Patronul Unicarm, Vasile Lucuţ, trimis în judecată pentru dare de mită şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Lucuţ este acuzat de dare de
mită, în formă continuată şi complicitate la spălare a banilor, în formă
continuată.FOTO - gazetadecluj.ro
Vasile Lucuţ este acuzat de dare de mită, în formă continuată şi complicitate la spălare a banilor, în formă continuată.FOTO - gazetadecluj.ro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe patronul Unicarm Satu Mare, Vasile Lucuţ şi pe fostul primar al oraşului Beiuş, Adrian Domocoş.

Vasile Lucuţ este acuzat de dare de mită, în formă continuată (4 acte materiale) şi complicitate la spălare a banilor, în formă continuată (4 acte materiale).

Adrian Domocoş este acuzat de luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale), spălare a banilor, în formă continuată (4 acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi conflict de interese, în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 14.10.2010 – 26.04.2012, Adrian Domocoş, în calitate de primar al municipiului Beiuş, a pretins şi a primit suma totală de 59.000 lei de la Vasile Lucuţ, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze în mod ilegal o autorizaţie de construire, având ca obiect construirea unui magazin universal în municipiul Beiuş, să confere un regim preferenţial în soluţionarea cererilor ulterioare şi să susţină interesele societăţii comerciale susmenţionate.

”În aceeaşi perioadă, primarul municipiului Beiuş, cu ajutorul inculpatului Lucuţ Vasile şi prin intermediul firmei administrate de acesta din urmă, a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 59.000 lei, primită cu titlu de mită., prin încheierea unor contracte de sponsorizare între S.C. Unicarm S.R.L. şi Asociaţia „Fortuna” Beiuş, al cărei preşedinte este şi în prezent inculpatul Domocoş Adrian Nicolae. În perioada octombrie – noiembrie 2010, inculpaţii Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş şi Uşvat Ioan, în calitate de şef al compartimentului de urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş, deşi cunoşteau faptul că societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., nu deţinea autorizaţie de construire pentru magazinul situat în municipiul Beiuş, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, nu au luat măsurile necesare pentru sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate decât, după ce Primăria Beiuş a fost somată în acest sens de către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor.
După această somaţie, la data de 12 noiembrie 2010, inculpaţii au emis ilegal autorizaţia de construire având ca obiect construirea imobilului susmenţionat, deşi nu exista acordul de mediu şi acordul proprietarilor vecini afectaţi, cauzând o vătămare a intereselor legale unei persoane fizice şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., constând în posibilitatea de a continua nestingherit edificarea construcţiei.
În luna noiembrie 2010, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, a acceptat ca pe o suprafaţă de 470 mp din domeniul public al municipiului Beiuş să fie construită o parcare necesară funcţionării magazinului aparţinând societăţii comerciale S.C. Unicarm S.R.L., fără să fi fost încheiat vreun contract de concesiune sau închiriere şi fără plată, cauzând un prejudiciu bugetului local al municipiului Beiuş, în cuantum de 84.600 lei (până în prezent) şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., constând în neachitarea redevenţei sau a chiriei”, se arată într-un comunicat remis presei de DNA.

Vă mai recomandăm

Patronul Imperiului Unicarm, trimis în judecată alături de primarul oraşului Beiuş. Mită de 59.000 de lei pentru construirea ilegală a unui magazin

Primul milionar al Sătmarului de după Revoluţie. Vasile Lucuţ s-a îmbogăţit după ce a construit fabrica de procesare

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite