Peste 600 de tablouri false, descoperite la un colecţionar de artă din judeţul Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ColecţionaruldinDoba avea acasă peste 600 de tablouri
ColecţionaruldinDoba avea acasă peste 600 de tablouri

Poliţiştii au intrat pe filiera unei reţele de traficanţi de artă şi obiecte de artă care au intrpdus pe piaţa din România tablouri furate din Franţa, dar care şi reproduceau tablouri celebre, fără a avea acest drept, pe care mai apoi le comercializau.

În luna octombrie 2013, poliţiştii sătmăreni  s-au sesizat din oficiu cu privire la  un bărbat din comuna Berveni judeţul Satu Mare, întors recent din Franţa, care oferea spre vânzare tablouri, despre care existau suspiciuni că proveneau din furturi comise pe teritoriul statului francez. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de  43 de ani din Berveni,  a adus din Franţa 16 tablouri de diferite dimensiuni.

Dintre acestea,  5 tablouri au fost vândute unui  colecţionar şi comerciant de antichităţi de 49 de ani domiciliat în comuna Doba, judeţul Satu Mare.

La rândul lui, acesta a vrut să ducă tablourile pentru restaurare la un specialist din Ungaria, iar în luna mai 2014 a fost oprit în trafic conducând un autoturism care a trecut prin punctul de trecere a frontierei Urziceni dinspre Ungaria înspre România în care transporta bunuri culturale mobile, respectiv 5 tablouri şi un baston de lemn, a căror provenienţă nu a putut-o justifica şi fără să deţină certificat de export. 

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de către poliţişti la imobilul din Doba au fost identificate, indisponibilizate şi depozitate în spaţii corespunzătoare 629 tablouri, asupra cărora s-a aplicat sechestru asigurător.

A fost solicitată efectuarea unei expertize muzeografice, expertiză efectuată de către un expert din cadrul Muzeului Brukenthal Sibiu, în baza căruia s-a stabilit  că parte din tablouri sunt pictate recent în stil identic, imitând Şcoala băimăreană, altele sunt falsuri după bunuri culturale mobile clasate, având aplicată semnătura autorului şi reprezintă reproduceri neautorizate,  iar altele au aplicate semnături false.

„ În urma extinderii cercetărilor, s-a reuşit identificarea în oraşul Marseille, Franţa, a locuinţei de unde în cursul lunii octombrie 2013   s-au sustras 10 tablouri, în valoare totală de aproximativă de 9.000 euro, lucru confirmat de autorităţile franceze prin ataşatul Franţei la Bucureşti, parte dintre ele regăsindu-se printre cele aflate în custodia poliţiei sătmărene.

Totodată, au fost identificate mai multe persoane din Baia Mare şi Oradea, care efectuau falsuri şi  copii neautorizare după bunuri culturale mobile clasate, precum şi restaurări fără autorizaţie, cărora le-a fost stabilit gradul de participaţie în complexul de infracţiuni constatat.”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.  

Activităţile s-au desfăşurat  în cooperare cu Direcţia de Investigaţii Criminale, I.P.J. Maramureş, I.P.J. Bihor şi cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I. şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite