Descinderi la Reşiţa coordonate din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Timiş au dorit să destructureze o reţea de hoţi de autoturisme şi au descins în şapte locaţii din Timişoara, Lugoj şi Reşiţa

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au descins, luni dimineaţa, la şapte domicilii pe raza judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, în vederea probării activităţii infracţionale a cinci persoane suspectate de comiterea unor furturi de autoturisme, din societăţi comerciale şi din locuinţe. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este estimat la peste 50.000 de lei.

Poliţiştii au descins în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Timişoara, la acţiune participând şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Totodată, poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere. Pe parcursul investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că la sfârşitul anului 2013, suspecţii ar fi sustras două autoturisme de pe raza municipiului Timişoara şi ar fi comis un furt dintr-o societate comercială şi un furt din locuinţă, în acelaşi municipiu.

Se pare că totul a plecat de la un caz în care poliţiştii au reuşit să reţină doi dintre membrii reţelei.În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat doi bărbaţi suspectaţi de sustragerea unui autoturism şi a unei platforme auto, fapte ce le-ar fi comis în noaptea de 17-18 ianuarie 2014. În fapt, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie A. Alin, de 23 de ani şi T. Matei, de 18 ani, ambii din localitatea Liebling, ar fi sustras, prin spargerea gemului portierei, un autoturism care se afla parcat pe strada Recoltei din Timişoara, pe care l-au transportat cu o platformă de transport autovehicule, sustrasă în aceeaşi noapte de pe strada Atomului din municipiu. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit identificarea autovehiculului, dezmembrat, la un centru de colectare a fierului vechi din oraşul Buziaş, precum şi a platformei, care fusese abandonată de suspecţi pe un câmp din apropierea localităţii Otveşti. Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri sunt suspectaţi şi de comiterea unei tentative la infracţiunea de furt, încercând în aceeaşi noapte să sustragă un alt autoturism, pe care ulterior l-au abandonat la câţiva metri de locul unde se afla parcat.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite