Lucruri puţin ştiute despre Postul Paştelui. De ce este important ca tinerii să îşi găsească un duhovnic - sfaturile părinţilor de la Rohia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii Liceului Ortodox " Nicolae Steihardt" din Satu Mare. FOTO. Alexandra Ardelean
Elevii Liceului Ortodox " Nicolae Steihardt" din Satu Mare. FOTO. Alexandra Ardelean

Postul Paştelui este nu doar pentru adulţi, cât şi pentru tineri o perioadă de reflectare în care fiecare, indiferent de vârstă încearcă să analizeze unde a greşit şi poate să îşi pună anumite întrebări cu privire la dezvoltarea personală. În acest sens, un liceu din Satu Mare a gândit un proiect prin care preoţii duhovnici sunt aduşi în mijlocul tinerilor pentru a le răspunde la întrebări şi a-i încuraja să rămână aproape de Dumnezeu.

Un credincios trebuie să meargă la duhovnic ori de câte ori îşi simte sufletul încărcat, ori de câte ori simte nevoia să admită că a greşit şi are nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Alegerea părintelui duhovnic este cu atât mai importantă în perioda adolescenţei deoarece atunci tinerii devin şi mai responsabili de faptele lor, iar părinţii încep să mai piardă din influenţa pe care o aveau până când cel mic se afla în clasele primare. După vârsta de 7 ani, copilul nu se mai poate împărtaşi nespovedit deoarece el are conştiinţa faptelor sale.

Copilul trebuie îndrumat de părinţi să îşi găsească un duhovnic care îi va fi un părinte spiritual, alături de care îşi v-a construi drumul duhovnicesc. În acest sens, în sprijinul tânărului, mai ales dacă acesta a primit încă de mic o educaţie religioasă poate veni preotul duhovnic, cel care cunoscând situaţia familiei şi eventual mediul şcolar îl poate îndruma pe adolescent să ia anumite decizii şi eventual să îl apropie pe tânăr de biserică.

impartasanie

FOTO. PS. Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Alexandra Ardelean

Conducerea Liceului Ortodox " Nicolae Steinhardt" din municipiul Satu Mare derulează de câţiva ani în Postul Paştelui un proiect prin care marii duhovnici ai bisericiii vin in mijlocul elevilor pentru a le răspunde întrebărilor, dar şi pentru ca tinerii să aibă ocazia să îi cunoască pe călugării stareţi, cei care ies mai puţini din mănăstiri. Tot ei pot să le explice liceenilor din clasele terminale ce înseamnă viaţa monahală, ce responsabilităţi are un preot în comunitate, dar şi de ce este important ca fiecare să aibă un preot duhovnic încă de pe acum.

Sfaturi de la preoţii duhovnici

"Important este ca tinerii să îl cunoască pe Dumnezeu, în primul rând. Este foarte important să îi cunoască şi pe duhovnici deoarece părinţii au expereinţă duhovnicească, nu numai din cărţi, ci trăită şi la orice întrebare pe care un tânăr o are, la orice nelămurire găsim răspuns în primul rând în Sfânta Scriptură, dar apoi găsim răspuns la părinţii care au citit şi care l-au cunoscut îndeaproape pe Dumnezeu. Părinţii duhovnici răspund fiecărui tânăr în parte din cunoaşterea primită de la Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt. unul dintre marii duhovnici ai Transilvaniei a fost părintele Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi care avea sfaturi pertinente atât pentru monahi, cât şi cei cu viaţa de familie. L-am mai avut pe părintele Serafim Man care a trăit la Mănăstirea Rohia şi care în urmă cu trei ani a trecut la Domnul", a explicat arhimadridul Macarie Montagna, egumen la  Mânăstirea „Sf. Ana Rohia”.

De asemnea, un alt preot invitat să vină în mijlocul elevilor le-a vorbit acestora şi despre cât de important este respecte Postul Paştelui, după puterile lor.  "Mă regăsesc în lumina ochilor copiilor, e de fecare dată o bucurie să vin să satu de vorbă cu ei. De altfel, încerc să aduc în sufletele lor modelul de viaţă care ar trebui să îl aibă pentru că azi în societatea noastră avem mare lipsă de modele care să fie pentru noi cârma vieţii. Îi sfătuiesc pe tineri şi nu numai, să fie în primul rând creştini că necreştini suntem destul într-un an de zile, să îşi pregătească ţarina sufletului pentru a-l primi pe Hristos cel Înviat şi asta nu se poate decât prin pocăinţă, spovedanie, smerenie şi rugăciune. Eu îi rog în primul rând să îşi preţuiască familia şi să înveţe cât mai mult pentru că numai prin educaţie se vor putea dezvolta", a precizat în cadrul unei întâlniri cu elevii, arhimadridul  Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

În Săptămâna Mare la Liceul Ortodox din Satu Mare este aşteptat PS. Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, tot atunci va avea loc şi un concurs cu tema pascală la care s-au înscris zeci de licee şi şcoli din ţară.

Vă mai recomandăm:

Satele româneşti, văzute prin obiectivul unei studente din Olanda: „Este ca şi cum ai călători în timp“

O studentă olandeză a postat pe portalul Boredpanda fotografii din satele româneşti pe care le-a vizitat şi care i se par „îngheţate în timp“. Reacţia unei cititoare din Londra: „Arată ca Raiul. Mi-ar plăcea să locuiesc acolo“.

Otrava din alimentele de post de pe rafturi: „Pot să apară stări de ameţeală, ne cade părul, ni se exfoliază unghiile“

Unele produse de post procesate, pe care le găsim în această perioadă la tot pasul, sunt pline de chimicale şi, contrar aşteptărilor, îngraşă foarte mult. Sunt mai nocive decât produsele clasice care au şi carne.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite