VIDEO Conducerea Mechel Oţelu Roşu vrea să trimită 430 de oameni în şomaj. Angajaţii încep de luni protestele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă conducerea Mechel Oţelu Roşu a dorit notificarea a 430 de angajaţi că vor fi trimişi în şomaj.

Liderul de sindicat Victor Sabău a fost chemat de urgenţă la Serviciul de Resurse Umane pentru a i se prezenta cele 430 de notificări de trimitere în şomaj. „Eu am atras atenţia că, potrivit contractului colectiv de muncă, cei 430 au dreptul la 3 salarii compensatorii. Asta i-a oprit deocamdată să trimită notificările“ spune acesta. Oricum sindicatul din Oţelu Roşu a cerut autorizaţie şi notificat autorităţile pentru proteste şi mitinguri, începând de luni, 25 martie.
Insolvenţa îi înspăimântă deopotrivă pe angajaţii Mechel dar şi autorităţile din Oţelu Roşu
Intrarea în insolvenţă a Ductil Steel Buzău a atras şi insolvenţa combinatului din Oţelu Roşu. Sindicatele sunt extrem de sceptice că procesul de insolvenţă va redresa combinatul şi spun că falimentul este practic asigurat.
“Ruşii de la Mechel au vândut repede societatea, ca să nu o bage în insolvenţă. Cum sunt prezenţi pe piaţa bursei, aceştia ar fi avut de pierdut la imagine, dar nu numai. Tribunalul Buzău a stabilit un administrator judiciar, la finele săptămânii trecute”, a declarat Victor Sabău, lider sindical la Mechel Oţelu Roşu.
Tribunalul Buzău a „admis cererea formulată de debitorul SC Ductil Steel SA. În temeiul art. 32 alin.(1), cu referire la art.27 din Legea nr.85/2006privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului SC Ductil Steel SA. În temeiul art. 34, cu aplicare art.11 alin.(1),lit.c), coroborat cu art.19 alin.(1)din Legea nr.85/2006privind procedura insolvenţei, Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă RVA Insolvency Specialists SPRL. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de al comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13.03.2013.“

„Insolvenţa Mechel a adus multe probleme. Alimentarea cu energie electrică şi cu apă şi canalizare a cartierului Gai trece prin combinat. Cum la combinat au fost tăiate toate utilităţile, avem un cartier fără apă şi energie electrică. Azi vom avea o întâlnire cu conducerea combinatului, pentru a găsi o soluţie, nu putem lăsa oamenii aşa“ spune primarul Luca Mălăiescu.
Cert este că Nikarom nu mai doreşte continuarea activităţii. Mechel a vândut combinatele pentru că este un concern listat la bursă şi s-ar fi produs un real cutremur dacă insolvenţa ar fi fost cerută de marele concern rus. „Eu am avut dese discuţii cu ruşii din conducere. Vor să vândă tot, nu se mai pune problema reluării activităţii. Totul este să găsim împreună un cumpărător interesat de producţie, pentru a salva combinatul“ a explicat Luca Mălăiescu.
Interes pentru grupul hidroenergetic
Combinatul Mechel are în posesie şi un puternic grup electrogen pe barajul de la Poiana Mărului, dar şi pe Bistra la Oţelu Roşu şi Glimboca. Cehii de la CEZ au fost interesaţi de achiziţionarea acestuia, după ce au cumpărat şi grupul electrogen de la TMK, însă nu s-au înţeles la preţ, ruşii de la Mechel cerând un milion de euro. „Există acum un grup german, care negociază preluarea microhidrocentralelor de pe Bistra. Am reuşi astfel să salvăm o parte din locurile de muncă de la combinat“ mai spune primarul.
Combinatul se vinde la bucată, miniştrii caută soluţii
Până una alta, din societate s-au vândut circa 10.000 de tone de fier vechi din cele 15.000 care au existat în luna decembrie a anului 2012. Acesta este semn clar că intenţiile de repornire a activităţii sunt aproape nule. Partea bună a lucrurilor este că, deocamdată, nu există restanţe la plata salariilor. „Din câte am înţeles noi, din fierul vândut s-ar mai fi achitat o parte din datorii. Banii ar fi fost folosiţi inclusiv la plata utilităţilor. Enel ar fi trebuit să ne debranşeze de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, semn că o tranşă din bani ar fi fost achitată”, a adăugat Victor Sabău.
Veniţi la Reşiţa pentru congresul PSD Caraş-Severin, vicepremierul Gabriel Oprea şi liderul senatorilor Ilie Sârbu au fost abordaţi rapid de primarul şi liderul de sindicat din Oţelu Roşu. „Toate societăţile aflate în insolvenţă au ajuns la faliment. Noi am avut în urmă cu 10 ani o asemenea experienţă. Acum am făcut lobby pe lângă vicepremier şi pe lângă senatorul Ilie Sârbu pentru a pune problema noastră pe masa Guvernului. Cerem o implicare totală a primului ministru, nu aşa cum a spus la televizor că Mechel e o companie privată. Ce se întâmplă cu cei 600 de angajaţi?“ îşi pune problema Victor Sabău.
Răspunsul politicienilor a fost unul fără soluţii clare: „E firesc să discutăm o soluţie. Nu vreau să vă spun că lucrurile sunt simple, pentru că n-aş fi corect. Traversăm o perioadă destul de critică. Sunt foarte multe decizii care nu ţin numai de Guvern, vorbim de o firmă privată. Dar nici nu putem asista pasivi, trebuie să căutăm o soluţie! În această perioadă primul ministru a solicitat tuturor miniştrilor de resort să vină cu soluţii“ le-a răspuns senatorul Ilie Sârbu.
 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite