Metoda prin care un primar speră să obţină informaţii pentru prinderea „pictorului“ care a mâzgălit cu vopsea o statuie din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Ioan Popa, primarul din Reşiţa a găsit o metodă inedită să prindă pe cei care murdăresc cu vopsea clădirile şi mobilierul urban din municipiul de pe Bârzava.

Edilul cărăşean oferă recompensă pentru cel care vine cu informaţii despre cel sau cei care şi-au pus semnătura chiar şi pe una din sculpturile amplasate în oraş.  

“Ofer recompensă 1.000 de lei persoanei care ne dă indicii certe pentru identificarea acestui <<pictor>>. Şi nu, sprijinul în depistarea acestor persoane asociale, nu este delaţiune ci reprezintă spirit civic!”, a postat primarul Reşiţei pe reţelele de socializare, anunţul fiind însoţit şi de două fotografii cu “operele artistului”.

Edilul spune că banii îi va da de la el din buzunar. “Prefer să dau de la mine din buzunar 1.000, ca să aflu cine a fost nătărăul ăla. Am să-i dau lui amenda maximă, pentru că amenda pentru distrugere de bunuri publice se duce între 5.000 şi 10.000 de lei. Şi o să-i dau lui amendă maximă. Lui, părinţilor lui! Poate aşa îl educă. Sunt vreo doi puştani din Reşiţa care au semnăturile astea, pe care le pun peste tot. Unul are Cone, iar asta e mai nou, dar o să aflu azi, mâine cine e. Că dau pe clădiri mai vechi, nu mă deranjează, dar când dai pe o sculptură înseamnă că eşti destul de imbecil. O să căutăm o soluţie să vedem cum curăţăm sculptura respectivă. Probabil să luăm un strat subţire din ea, o să vedem”, a declarat Ioan Popa.

Pe lângă amendă, dacă va fi prins, artistul de ocazie va avea de plătit şi nota privind refacerea tuturor bunurilor mâzgălite.

 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite