Zece oameni celebri care au murit săraci. Van Gogh a vândut un singur tablou în timpul vieţii, Nietzsche a clacat după ce a asistat la biciuirea unui cal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tablourile lui Ştefan Luchian au fost vândute la licitaţii pentru zeci de mii de euro abia după moartea artistului FOTO Arhiva Adevărul
Tablourile lui Ştefan Luchian au fost vândute la licitaţii pentru zeci de mii de euro abia după moartea artistului FOTO Arhiva Adevărul

Au luptat toată viaţa să obţină recunoaşterea semenilor sau au trăit intr-un mediu extravagant, dar au sfârşit singuri şi săraci. “Adevărul” vă prezintă un top al personalităţilor din toate timpurile care au cunoscut mărirea şi decăderea într-un timp relativ scurt sau care au făcut averi pentru moştenitori după ce au trecut la cele veşnice.

1. Vincent van Gogh a vândut un singur tablou în timpul vieţii

Unul dintre cei mai mari pictori post-impresionism, olandezul Vincent van Gogh a rămas în istoria artei drept artistul care a reuşit să vândă un singur tablou din peste 2.000 de opere realizate în cei 37 de ani de viaţă. Van Gogh a murit sărac, dar i-a îmbogăţit pe cei care au ajuns în posesia unui tablou de-al său. În prezent, creaţiile olandezului se numără printre cele mai scumpe din lume, “Portretul doctorului Gachet” vânzându-se la începutul anilor ‘90 cu circa 85 de milioane de dolari. Excentricul pictor a decedat în 1890, la câteva zile după ce s-a împuşcat pe un câmp dintr-un orăşel francez. Acesta este cunoscut şi pentru faptul că şi-a tăiat urechea stângă în urma unei discuţii aprinse cu prietenul său Paul Gaugain.   

2. Friedrich Nietzsche a renunţat la catedră din cauza bolii

Cel mai important filozof al secolului al XIX-lea, Friedrich Nietzsche (1844-1900) a ajuns profesor universitar pe când avea 25 de ani. Filozoful a şocat şi a stârnit o mulţime de controverse atunci când a susţinut că Dumnezeu a murit. Scriitorul german a murit sărac, în ultimii ani din viaţă fiind vegheat de sora şi mama sa. Se spune că starea de sănătate a lui Friedrich Nietzsche (foto jos) s-a agravat după ce ar fi asistat la biciuirea unui cal, în plină stradă. Momentul i-a provocat filozofului o cădere nervoasă, care a fost urmată de mai multe episoade delirante. 

nietzsche

3. Oscar Wilde, scriitorul condamant pentru homosexualitate

Unul dintre cei mai străluciţi scriitori din toate timpurile, Oscar Wilde a cunoscut succesul încă din tinereţe, când a fost distins cu numeroase premii pentru poezie. Apogeul carierei îl atinge însă odată cu publicarea romanului “Portretul lui Dorian Gray”, iar declinul câţiva ani mai târziu, în 1891, când s-a îndrăgostit de un alt bărbat. Relaţia homosexuală a fost judecată de societate şi justiţie, Oscar Wilde fiind condamnat în 1895 la doi ani de închisoare. Perioada de detenţie a însemnat sfârşitul carierei artistice şi ruinarea financiară. Scriitorul irlandez a murit câţiva ani mai târziu, într-un hotel sărăcăcios din capitala Franţei.  

4. Mihai Eminescu a trăit din chetă

Grav bolnav, Mihai Eminescu s-a aflat în imposibilitatea de a se întreţine în ultimii doi ani din viaţă. Poetul nepereche şi-a petrecut cele mai grele clipe din viaţă la Botoşani, într-o clădire cu două camere, lângă Biserica “Sfântul Dumitru”. Harieta Eminovici, sora poetului, cea care l-a vegheat cu stoicism până când şi-a dat şi ultima suflare, a făcut eforturi supraomeneşti pentru a-i cumpăra lui Eminescu medicamentele necesare. Când nu a mai făcut faţă cheltuielilor, Harieta Eminovici a renunţat chiar şi la argat.

image

5. Andrei Mureşeanu şi-a lăsat copiii fără niciun sprijin

Poetul şi revoluţionarul Andrei Mureşanu, cel care a scris versurile imnului “Deşteaptă-te, române!”, a reuşit cu greu să asigure familiei sale un trai decent. Poetul a fost profesor în Braşov, iar după revoluţia din 1848 a lucrat ca traducător în Sibiu. La numai 45 de ani, Andrei Mureşanu a fost pensionat şi a ajuns astfel în imposibilitatea de a-şi întreţine familia. Pentru a completa veniturile familiei, Mureşan a tipărit un nou volum de poezii, dar, spre mâhnirea poetului, vânzarea cărţii a fost un fiasco. Poetul a trecut la cele veşnice în 1863, lăsând în urma sa un băiat de 13 ani şi o fetiţă care nu împlinise 1 an. 

6. Ştefan Luchian, pictorul cu degete paralizate

Născut într-un sat din Bacău, Ştefan Luchian a ajuns rapid în atenţia iubitorilor de frumos datorită talentului său excepţional, recunoscut inclusiv de Nicolae Grigorescu. Din păcate, la fel ca mulţi alţi artişti talentaţi, Ştefan Luchian nu s-a îmbogăţit în timpul vieţii. Dincolo de problemele financiare, pictorul a avut şi grave probleme de sănătate. La începutul secolului trecut, după ce s-a întors din străinătate, Ştefan Luchian a dezvoltat o scleroză multiplă care l-a lăsat infirm, iar, în ultimii ani din viaţă, pictorul putea folosi penelul doar dacă cineva il lega de încheietura mâinii. La fel ca Van Gogh, Luchian a avut expoziţii în care nu a reuşit să vândă decât un singur tablou. În prezent însă, creaţiile artistice ale acestuia sunt adjudicate la licitaţii cu sume cuprinse între 14.000 şi 30.000 de euro. 

7.Prinţesa Ioana Cantacuzino, prima femeie cu brevet de pilot

Prinţesa Ioana Cantacuzino a fost prima femeie din România care a obţinut brevetul de pilot şi prima româncă director de şcoală de aviaţie. Aceasta şi-a trăit ultimii ani din viaţă în staţiunea Călimăneşti,  luptând cu singurătatea, suspiciunea semenilor şi sărăcia. Ani la rând, printesa Ioana Cantacuzino a fost obligată să-şi vândă obiectele de valoare şi cărţile la târgul de vechituri de la Râureni ori să apeleze la mila prietenilor din Bucureşti pentru a-şi putea cumpăra mâncare sau medicamente. Descendentă din ilustra familie Cantacuzino, Ioana s-a stins din viaţă în 1950,  în conacul de pe Valea Oltului, din cauza unei boli cumplite.  

8.Bela Lugosi, simbolul filmelor de groaza, sărac lipit

Bela Lugosi, unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood a cunoscut celebritatea în anii ‘20 şi ‘30 datorită rolurilor pe care le-a primit în filme de groza precum “Dracula” sau “Fiul lui Frankestein”.  După succesul fulminant a urmat  decăderea, Bela Lugosi refugiindu-se în  droguri. Actorul maghiar a murit sărac, din cauza unui atac de cord, la vârsta de 73 de ani.

9. Oscar Schindler, salvatorul evreilor

Industrisul german Oscar Schindler, cel care a salvat peste 1.000 de evrei de la Holocaust, se numără printre personalităţile care au murit  sărace. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Schindler a cheltuit sume importante de bani pentru a-I salva pe muncitorii evrei, dar afacerile sale au falimentat odată cu prăbuşirea nazismului. Industriaşul a trăit până în 1974 din mila unor organizaţii evreieşti.

tutea 1

10. Petre Ţuţea, ani grei de temniţă

Doctorand în economie politică şi drept, discipol al lui Nae Ionescu, Petre Ţuţea (foto sus) a exercitat, înainte de 1940, funcţia de director în cadrul Ministerului Economiei Naţionale. Venirea comuniştilor la putere a însemnat începutul chinului pentru filosoful român, care a fost aruncat în temniţă timp de 13 ani. Filosoful s-a stins din viaţă în 1991, pe patul de spital, în timp ce acorda un interviu mai multor jurnalisti. Trupul neînsufleţit al lui Petre Ţuţea a fost dus în satul natal într-o maşină care transporta morcovi. Din casa natală şi până la cimitir, sicriul în care a fost depus filosoful a fost transportat cu un car tras de vaci, la slujba de înmormântare luând parte doar câteva persoane.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite