Microbuz plin cu pasageri răsturnat în şanţ, pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe Valea Oltului, microbuz, Vâlcea, Foto: ISU Vâlcea
Accident pe Valea Oltului, microbuz, Vâlcea, Foto: ISU Vâlcea

În această seară, de 29 ianuarie, în jurul orei 21.00, un accident de circulaţie, soldat cu 12 răniţi s-a produs pe Valea Oltului. Accidentul s-a petrecut la 4 km depărtare de Călimăneşti - Vâlcea, spre Sibiu.

Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă, pe DN 7, un microbuz plin cu 11 pasageri a derapat şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Fiind vorba despre un număr mare de posibile victime, la faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, echipaj SMURD, ISU şi Poliţie.

Din fericire, toţi pasagerii au ieşit conştienţi din microbuz şi nu au suferit leziuni grave. O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre o femeie care a făcut un atac de panică. 

Traficul a fost blocat pe un sens, în principal din cauza echipelor de intervenţie, dar în scurt timp, după ce microbuzul a fost înlăturat de pe carosabil, circulaţia a fost reluată pe ambele sensuri. 

Accident pe Valea Oltului, Călimăneşti

Nu a fost nevoie de activarea planului roşu, după cum ne-au precizat cei de la ISU Vâlcea. De asemenea, în microbuz nu era nici un copil. Microbuzul se îndrepta înspre Sibiu. 

Poliţia Vâlcea va face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi pentru a stabili cine este vinovat şi măsurile care se impun.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite