Sătmăreanul care a pornit cu bicicleta de la mare spre casă a ajuns după 43 de ore de pedalat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Bucureştean a schimbat trei biciclete pentru a ajunge la destinaţie, primele două cedând în prima jumătate a cursei.

Marius Bucureştean se consideră un om normal, dar se diferă faţă de marea majoritate pentru că nu renunţă la visele sale. Pe când avea doar 20 de ani şi era profesor de sport a avut un vis, acela de a parcurge un drum până la mare, cu bicicleta. Aveam şi o bicicletă bunicică pe atunci, primită de peste hotare, dar ghinionul a făcut ca aceasta să se strice chiar înainte de plecare, iar reparaţia ei să coste cam cât trei salarii de ale lui în acel moment. 

Tot entuziasmul a trecut iar dorinţa de a face un drum Satu Mare - Constanţa cu bicicleta a rămas doar un vis. Un vis care nu a fost lăsat să moară ci a fost scos de la naftalină 20 de ani mai târziu, când Marius Bucureştean a decis să facă cursa pe care o aştepta de 20 de ani. S-a antrenat temeinic pentru a rezista drumului şi efortului, iar în data de 9 mai sătmăreanul a pornit din Mamaia, pe bicicletă, către Satu Mare. Alături i-a avut pe fratele său şi un maseor, care l-au acompaniat într-o maşină. 

Fiecare pedală şi fiecare kilometru a fost o luptă pentru biciclist, care nu s-a dat bătut nici atunci când primele sale două biciclete au cedat rând pe rând şi au avut nevoie de reparaţii la service-urile de biciclete de pe traseu. Într-un sfârşit, cu a treia bicicletă, Marius Bucureştean a ajuns acasă la Satu Mare în data de 11 mai, unde a fost aşteptat de prieteni. Nu îşi permitea să întârzie, pentru că a doua zi cu toţii erau invitaţi la ziua sa de naştere. 

Cei 839 de km au fost făcuţi în 43 de ore de pedalat, în condiţii meteo nu din cele mai prielnice, fiind nevoit să parcurgă bucăţi bune de drum chiar şi pe ploaie, pentru a-şi putea atinge ţinta şi a respecta programul stabilit dinainte. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite