Peştera „Gaura cu muscă“ de pe Clisura Dunării şi legenda care i-a dat numele

O peşteră spectaculoasă, aflată pe drumul ce leagă Moldova Nouă de Orşova, în apropierea localităţii Cornini, este printre cele mai spectaculoase locuri din această zonă.

Caverna cunoscută sub denumirea de “Gaura cu muscă” ar putea atrage o mulţime de turişti, mai ales că în preajma ei s-au ţesut nenumărate legende. Peştera a apărut ca urmare a infiltrării apei în roca de tip calcaros, iar localnicii i-au găsit un nume de poveste.

Cosmin Tanasă, blogger şi fotograf care a copilărit în această zonă, dezvăluie pe site-ul său, “Fantasticul Banat”, legenda care a dat numele peşterei. 

“Celebra legendă îl descrie pe Iovan Iorgovan ca unul dintre mândrii prinţi bănăţeni, un voinic falnic aidoma lui Hercule. Într-o zi, hoinărind prin pădure, Iorgovan aude ţipătul surorii sale mai mici, care era cât pe ce să fie înghiţită de un balaur cu şapte capete. Iorgovan se repede asupra balaurului, care lasă fata şi fuge, iar în fuga sa creează impresionantele chei ale Corcoaiei din jurul Băilor Herculane. Când îl ajungea de fiecare dată din urmă, Iorgovan îi mai reteza câte un cap. Luptându-se ei aşa au ajuns pe Clisura Dunării. Aici a rămas balaurul cu un singur cap şi s-a refugiat în peşteră, de unde îl avertizează pe voinic că dacă îi va reteza şi acest ultim cap locul se va umple cu muşte rele, care vor nenoroci vitele şi oamenii. Iorgovan îi taie şi ultimul cap, din care apare un roi de muşte veninoase”, este varianta legendei pe care Cosmin Tanasă o relatează pe site-ul său.

În  realitate, musca veninoasă (columbacă sau golumbacă) a existat în această zonă a ţării. Vorbeşte despre ea şi istoricul reşiţean Mircea Rusnac, care a cercetat fenomenul şi vechile scrieri care fac referire la această plagă a Banatului. Acesta spune că savantul veneţian Francesco Griselini descria această muscă nefiind mai mare decât un ţânţar. Ea îşi trăgea numele după cel al unui castel de pe malul drept, sârbesc, al Dunării (Golubac). Zbura în roiuri foarte întinse, care semănau cu nişte nori groşi de fum sau cu coloanele de aburi care se ridică de pe suprafaţa mării. Aceste roiuri apăreau în intervalul 20-25 aprilie, apoi din nou în a doua jumătate a lunii mai, uneori ceva mai devreme sau mai târziu. Roiurile puteau fi împrăştiate numai de ploi şi de vântul puternic.

“Ele atacau în număr foarte mare animale domestice precum boi, vaci, oi, capre, cai şi porci. Animalele încercau să scape prin sărituri disperate şi lovituri de coadă. Însă părţile corpului lipsite de păr, precum pieptul sau bărbia, le erau acoperite într-o clipă de aceste insecte, care se fixau acolo temeinic şi apoi pătrundeau în nări şi urechi, în jurul ochilor şi în deschizăturile organelor genitale ale animalelor de ambele sexe (mai ales la vaci). Durerile provocate erau cumplite, fiind exprimate prin răgete, mugete, guiţări, nechezări, behăiri şi prin fugă nebună, chiar prin aruncarea în apă. Animalele mureau ori în timpul atacului, ori la 3-4 ore după aceea sau cel mai târziu în cursul nopţii următoare”, arată Rusnac, care spune că ţăranii secolului al XVIII-lea aprindeau focuri mari de paie când apăreau insectele, iar locurile de pe corpul animalelor unde se puteau aşeza acestea erau umezite cu o fiertură de pelin.

Cu legende sau fără, peştera “Gaura cu muscă” este spectaculoasă, aşa cum o arată şi fotografiile lui Cosmin Tanasă. Merită să vizitaţi zona, mai ales că de la localnici puteţi afla şi alte poveşti sau lucruri adevărate despre ea. Se poate ajunge, de la şoseaua care străbate Defileul Dunării, însă atenţie la vipere.