Fostul şef la APIA Satu Mare, Viorel Pintea, trimis în judecată. DNA îl acuză că a luat zeci de mii de euro mită, miei sau vin pentru a nu dispune controale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Pintea, fostul şef de la APIA Satu Mare, a fost trimis din nou în judecată de procurorii DNA, după ce primul dosar în care a fost cercetat a fost retrimis la DNA de Tribunalul Satu Mare. Fostul director este acuzat că a luat mită de la fermieri de zeci de mii de euro, lapte, miei sau vin pentru a nu dispune controale sau pentru a-i ajuta să obţină subvenţii.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului şef de la APIA Satu Mare, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului, în perioadele martie- mai 2012 şi 22-24 noiembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Pintea Viorel a pretins, în mai multe etape, de la un denunţător suma totală de 10.500 euro, din care a primit în total 5.500 euro respectiv 3.000 lei, pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale stabilite prin fişa postului”, informează DNA.

Tot în rechizitoriu este specificat că sumele de bani şi bunurile au fost pretinse de inculpat în contextul derulării, între întreprinderea individuală a denunţătorului şi APIA Satu-Mare, a unui contract privind înfiinţarea unei culturi de viţă de vie, valoarea totală a ajutorului nerambursabil acordat ridicându-se la suma de aproximativ 1.000.000 euro.

Această sumă de bani a fost achitată denunţătorului în două tranşe de plată, una în anul 2011 şi una în anul 2012. Pretinderea, respectiv darea sumei de 2.500 euro s-a făcut în condiţiile în care, anterior, Viorel Pintea i-a spus denunţătorului că în urma verificărilor în teren s-a stabilit că acesta nu îndeplineşte condiţiile de plată, lăsându-l astfel să creadă că aprobarea plăţii celei de-a doua tranşe depinde de remiterea sumei pretinse.

“În cursul lunii mai 2012, în timpul campaniei electorale, fostul şef al APIA Satu Mare a mai pretins de la acelaşi denunţător 5.000 euro, sumă din care acesta i-a dat inculpatului, într-un plic, în biroul acestuia, 3.000 lei”, susţin procurorii DNA.  

La 16 mai 2013, conform contractului de vânzare- cumpărare, denunţătorul a înstrăinat cultura, în suprafaţă de 78,25 ha, cumpărătorul preluând totodată, toate obligaţiile care decurgeau din exploatarea viţei de vie.
 

Şase luni mai târziu, Pintea a pretins denunţătorului 3.000 euro, în condiţiile în care, cultura de viţă de vie nu mai era supusă monitorizării APIA, iar denunţătorul desfăşura alte activităţi agricole şi zootehnice care presupuneau, în continuare un control din partea APIA Satu Mare.
 

În aceeaşi lună, denunţătorul i-a înmânat şefului APIA suma de 3.000 euro pretinsă, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.  Ulterior, după primirea sumei de 3.000 euro de la denunţător, Viorel Pintea a mai pretins de la acesta, un miel, valoarea acestuia fiind de 400 lei. 

A cerut miei, vin şi produse lactate

“În perioada 2010- 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Pintea a pretins de la un alt denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, care are ca obiect activităţi agricole şi zootehnice supuse controlului APIA, cu privire la subvenţiile acordate pentru aceste activităţi, bunuri (miei, vin şi produse lactate) precum şi suma de 30.000 euro, din care a primit bunuri (miei, vin şi produse lactate) în valoare de 36.600 lei, pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale stabilite prin fişa postului”, se mai arată în rechizitoriu.

Denunţătorul i-a dat lui Pintea fie direct, fie prin intermediar, aproximativ 100 de miei, 2.000 litri vin şi produse lactate în valoare totală de 36.600 lei, în condiţiile în care acesta i-a promis denunţătorului sprijin în obţinerea cu mai multă uşurinţă a subvenţiilor.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada campaniei electorale din luna mai 2012, şeful APIA i-a pretins denunţătorului suma de 30.000 euro, cu motivarea că trebuie să dea aceşti bani superiorilor săi, asigurându-l că, în continuare va beneficia de sprijinul său ca director APIA.

Nedeţinând această sumă, denunţătorul a refuzat să remită banii pretinşi. După acest moment, activităţile agricole şi zootehnice ale denunţătorului au fost supuse unor controale mult mai riguroase din partea APIA Satu Mare, finalizate chiar cu sancţiuni.

“În cauză s-a dispus indisponibilizarea şi sechestrarea următoarelor sume de bani ridicate de la inculpatul Pintea Viorel: 36.000 lei, 9.652 lei şi 600 USD”, precizezază DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Vă recomandăm şi

Dosarul fostului director de la APIA Satu Mare, Viorel Pintea, trimis la un judecător de cameră preliminară

Viorel Pintea, fostul şef de la APIA Satu Mare, la prima înfăţişare. Tribunalul a amânat judecarea dosarului

Dosarul de corupţie al fostului şef APIA Satu Mare a fost strămutat la Oradea

Fostul şef de la APIA Satu Mare, trimis în judecată de procurorii DNA pentru corupţie. A cerut mită 40.500 de euro

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite