Mărturii din infernul de la Auschwitz, după 70 de ani de la Holocaust. O victimă povesteşte cum femeilor li se făceau percheziţii vaginale în condiţii ruşinoase
0
Mai multe personaje din Satu Mare care au trăit pe propria piele infernul din ghetou şi-au povestit experienţele într-un volum scris de Oliver Lustig intitulat „Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei“. Unul dintre victime, Iosif Borghida, la acea vreme de 51 de ani, povesteşte cum femeilor li se făcea percheziţii vaginale în condiţii ruşinoase,
În urmă cu 70 de ani, milioane de evrei au fost deportaţi în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau. Mai multe personaje din Satu Mare care au trăit pe propia piele infernul din ghetou îşi povestesc experienţele într-un volum scris de Oliver Lustig cu ajutorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” în colaborare cu Asociaţia Evreilor din România.
Unul dintre ei, Iosif Borghida (51 de ani) şi de profesie avocat, a fost desemnat ca membru şi vice preşedinte al sfatului evreiesc la acea vreme. Una dintre atribuţiunile lui era contactul cu conducătorii administraţiei publice. Astfel, a avut ocazia să cunoască activitatea şi atitudinea reprezentanţilor acestor autorităţi.
“Până la mutarea evreilor din provincie am fost aşezaţi astfel încât într-o odaie normală să fie plaste 10-15 persoane. Întrucât după acest aranjament au mai fost aduşi vreo trei mii de evrei din Carei şi câteva mii din satele judeţului, situaţia a devenit insuportabilă. Foarte mulţi oameni au fost aşezaţi în pivniţe şi poduri în condiţii mizerabile” povesteşte evreul.
La intrarea pe teritoriul ghetoului, acesta mărturiseşte că toată lumea a fost strict percheziţionată, iar la femei le-au făcut şi percheziţii vaginale în condiţii ruşinoase. În ce priveşte alimentaţia, Iosif Borghida spune că au primit de la primărie alimente, atât de insuficiente încât încât nu s-a putut trăi.
Nimeni din ghetou nu ştia care le va fi soarta, iar reprezentanţii autorităţilor au făcut tot posibilul ca să îi inducă în eroare. Cei de acolo au fost încurajaţi să continue lucrările de construcţie, de introducere a curentului electric, al apaductului, canalizare, pentru ca să-i convingă că vor trăi acolo şi nu vor fi transportaţi. Totuşi, cu puţine zile înainte de transportare, s-a lansat un zvon între internaţi, că vor fi transportaţi peste frontieră. Iosif povesteşte că masele au manifestat o stare de revoltă fiind hotărâte să moară mai bine acolo, decât să se lase să fie deportaţi.
După plecarea mai multor transporturi, Iosif a primit informaţii „confidenţiale” în sensul că, trenurile cu oameni au fost duse la o fermă lângă Debrecen Nyilas Puszta sau lângă Kosice şi ei le-au crezut. Acesta e motivul, după părerea lui Iosif, din cauza căruia din ghetoul de la Satu Mare numărul evadaţilor nu trece de 5-6 persoane.
De altfel, şi paza ghetoului era deosebit de strictă. Pentru a-i intimida, în timpul nopţii au circulat camioane cu farurile aprinse şi cu mitraliere montate. Au fost unele cazuri de evadare simulată pentru a pune mâna pe ultimele valori ascunse cu atâtea riscuri, pentru ca după primirea valorilor acesta să fie readus din nou în ghetou.
“Cunosc cazul doamnei Marcovici care a predat valorile importante ascunse unui poliţist; acesta a făcut ca şi cum în timpul evadării ar fi descoperit victimile, le-a dus la poliţie unde au fost crunt schingiuite şi aruncate din nou în ghetou. În schimb, valorile nu au fost restituite”, mărturiseşte acesta.
Din mărturiile publicate reiese că faima ghetoului era grupa specială a jandarmilor îmbrăcaţi în civil care s-a ocupat cu anchetarea persoanelor bănuite cu ascunderea şi nedeclararea valorilor. După mărturiile supravieţuitorilor, aceşti schingiuitori ar fi făcut parte din jandarmeria de la Cluj.
"Oamenii aduşi în faţa acestor anchetatori au fost bătuţi şi schingiuţi cu mijloace rafinate. Era o metodă generală de a bate şi strânge testicolele la bărbaţi, de a schingiui cu bătaia la tălpi şi la mâini cu bastoane de cauciuc. Bătaia s-a făcut fără a lua în considerare dacă aceia au avut sau nu au avut averi ascunse", mai spune acesta.
Gerő Alexandru, comerciant de cereale, într-o zi a fost grav schingiuit. A doua zi, a fost din nou chemat şi, de groaza schingiuirii, s-a sinucis. Această teroare a fost exercitată astfel încât lumea s-a străduit să fie transportată cât mai curând. Au fost anchetate zilnic 15-20 persoane şi, această muncă s-a făcut până la transportarea ultimului om. Chiar şi în ultima zi.
O fetiţă de doi ani, omorâtă prin gazare
O altă supravieţuitoare, Adel Liedenthal (47 de ani) povesteşte că din anul 1944 a locuit la familia Goldfinger Tiberiu. Familia numitului , în luna mai 1944, când au început în oraşul Satu Mare internările în ghetouri, avea o fetiţă în vârstă de doi ani. Pentru a-i scăpa viaţa copilei de internare şi de suferinţele în ghetou, cu două luni înainte, prin luna martie 1944 când au început persecuţiile evreilor, Adel a convenit cu familia să adopte copila cu forme legale. În acest scop a şi fost la sedria fanala a oraşului unde a încheiat şi actele de adopţiune, înscriind copila pe numele ei.
“Totuşi, deşi eram sigură de viaţa copilei, când au început prin luna mai internările în ghetouri, am păzit-o, cu atât mai mult cu cât mama sa era deja internată, iar tatăl său era atunci la munca obştească de unde nu s-a reîntors nici până acum”, mărturisea aceasta.
Într-o zi de luni, când s-a reîntors de la piaţă a găsit în curte pe agenţii Vancea şi Vita de la poliţia oraşului, care i-au dat ordin să ducă fetiţa la poliţie căci este ascunsă de ea fiind evreică.
Numiţii agenţi i-au declarat că nu ştiau că fata este din părinţi evrei, până când nu a fost făcut denunţul împotriva ei de bănuitul Grama Antal, Kerényi Stefan şi soţia, care locuiau în apeopiere de casa unde stătea Adel. Cu toate stăruinţele depuse pe lângă agenţii amintiţi, aceştia nu au făcut nici o cesiune. Astfel încât copila a fost ridicată şi dusă în ghetou, la ordinul comisarului de poiţie Vajda.
“La poliţie am fost pe urmă bătută de agentul Vancea care mi-a dat mai multe lovituri cu un baston, de agentul Varadi şi de agentul Vita, pentru că am ascuns un copil de origine evreu pentru a nu fi dus în ghetou. I-am reproşat agentului Vancea că, numai datorită tatălui lui Goldfinger care l-a adus de la ţară în oraş a ajuns la ceva situaţie, şi aceasta îi este acum mulţumirea. Vancea, pe când consuma băutură în birou, mă insulta şi mă bătea”, mai adaugă femeia.
Din ghetou, copila a fost deportată în Germania de unde s-a reîntors numai mama sa, iar copila a fost omorâtă prin gazare.
Vă recomandăm şi
Holocaustul din România, după 70 de ani. Monument dedicat evreilor deportaţi din Satu Mare
FOTO Prima “piatră de poticnire” din România a fost pusă la Timişoara
Se încarcă comentariile...
