Ce au fost şi ce-au ajuns marile întreprinderi sătmărene. De la mândria economiei locale de altă dată la dezastrul actual
0
Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine.
Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.
La acea vreme, Ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, fusese cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în cazul lichidării SC Samobil SA Satu-Mare. În 2007, presa locală dar şi centrală scria că liberalul a fost anchetat de Parchetul General pentru abuz în serviciu, dar a fost cadorisit cu un NUP în primăvara anului 2006. Dosarul de la DNA a constituit şi principalul motiv pentru care Ovidiu Silaghi nu a mai promovat ordonanţa privind trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei la Camera de Comerţ.
Silaghi a fost cercetat pentru trafic de influenţă în cazul lichidării judiciare a SC Samobil SA, care a fost cea mai mare fabrică de mobilă din judeţul Satu-Mare, avînd câteva mii de angajaţi. Demnitarul Silaghi ar fi intervenit pe lângă directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu-Mare, Nicolae Manea, intimidându-l cu ameninţări, să accepte ca lichidator judiciar al societăţii Samobil firma Euroconsulting – Sucursala Suceava, cu un comision de 7% din rezultatul lichidării, deşi o altă firmă de lichidare, SC Comcas SA Satu-Mare, făcuse o ofertă cu un comision de doar 3%. DGFP Satu-Mare era principalul creditor al SC Samobil SA, cu o creanţă de circa 5 milioane de euro, reprezentînd 85% din totalul creanţelor. Silaghi a fost înregistrat în timp ce-i cerea imperios directorului Manea să accepte firma Euroconsulting Suceava ca lichidator. În plus, potrivit unor surse judiciare, directorul Manea a recunoscut acest fapt într-o declaraţie dată organelor de anchetă.
Un colos al industriei constructoare de utilaje miniere a ajuns la executare silită
Un alt exemplu de mare întreprindere sătmăreană care odată era mândria economiei locale, fiind considerată cea mai mare întreprindere de utilaj minier din ţară, iar acum supravieţuieşte doar prin “perfuzii”, este fabrica UNIO.
Istoria firmei UNIO începe la 19 septembrie 1911, când, pe locul actual al întreprinderii, ia fiinţă „Fabrica de Produse de Tâmplărie şi Comerţ de lemne – Societate pe acţiuni Satu Mare”. Producţia de bază a acestei unităţi economice era axată pe lucrări de tâmplărie şi comerţ forestier. În 1927 această fabrică au ieşit primele vagoane de tip “Pullmann” din România. A fost afectată puternic de urmările războiului, dar se reface devenind un adevărat colos industrial primind în anul 1958 titulatura de Uzina UNIO. În această fabrică se produceau unelte şi utilaje necesare dotării altor fabrici (strunguri, maşini de rabotat, şepinguri de cursă, maşini de găurit cu coloană, foarfeci – ghilotină), unelte şi maşini agricole (pluguri, prăşitoare, batoze, trioare), diferite utilaje miniere (vagoane de cale ferată îngustă, vagoneţi de tip minier), utilaje pentru industria alimentară.
În perioada anilor 1971-1975 întreprinderea a cunoscut ritmul cel mai înalt de dezvoltare a capacităţilor şi forţelor de producţie. Investiţiile s-au materializat într-o nouă secţie de utilaje tehnologice şi transportoare, în dezvoltarea şi dotarea secţiei de utilaj minier, a secţiilor de turnătorie şi forjă, precum şi a laboratorului uzinal pentru încercări fizice, mecanice şi chimice.
În perioada 1980, UNIO era în măsura să preia lucrări complexe de linii tehnologice pentru industria minieră şi transport continuu, după concepţie proprie sau după documentaţia beneficiarilor. A ajuns să fie cunoscută şi pe pieţele externe în peste 35 ţări, din 4 continente ale lumii.
După 1990 UNIO s-a orientat cu toate forţele spre piaţa externă, în special piaţa europeană. După o perioadă de adaptare s-a reuşit dezvoltarea unor relaţii de colaborare pe termen lung cu parteneri cu renume mondial: Siemens, Komatsu, Thyssen Krupp, Deutsche Babcock, Komatsu, Flender AG, Michael Weinig AG, Homag AG, General Electric, Ingersoll Rand, Kuka, Technip Coflexip.
Începând cu anul 2000 UNIO a fost privatizată iar cei peste aproximativ1000 de angajaţi, erau capabili să realizeze proiecte complexe şi de mare anvergură ce cuprind operaţii de prelucrare şi asamblare mecanică, instalaţii hidraulice, pneumatice şi electrice, montaj şi punere în funcţiune şi service. Peste 70% din producţie este destinată pieţei externe, în special pentru clienţi din Germania, Olanda, Franţa, Italia, Anglia, Austria.
Încet treburile au început să scârţie şi tot mai multe din fostele hale ale uzinei s-au închis astfel că la momentul actual mult din potenţialul de altă dată este valorificat.Num[rul muncitorilor a scăzut şi el şi numără momentan puţin peste 700 de muncitori.
În 2014 Unio Satu Mare avea datorii la bugetul de stat de 835.612 lei, pentru care Fiscul a început executarea silită. Unio are în schimb de încasat de la stat peste 4 milioane de lei, doar pentru lucrările de închidere a gropilor de gunoi din judeţ. Deşi a depus o cerere pentru compensarea datoriilor cu sumele ce le are de încasat, Consiliul Judeţean Satu Mare a respins solicitarea firmei.
Nici Electroluxul nu mai este ce a fost odată. 2014- cele mai slabe vânzări din ultimii 13 ani
Privatizarea fabricii de aragazuri Samus Satu Mare este socotită printre cele mai de succes privatizări din judeţ, după ce aproape toate acţiunile au fost preluate de concernul suedez Electrolux.
Fosta întreprindere 23 August, care a primit acest nume în vremea comunismului (a numărat 2500 de oameni), a fost prima unitate de stat din Satu Mare transformată în societate comercială pe acţiuni, în 1991. Între 1994-1995, Samus se afla într-un stadiu avansat de restructurare, una dintre cele mai importante măsuri luate fiind reducerea personalului cu 20 %. În 1995, societatea a fost privatizată prin Fondul Proprietăţii de Stat, salariaţii fiind cei care au devenit acţionari.
În 19 decembrie 1997, un număr de 3.010 acţionari ai fabricii şi-au vândut acţiunile concernului suedez Electrolux. În urma unor negocieri care au durat doi ani de zile, Electrolux a preluat 93,8% din acţiunile Samus, pentru suma de 8,55 milioane dolari. Celelalte acţiuni au rămas în proprietatea SIF Transilvania (2,3%), precum şi a unor persoane fizice.
Vicepreşedintele Electrolux, Otto Ohlson, a afirmat la vremea aceea, că între principalele motive ale achiziţionării fabricii s-a numărat deţinerea de către Samus a unui segment de piaţă important, fapt care poate fi folosit ca bază pentru exportul de maşini de gătit în ţările Europei Centrale şi de Est, dar şi în Europa Occidentală.
Cel mai bun an al Electrolux în România a fost 2007, când vânzările au totalizat 669 milioane de coroane (72,1 milioane euro), în timp ce 1999 a fost anul cu cele mai slabe vânzări, de 246 milioane de coroane (26,5 milioane euro). Seria de date privind vânzările grupului din România este disponibilă începând cu anul 1999.
În schimb vânzările Electrolux în România au scăzut anul trecut cu 5,7% la 299 milioane de coroane suedeze (32,2 milioane euro), reprezentând cel mai slab an al grupului suedez pe piaţa românească începând din 2001, potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul grupului.
Multă lume pune acest regres pe managementul defectuos al companiei iar cel care este arătat cu degetul este chiar directorul Dietmar Blaumer, care are interese să falimenteze fabrica din Satu Mare şi să mute producţia în Polonia.
Vă mai recomandăm:
Un brand în derivă. Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei româneşti
Se încarcă comentariile...
