FOTO Carla Negrea a primit titlul de „cetăţean de onoare“ al municipiului Reşiţa
0Fosta multiplă campioană la înot Carla Negrea a primit, vineri, titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa.
Veteranii înotului reşiţean, campioni naţionali, cu prezenţe remarcabile în mari competiţii internaţionale, s-au întâlnit, la Bazinul Olimpic din municipiu, ocazie cu care viceprimarul Ioan Crina i-a înmânat multiplei campioane Carla Negrea, diploma de Cetăţean de onoare. „Carla Negrea face parte din generaţia de aur a anilor '90, în care Reşiţa era capitala înotului românesc. Titlul de Cetăţean de onoare i-a fost acordat în şedinţa Consiliului Local Reşiţa din 30 octombrie 2012“, a declarat viceprimarul Ioan Crina.
„Este o mare onoare pentru mine să primesc această distincţie şi că am fost primită cu atâta căldură, chiar dacă nu mai stau în Reşiţa. Sunt fericită că iau parte şi la acţiunea veteranilor pe care eu am iniţiat-o. E o bucurie pentru noi să ne revedem. Cei mai în vârstă au peste 70 de ani, iar cei mai tineri participanţi la întâlnire sunt înotători pe care chiar eu am apucat să-i antrenez“, a afirmat fosta campioană.
După 18 ani de activitate, în care a obţinut peste 400 de medalii şi a reprezentat România în repetate rânduri la Campionate Europene dar şi la două Olimpiade, Carla nu şi-a încetat activitatea sportivă. În anul 1997, Carla Negrea Troner s-a retras din activitatea de înotător şi a îmbrăţişat cariera de antrenor, iar în anul 2011, a început o nouă provocare, acceptând postul de antrenor de club de înot în Norvegia. Întâlnirea foştilor înotători, veniţi din ţară sau din străinătate, care are loc din doi în doi ani, a devenit deja tradiţională, aflându-se la cea de-a VI-a ediţie.
Citeste mai mult: Carla Negrea Troner a câştigat peste 400 de medalii
Carla Negrea primeşte mâine titlul de „cetăţean de onoare“ la bazinul olimpic