Tragedie la Sinaia. Un om al muntelui a murit în braţele salvamontiştilor: „A căzut din picioare“
0Un bărbat în vârstă de 60 de ani, angajat al cabanei Piratra Arsă din Bucegi, a murit, duminică, în urma unui stop cardiorespirator. Bărbatul şi-a dat ultima suflare în braţele colegilor de la Salvamont Sinaia, solicitaţi să-i acorde primul ajutor.
Potrivit martorilor, angajatul de la cabana Piatra Arsă însoţea un grup de turişti când i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit în zăpadă. Deşi salvatorii montani chemaţi la faţa locului au încercat să-l resusciteze, bărbatul nu a răspuns manevrelor de prim ajutor care au continuat aproape o oră.
”La ora 11:03 am fost anunţaţi că o persoană se simte rău şi a căzut din picioare în Şaua Călugărului. Coborâm drept de pe Furnica cu snowmobilul (pantă cu înclinaţie de 40 grade) astfel prima echipă de intervenţie ajunge la faţa locului la 11:09. Evaluam şi constatăm că persoana a intrat în stop cardio-respirator. Sunt iniţiate manevrele de resuscitare, efectuându-se masaj cardiac şi pentru câteva minute pacientul pare să-şi revină. Continuăm masajul timp de 50 de minute. Din păcate tot ce ne-a mai rămas de facut a fost să-l transportăm la Cota 1400.
Este o zi tristă pentru că un om al muntelui, pe care îl ştiam, a murit în braţele noastre. Echipa Salvamont Sinaia transmite sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a echipei Salvamont Sinaia.
Apropiaţii săi spun că bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale, dar asta nu-l împiedica să rămână departe de munte.