Afaceri cu munţii de deşeuri industriale de la Oţelu Roşu: combinatul siderurgic are lacătul pe uşă, dar halda de zgură îi încaieră pe afaceriştii din zonă

Deşeurile combinatului FOTOGRAFII: ŞTEFAN BOTH

Combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu avea mii de angajaţi în perioada comunistă. Acum stă cu lacătul pe uşă, în timp ce mai mulţi afacerişti se luptă pe deşeurile produse de-a lungul anilor.

Oţelu Roşu este un oraş aflat pe Valea Bistrei, în judeţul Caraş-Severin, la 50 de kilometri de Caransebeş. Micuţa localitate a trăit mereu din oţelărit, după cum sugerează şi numele. Combinatul din Oţelu Roşu a avut, în vremea comunismului, până la 5.500 de angajaţi. A urmat privatizarea de după Revoluţie, reducerea drastic a numărului de angajaţi, şomajul şi în cele din urmă colapsul. În 1999 a ajuns pe mâinile italienilor de la Gavazzi Steel. Atunci avea încă 2.700 de angajaţi. A urmat prăbuşirea, iar salvarea a venit de la ruşii de la Mechel, care au repornit combinatul în 2007, oferind de lucru la aproximativ 700 de oameni. Apoi, numărul s-a redus la 400. Afacerea nu a mers şi, în lipsă de comenzi, ruşii au pus lacăt pe Combinatul siderurgic Oţelu Roşu. Au plecat în 2013, cu datorii de 25 de milioane de euro către statul român.

Cea ce a rămas în urma colosului sunt halele care se întind pe sute de metri. Totul se află în conservare, în speranţa că va veni cineva să cumpere oţelăria. Şi a mai rămas ceva. Activitatea uzinei (fondată în anul 1796), devenită centru siderurgic important pentru economia socialistă, a lăsat în urmă munţi întregi de deşeuri. Este vorba despre două depozite uriaşe. Primul se află la trei kilometri de limita urbană a oraşului Oţelul Roşu, în situl fostei halde de steril a combinatului siderurgic, în zona denumită Baia. Cea de-a doua este halda de zgură metalurgică, aflată într-o vale între doi versanţi de deal, la nord-vest de Oţelul Roşu, la 500 de metri de casele de locuit.

Ceartă pe terenul de sub deşeu

Cele două halde de deşeuri sunt disputate de mai mulţi afacerişti din zonă, care au simţit că pot face bani frumoşi din zgura metalurgică. „Pe aceste terenuri sunt rezidurile de steril de la combinat care s-au adunat de pe vremea lui Ceauşescu. Este materialul care provine din cuptoarele electrice. Nu s-a făcut ecologizare niciodată. Însă nici nu poţi face, pentru că terenurile aparţin unor persoane private. Deocamdată sunt mai multe litigii, nu se ştie cine câştigă procesele“, a declarat Luca Mălăiescu, primarul din Oţelul Roşu.

Edilul-şef susţine că zgura provenită de la topitorii poate fi o afacere profitabilă şi chiar face lobby în acest sens. „Din punct de vedere calitativ, zgura metalurgică este piatra concasată, folosită la drumuri. Proprietarii vor să vândă zgura. Au şi vândut celor care au construit centura de la Carasebeş sau firmei care realizat drumul Lugoj-Caransebeş. Din păcate, există o problemă. Firmele nu au în caietul de sarcini varianta zgurei, ci doar a pietrei concasate. Aşa că nu prea pot achiziţiona zgură, chiar dacă are o calitate superioară. Ar fi un mare avantaj pentru toată ţara dacă s-ar specifica în caietul de sarcini: «piatră concasată sau zgură concasată». Ca firmele să poată alege“, a mai spus Luca Mălăiescu (foto jos, dreapta).

Zgură pentru fundaţii de drumuri

Unul dintre proprietarii zgurei de la Oţelul Roşu este Daia Vântu, fost viceprimar al comunei Zăvoi. Acesta susţine că este proprietar pe mai multe parcele de teren pe care se află deşeurile de la combinatul siderurgic, însă nu este singur. „Aşteptăm decizia instanţelor de judecată. Deocamdată putem spune că suntem trei firme în litigiu, care ne judecăm pe teren şi pe deşeuri. Multe parcele de sub halde au fost retrocedate, oamenilor li s-a dat însă teren în altă parte. Statul nu s-a intabulat pe ce este aici. Halda numărul unu, de zgură şi deşeuri industriale, se află o parte în oraşul Oţelul Roşu, iar o altă parte ţine de Glimboca. Halda numărul doi este în întregime pe terenul oraşului Oţelu Roşu“, a spus Daia Vântu.

În zonă există o cantitate impresionantă de deşeuri industriale, provenite din activitatea oţelăriei. Deşeurile de fier şi oţel au fost deja extrase în decursul anilor şi vândute la fier vechi. Acum, peste 90 la sută din deşeuri este reprezentată de zgură. „Zgura se poate folosi la fundaţii de drumuri, construcţii, şosele, străzi, autostrăzi. Calitatea este mult mai bună. Este foarte tare şi compactă. Odată cu vânzarea zgurei s-ar ecologiza şi terenul“,spune şi Daia Vântu.

Cu vât se vinde zgura

Cele mai multe parcele pe care au crescut munţii de zgură se află în proprietatea firmei Recycle Group Banat SRL, cu sediul în Braşov. Firma lui Daia Vântu are trei hectare. „De-a lungul timpului s-a mai vândut zgură. Pot să vă spun şi preţuri estimative. Undeva între 3 şi 7 euro pe metrul cub. Zgura escavantă trece printr-un proces tehnologic. Trebuie prelucrată şi concasată. Cel mai bun este zgura de 0,63 milimetri“, a mai declarat Daia Vântu (foto jos).

Astăzi, localitatea Oţelu Roşu are aproape 10.000 de locuitori, însă doar pe hârtie. În realitate, mulţi au plecat în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune.

Iaz de decantare ecologizat

Nu departe de Oţelul Roşu, la aproximativ 25 de kilometri, se află o altă zonă industrială extrem de importantă. Este vorba despre cariera de marmură de la Ruşchiţa, care funcţionează şi acum, şi despre fostele mine de fier, care au fost închise imediat după revoluţie, în 1991. Acestea se află pe terenul comunei Rusca Montană. Aici a existat iazul de decantare de pe Valea Ciotlogului, la 3 kilometri amonte de Rusca Montană, în apropierea Văii Porcului.

Iazul a fost ecologizat în anii 2005-2006. „Aici au fost haldele de la minele de fier şi plumb. Au fost patru mine la începutul anilor ’90. Păstrarea acestor iazuri reprezenta un mare pericol pentru mediul înconjurător, ca atare nu se putea lăsa aşa. Era pericol pentru că în zonă mai au loc inundaţii, mai sunt viituri mari. Minereul de fier şi plumbul sunt periculoase pentru viaţă. Mai era şi minereu de zinc. Ecologizarea s-a făcut între 2005-2006.Practic s-a împădurit zona. De ecologizare s-a ocupat firma Alma din Deva. Ştiu cum s-a făcut pentru că eu vin din zona silvică. S-a creat un zid din salcâm şi cu molid. Acum nu mai sunt probleme“, a declarat Adrian Solomonesc, primarul comunei Rusca Montană.