Femeia care a făcut ocolul pământului, contrariind , prin extravaganţă, bunul simţ al contemporanilor

Anatole France, cel căruia i-a fost aproape o perioadă îndelungată de timp, spunea despre ea că „are o figură frumoasă”

Colaboratoare la diverse periodice române, maghiare, franceze, americane, Otilia Marchiş este o publicistă ambiţioasă, pentru care ziaristica însemna neobosite exerciţii de digitaţie, pentru viitoarele sale proiecte literare.

Ea se afirma mai ales în critica de artă, spre care se orientează încă din tinereţe, in epoca studiilor de la München. Laurii unui premiu academic ( Premiul „Le Blanc” al Academiei Franceze) ce încununează lucrarea sa despre Bourdelle îi aduc consacrarea şi recunoşterea virtuţilor sale de critic al artelor. Vocaţia ei literară, descoperită prin publicistică, îşi găseşte adevărata împlinire în proze nonfictive, de tipul memorialisticii, şi mai puţin în beletristică. O traiectorie existenţială de excepţie decide valorificarea unor disponibilităţi literare. Ocolul pământului declanşează suita impresiilor de călătorie, prietenia cu marele poet Ady Endre îi inspiră paginile evocatoare din jurnalul intim, iar admiraţia şi ataşamentul faţă de A. France o aduc în intimitatea scriitorului francez, pe care-l însoţeşte în voiajul italian,  rememorat în Plimbările lui Anatole France.

Gilberte Brassaϊ, spune despre Cosmutza că „era zgomotoasă şi foarte vorbăreaţă. Uneori era excesiv de preţioasă, alteori emoţională, îi plăcea să înjure masiv”. Cosmutza este cea care l-a susţinut şi introdus în lumea bună a Parisului. Împreună cu Carmen Sylva şi Hortensia Bengescu l-au convins pe Rodin să-l ia elev pe Brâncuşi. Totuşi acesta din urmă nu rămâne mult sub aripa lui Rodin, pentru că un geniu nu poate să crească la umbra unui alt geniu. Amândoi însă aveau în comun pasiunea pentru femei frumoase, rafinate şi speciale, iar Otilia Cosmutza se încadra perfect în această categorie. Anatole France, cel căruia i-a fost aproape o perioadă îndelungată de timp, spunea despre ea că „are o figură frumoasă”.

Închisă într-o înschisoare horthystă

O altă experienţă unică şi şocantă prin dramatismul ei, perioada petrecută în închisoarea horthystă, stă la temelia tulburătoarelor amintiri din Cartea suferinţelor . Martoră şi victimă a represaliilor noului regim al lui Horthy, instalat după răsturnarea Republicii Sovietelor, Otilia Marchiş se simte datoare să depună o mărturie acuzatoare în procesul niciodată casat al ororilor fascismului. Ea scrie dintr-o răsuflare Cartea suferinţelor,unul din primele semnale ale apariţiei nazismului.

Confesiunile ei alcătuiesc dosarul unor teribile atrocităţi,supus judecăţii lucide ale omenirii. Concepute sub forma unor note de jurnal intim, redactate sub impresia unor trăiri fierbinţi, imediate, memoriile scriitoarei careiene reţin, dintr-o experienţă personală, elementele definitorii ale unei lumi absurde, surprinse într-un moment acut de criză, când nedreptatea şi liberul arbitru lăsau câmp deschis celor mai cumplite abuzuri. Publicată fragmentar în ziare franceze şi germane, reprodusă în foileton de Adevărul de la Bucureşti, tradusă integral în limbile franceză, română, germană şi olandeză, comentată de presa americană şi olandeză, ea a cunoscut o intensă circulaţie, fiind întâmpinată cu elogii superlative. Romain Rolland şi Henri Barbusse, care semnează prefaţa ediţiei franceze, tulburaţi de mesajul ei patetic, umanitar, sunt convinşi că literatura va recupera acest document menit să fixeze pentru totdeauna în memoria omenirii cele dintâi manifestări agresive, violente, ale flagelului nazist.

Semnându-şi scrierile la început cu numele primului ei soţ, Otilia Cosmuţa, apoi cu un pseudonim masculin, Kémeri Sándor, Otilia Marchiş debutează cu impresii ale călătoriei sale în Orient. A scris sub pseudonimul Kemeni Sandor şi a fost alintată de Brâncuşi „Baba dracului”.  Avea acel usage du monde şi energia şi generozitatea de a aduce lumea laolaltă. După o călătorie în India, deschide la Paris un salon literar în care adună talente din toate zonele artistice şi geografice: Brâncuşi din Bucureşti, Picasso din Spania, Chagall din Sankt Petersburg, Modigliani din Livorno, Joseph Csaky din Budapesta, Brassaϊ din Braşov, Lipchitz din Vilnius.

Serialul notelor de drum, reunite sub genericul Plimbări în lumea largă, relateză o experienţă şoc, trăită de-a lungul periplului în jurul lumii, început de la Triest spre Africa (Egipt) şi Asia, până în Extremul Orient (ţările arabe de pe coasta vestică, India, Ceylon, Singapore, Birmania, China, Japonia). Lansarea unei femei într-o asemenea expediţie (mai temerară decât cea persană a contemporanei sale Martha Bibescu), trebuie să fi produs senzaţie, contrariind, prin extravaganţă, bunul simţ al contemporanilor.