FOTO Care ar putea fi cauza nebuniei împăratului Caligula. Se spune că obliga femeile căsătorite să se culce cu el, pentru a le umili soţii
0
Gaius Julius Caesar Germanicus, cunoscut mai bine prin porecla lui, Caligula, a fost cel de-al treilea împărat roman. Deşi domnia lui scurtă este considerată strălucitoare, Caligula este amintit mai ales pentru firea lui despotică, perversiuni şi alte acte de cruzime extremă.
Există numeroase relatări despre viaţa scandaloasă şi nebunia lui Caligula.
Ce se ştie cu siguranţă este că în ultimii ani ai domniei sale, Caligula a arătat fără îndoială tulburări mentale caracterizate prin auto-venerare, sadism, perversiune, mega extravaganţă, invidie patologică, posibil şi un anumit grad de schimbare paranoidă, insomnie incurabilă şi „vise vii” – „vivid dreams”.
Este probabil că, la momentul încoronării sale, personalitatea lui Caligula să fi fost normală, dar cu siguranţă a suferit o boală severă la vârsta de douăzeci şi cinci de ani.
Philo Judaeus, cunoscut ca şi Philon din Alexandria, un filozof mistic evreu de limbă greacă din Egipt, născut în anul 25 d.Hr. considerat unul dintre cei mai mari filozofi elenistici din rândul evreilor, credea că, împăratul roman a luat-o razna după ce s-a îmbolnăvit. Acest lucru pare complet posibil şi nu este improbabil.
Dacă acest lucru este acceptat, atunci se poate specula asupra naturii acestei boli, spunea un cercetător de la Universitatea din Glasgow, A. T Sandison care a scris o lucrare despre Caligula, în 1958, în care trata inclusiv aspectele medicale ale bolii acestuia.
„Se sugerează că aceasta ar putea fi o encefalită epidemică despre care se ştie că produce modificări psihice care nu sunt incompatibile cu cele descrise în cazul lui Caligula”, explica acesta în lucrarea „Nebuniile împăratului Caligula”.
El a pornit în susţinerea acestei ipoteze de la faptul că epidemia de encefalită era cunoscută la Roma, deşi a fost prima dată recunoscută ca o entitate clinico-patologică destul de recent, dar că aceasta a apărut cu siguranţă în Europa de-a lungul mai multor secole şi ar fi putut fi prezentă şi în vremea lui Hipocrate.
Sursele de inspiraţie despre viaţa lui Caligula - istoricii antici
De-a lungul secolelor, numele lui Caligula a fost sinonim cu nebunia şi infamia, sadismul şi perversiunea. S-a spus că mareşalul Gilles de Rais, probabil cel mai notoriu sadic al tuturor timpurilor, şi-a modelat comportamentul după cel al Cezarilor diabolici descrişi de Suetonius, printre care se numără şi Caligula.
Cercetătorul de la Universitatea Glasgow este de părere că astăzi, cunoştinţele noastre despre viaţa lui Caligula depind în mare măsură de Suetonius, a cărui lucrare „De vita Caesarum” a fost publicată abia după 80 de ani de la moartea lui Caligula, din anul 41 d.Hr. Din nefericire, acea parte din „Analele lui Tacitus” care tratau domnia lui Caligula s-a pierdut.
Alte surse antice sunt Dio Cassius, a cărui istorie a Romei a fost scrisă la începutul secolului al III-lea şi, într-o mai mică măsură, Iosifus, a cărui „Antiquitates Judatae” - antichitate iudaică a fost publicată în anul 93 d.Hr., dar şi Philo Judaeus, ale cărui pamflete „Legatio ad Gaium” şi „In Flaccum” ar putea fi tratate precum scrierile contemporane. Se pare că toate aceste surse antice sunt într-o oarecare măsură exagerate, prejudiciate, dar pline de culoare.
Gaius Caligula al lui Suetonius din „De vita Caesarum” – „Viaţa Cezarilor” este plin de poveşti scabroase şi uneori amuzante, unele dintre ele părând mai aproape de realitate..
Cu toate acestea, relatările din istoria vieţii lui Caligula nu lasă loc de îndoială, iar un rezumat ne este lăsat de Balsdon în 1949, în Dicţionarul Clasic Oxford.
Motive pentru care a fost considerat nebun
Înainte de a menţiona aspectele medicale care au fost luate în calcul, să amintim şi unele dintre motivele pentru care a fost considerat nebun. Există mai multe relatări despre nebunia lui Caligula, multe dintre ele contestate de anumiţi istorici care cred că faptele sunt exagerate.
Spre exemplu, se ştie că împăratul era înalt, subţire, cu faţa palidă şi ochii căzuţi. În timp ce capul era chel, corpul său era extrem de păros, motiv pentru care era adesea obiectul glumelor. Unii i-ar fi comparat aspectul cu cel al unei capre, fapt care, spun istoricii, l-ar fi determinat să ordone bărbaţilor cu păr des să-şi radă capul.
Asemănarea cu o capră şi consecinţele, dar şi dorinţa de a-şi numi calul pe post de consul
Menţionarea unei capre în prezenţa sa, l-ar fi determinat să comită o crimă, cel vinovat fiind bătut cu un baston de fier. Potrivit biografului său, Cassius Dio, Caligula obişnuia să îmbrăce haine ciudate, pantofi de damă şi diverse alte accesorii şi peruci.
Deşi este cunoscut pentru comportamentul său dur, Caligula a acordat o mare atenţie calului său. Animalul, pe nume Incitatus, avea propria casă, din marmură şi o iesle din fildeş. Deşi provocat de unii, se spune că împăratul Caligula ar fi spus că intenţiona să-şi numească calul în postul de consul, una dintre cele mai înalte poziţii politice de la Roma.
Relaţiile incestuoase
Ca adolescent, Caligula a locuit cu străbunica, Livia, soţia lui Augustus. În această perioadă, se crede că a dezvoltat o relaţie incestuoasă cu sora lui, Julia Drusilla. Ceea ce se ştie însă cu certitudine este că a arătat mereu o afecţiune exagerată pentru surorile sale, mai ales pentru Drusilla. La moartea ei, în anul 38 d.Hr., a fost canonizată drept Diva Drusilla, fiind prima femeie care a fost onorată în acest mod la Roma.
Caligula a ordonat ca statuia să fie plasată în templul lui Venus, zeiţa iubirii. Este posibil însă ca iubirea lui pentru surori să vină şi în contextul morţii părinţilor şi fraţilor săi, care au fost ucişi într-un mod extrem de brutal când acesta era copil.
Podul plutitor pe care călătorea călare pentru a demonta o profeţie
Thrasyllus de Mendes era un astrolog şi prieten de personal cu cel de-al doilea împărat roman, Tiberius. El a prezis odată că şansele de a deveni împărat ale lui Caligula erau la fel de mari ca cele de a călări calul peste Golful „Baiae", indicând imposibilitatea ca un astfel de lucru să se întâmple vreodată.
Poate în contradicţie cu profeţia, Caligula a ordonat construirea unui pod plutitor temporar folosind nave ca pontoane. Acest pod se întindea, susţin unii istorici, pe o distanţă de două mile între Baiae şi portul vecin.
Inspiraţia din spatele podului este posibil să fi venit de la regele persan Xerxes I care a construit un pod ponton pentru armata sa pentru a traversa Hellespont.
Se spune că împăratul Caligula obişnuia să călătorească pe pod călare, purtând pieptarul lui Alexander. Unii istorici susţin chiar că lipsa navelor, în timpul acestui proiect nebun, a produs o foamete în Roma, în timp ce alţii contestă existenţa podului în primul rând.
Umilinţele la care îi supunea pe cei bogaţi şi pe soţiile acestora
Caligula i-ar fi făcut pe senatorii de rang înalt să meargă în faţa carului său. Se spune că a avut relaţii sexuale cu soţiile aliaţilor săi, pe care le obliga să-i satisfacă toate plăcerile, după care le povestea soţilor toate detaliile numai ca să-i umilească şi pe unii şi pe alţii.
Istoricii antici remarcă faptul că Caligula a început să profite de mulţi oameni de la putere prin acuzaţii false, amendându-i şi chiar ucigâdu-i. El chiar l-a executat pe Sutorius Marco, prefectul Gărzii Praetorice, cel care l-a susţinut şi căruia îi datora faptul că a fost numit împărat. El l-a acuzat că şi-a pus soţia să se prostitueze.
Cele mai mari nave construite în Roma antică, descoperite în lacul Nemi, secolul trecut
Două barje de agrement masive, amenajate extravagant cu marmură, instalaţii sanitare, mozaic şi statui au fost descoperite în Lacul Nemi, în anii 1930, una dintre ele purtând inscripţia „Proprietatea lui Gaius Caesar Augustus Germanicus” – numele real al lui Caligula. „Aceste nave, care erau folosite ca palate plutitoare elaborate, se numărau printre cele mai mari nave construite în Roma antică”, au explicat ulterior specialiştii.
Se mai spune că după moartea primei sale soţii, Caligula a luat-o pe cea de-a doua soţie de la nunta ei cu un alt bărbat. A treia soţie a fost o femeie căsătorită, al cărei soţ a fost forţat să o dea împăratului. Despre a patra soţie - Milonia Caesonia – se spune că o privea dezbrăcându-se în faţa prietenilor săi. I-a purtat singurul copil, numit după sora lui - Drusilla.
Aspectele medicale ale nebuniei lui Caligula
Printre cauzele care trebuie luate în considerare, susţine cercetătorul A. T. Sandison când vorbeşte despre aspectele medicale ale nebuniei lui Caligula, se numără sechelele unei meningite bacteriene, neoplazia cerebrală care poate afecta regiunile frontale, o boală cerebro - vasculară, paralizia generală în urma demenţei, schizofrenia, epilepsia sau schimbările post-encefalitice.
Puţin probabil ca boala lui Caligula din anul 37 să fi fost o meningită bacteriană, mai crede cercetătorul explicând că meningita severă poate lăsa defecte mentale reziduale, dar fără ca tratamentul să se dovedească letal.
Specialistul exclude şi posibilitatea unui neoplasm cerebral, deoarece a avut loc o recuperare aparentă. Vârsta lui Caligula exclude posibilitatea unei boli degenerative cerebro-vasculare. El spune că paralizia generală a nebunilor poate fi, de asemenea, exclusă, deoarece este aproape sigur că sifilisul era necunoscut în Europa în vremurile pre-columbiene.
În plus, cercetătorul atrage atenţia asupra faptului că în epilepsie, schimbările de dispoziţie, caracterizate de superficialitate şi iritabilitate, pot precede atacurile şi că psihozele epileptice pot fi independente de atacuri. În aceste psihoze epileptice pot apărea halucinaţii, o mare frică şi, uneori, extaz religios. Epilepsia, în general, aduce cu sine iritabilitate, suspiciune, egoism şi devotament religios, mai susţine Sandison.
În 1943, Walshe atrăgea atenţia asupra faptului că doar 20% dintre epileptici pot deveni alienaţi mintal.
Epilepsia devine rareori schizoidă, şi nu este neobişnuit să arate ca un diagnostic de tip paranoid. În timp ce posibilitatea epilepsiei nu poate fi îndepărtată în anumite privinţe, un diagnostic post-encefalitic pare mai probabil.
Nu este lipsită de importanţă nici afirmaţia lui Suetonius potrivit căreia Caligula suferea de insomnie severă şi „visuri vii”. Insomnia poate fi, desigur, rezultatul anxietăţii, durerii, conflictului mental sau alcoolismului, dar în aceste condiţii este rareori imposibil de rezolvat.
Cu toate acestea, insomnia inveterată poate să urmeze unui atac de encefalită acută, dar nu este o caracteristică a epilepsiei.
Alte dizabilităţi post-encefalitice includ modificări ale caracterului şi comportamentului: chiar şi o encefalită iniţială aparent uşoară poate fi urmată de o tulburare progresivă profundă.
În 1931, Von Economo sublinia că stările epileptice şi epilepsia pot urma encefalitei letargice, după cum se poate întâmpla în special la tineri, prin degenerare morală şi hipomanie, cea din urmă fiind o stare de excitaţie pasageră sau persistentă care se caracterizează prin hiperactivitate cauzată de unele intoxicaţii cu alcool, psihostimulante, corticosteroizi, sau ca o formă atenuată a fazei de manie.
Aceste modificări pot apărea şi la adulţi şi se consideră că se datorează eliminării influenţelor inhibitoare. Printre alte schimbări psihice descrise de Von Economo sunt stările paranoice halucinante, cu conştiinţă intactă şi fără confuzii şi iluzii de persecuţie.
Este bine cunoscut faptul că encefalo-mielita poate fi precedată de complicaţii, precum o serie de boli virale, ca de ex. gripă, rujeolă, rubeolă, varicelă, parotidă, variolă şi psitacoză sau boala papagalilor, dar şi alte afecţiuni cum ar fi tusea convulsivă, scarlatina, tifosul coreei – o boală de nervi şi febra recidivantă.
În cazul celei din urmă probabil a fost determinată de activarea unui virus latent. Encefalita epidemică reală este totuşi o entitate distinctă a bolii şi uneori este cunoscută sub numele de encefalita letargică – o formă atipică, mai spune Sandison în lucrarea sa.
De altfel, el atrage atenţia asupra faptului că pentru lucrări valoroase şi compacte referitoare la această boală se pot face referiri la Von Economo (1931) şi la sondajele Comisiei Matheson (1929, 1932).
Deşi boala a fost recunoscută pentru prima dată ca entitate şi numită de Von Economo, Sandison este de părere că ea apăruse, fără îndoială, cu multe secole în urmă.
În Europa, în ultimele patru - cinci secole,au fost descrise epidemii de „boala somnului” care au fost, fără îndoială, focare de encefalită epidemică, mai crede Sandison. Boala, spune acesta, apare adesea în lunile mai reci ale anului şi afectează mai frecvent bărbaţii. Incidenţa nu este legată de condiţiile sociale.
Epidemiile au fost descrise în Italia, iar una din ele în Roma chiar în iarna lui 1919 - 1920 când existau 338 de cazuri, dintre care 124 au apărut la grupa de vârstă 21 - 40 de ani.
Unul din cei mai infami împăraţi ai tuturor timpurilor
Deşi domnia lui Caligula ca împărat a fost de scurtă durată, este clar că a avut un mare impact asupra Imperiului Roman. Indiferent care a fost cauza nebuniei sale – moartea oribilă a membrilor familiei sale, de mâinile celui care l-a luat mai târziu să-l crească, faptul că ar fi fost otrăvit sau fiindcă suferea de o afecţiune medicală nediagnosticată sau de o boală psihică, s-ar putea să nu o aflăm niciodată.
Cu toate acestea, un lucru rămâne clar - Caligula, cu nebunia lui capricioasă, rămâne unul dintre cei mai infami împăraţi romani ai tuturor timpurilor.
Se încarcă comentariile...
