Noapte însângerată pe şoselele din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un octogenar din comuna Ioneşti şi un tânăr din Băbeni şi-au găsit sfârşitul noaptea trecută, într-un interval de câteva ore.  Ambii au avut o moarte cumplită.

Accidentul din Băbeni a avut loc înainte de miezul nopţii pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi de carosabil. Şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Băbeni, a pierdut controlul volanului în centrul localităţii, şi s-a răsturnat de câteva ori cu maşina.  Conducătorul auto a suferit multiple traumatisme şi a decedat la scurt timp. 

Cel de-al doilea accident s-a produs pe raza localităţii Ioneşti, după miezul nopţii, pe drumul naţional care face legătura între Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Slatina. Bărbatul în vârstă de 85 de ani se deplasa pe mijlocul drumului când a fost lovit  în plin de un mastodont de şapte tone.  În urma impactului, octogenarul a decedat pe loc. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească în ce condiţii a ajuns bătrânul, târziu în noapte, pe  şosea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite