Piromanul care a incendiat apartamentele sociale de pe strada Horea de două ori în câteva zile a fost evacuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima dată, luni seara, acesta a bătut la uşa unor vecini, iar când i s-a deschis a aruncat în interior o sticlă incendiară, după care a fugit.

Două incendii au avut loc în locuinţele sociale de pe strada Horea numărul 6, cunoscute ca şi cuibul infracţional din centrul municipiului Satu Mare. După primul incendiu de sâmbătă noaptea, piromanul a revenit cu un nou foc pus intenţionat, de această dată în seara zilei de luni. 

De fiecare dată autorul incendierilor a fost prins, după ce a fost recunoscut de către locatari. În cazul incendiului de luni, piromanul a bătut la uşa unei locuinţe, iar după ce i s-a deschis acesta a aruncat o sticlă incendiară în interior şi a fugit. 

După această cea de-a doua faptă primăria a decis evacuarea piromanului, care împarte acelaşi bloc de locuinţe cu vecinii pe care i-a incendiat. 

”” Nu mai putem tolera dezordinea şi distrugerile. Cine nu respectă normele de convieţuire socială, pleacă!”Pentru noi este o mare provocare transformarea acestui “ghetto”, însă facem toate eforturile pentru a pune în valoare acestă zonă superbă a municipiului Satu Mare”, a mai afirmat edilul municipiului, Kereskényi Gábor. 

În ultima perioadă poliţia locală a făcut mai multe razii în clădirea de pe strada Horea numărul 6, unde se cunoaşte faptul că îşi găsesc acoperiş multe persoane certate cu legea dar şi persoane fără forme legale de a locui pe raza municipiului Satu Mare. 

Clădirea fostului Hotel Victoria, care a ajuns între timp bloc pentru oameni care practică activităţi contrare legii a fost cuprins într-un proiect de modernizare a primăriei, care prevede realizarea unei alei pietonale prin faţa blocului, care să lege Teatrul de Nord de parcul cu Turnul Pompierilor şi Filamornica Dinu Lipatti. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite