Scrisoarea răvăşitoare a părinţilor unui băieţel de doi ani răpus de meningită: „Nu dorim nimănui să trăiască cu imaginea copilului chinuit de suferinţă“

Printr-o scrisoare deschisă, Emilia şi Dumitru Petre, părinţii băieţelului care a murit săptămâna trecută răpus de meningită trag un semnal de alarmă cu privire la ”neputinţa, incompetenţa şi indolenţa unui sistem în care se moare cu zile”.

Alex, în vârstă de doi ani şi patru luni, a murit în data de 12 octombrie la spitalul Marie Curie din Capitală, unde a fost transferat în stare gravă, cu diagnostic greşit de la Spitalul de Pediatrie din Sinaia. Părinţii băiatului spun în scrisoarea deschisă că băiatul lor a fost ”ajutat” să moară, iar medicii din Sinaia au intervenit prea târziu, abia când copilului nu i se mai deschidea o pleoapă.

”Nu dorim nici unei mame să trăiască toată viaţa cu imaginea copilului ei chinuit de suferinţă, care cu ultimele puteri o strigă „mami, mami“

„Suntem Emilia şi Dumitru, iar până de curând (12 octombrie) am fost „mami“ şi „tati“ pentru Alexandru Petru. Din păcate, fiul nostru a plecat dintre noi, la numai doi ani şi patru luni, răpus de meningită acută cauzată de stafilococul pneumaniae, conform certificatului de la IML.

Cazul lui a fost mediatizat, însă la pachet cu ştirea dispariţiei au venit şi o serie de speculaţii şi informaţii neadevărate. Informaţii care ne dor, unele furnizate de persoane care, în momentele cumplite ale vieţii noastre, au părut că ne sunt alături, altele de către cei care vor să acopere neputinţa, incompetenţa şi indolenţa unui sistem în care se moare cu zile. Mulţi dintre ei sunt, la rândul lor, părinţi, dar, probabil, merg pe principiul că lor nu li se poate întâmpla aşa ceva. Nu dorim să mai fie astfel de tragedii, nu dorim nici unei mame să trăiască toată viaţa cu imaginea copilului ei chinuit de suferinţă, care cu ultimele puteri o strigă „mami, mami“, cu speranţa că cea care l-a adus pe lume va reuşi să-l şi salveze. Dar n-am putut… Pentru că noi, ca mai toţi care citiţi aceste rânduri scrise de mine, mama lui Alex, credem în medici şi în Dumnezeu pentru vindecare, pentru viaţă.

Alex n-a avut probleme de sănătate. Era un pitic vioi, vesel, pe care ni l-am dorit tare mult. L-am avut la vârsta de 40 de ani, venit pe lume prin naştere naturală şi pe care încă îl alăptam. O singură dată am ajuns cu el de urgenţă la spital, pe când avea cinci săptămâni, ca urmare a unui episod de înec cu regurgitare. Pentru a elimina orice suspiciune, copilul a fost transferat atunci la Bucureşti unde i-au fost făcute investigaţii şi a fost găsit perfect sănătos. Şi aşa a fost cu excepţia răcelilor pe care le are orice micuţ.

La începutul lunii septembrie, am mers la mare, iar aici, într-una din zile, Alex a făcut febră, puţin peste 38, dar care i-a cedat cu antitermice. Ulterior, având o stare generală bună, l-am pregătit pentru începerea grădiniţei. Am prezentat toate documentele solicitate, inclusiv adeverinţa de la medicul de familie că este apt pentru activităţi în colectivitate. Precizăm că la grădiniţa din Sinaia nu sunt solicitate, la începerea anului preşcolar, exudat şi probe de coprocultură. După o săptămână au început să fie înregistraţi mai mulţi copii răciţi sau cu alte afecţiuni. Unii au lipsit, alţii au fost readuşi de părinţi fără să fie vindecaţi complet şi primiţi de cadrele de la grădiniţă. Altora chiar le-a fost administrat tratamentul de către asistenta de la unitatea preşcolară. Nu am scăpat nici noi de problemele sezonului, motiv pentru care atât eu (n.r. –mama copilului), cât şi Alex am stat acasă, în intervalul 2-7 octombrie, unde am urmat un tratament cu antibiotic prescris de către medicul de familie, în urma consulaţiei.

Luni şi marţi, 8-9 octombrie, Alex a fost la grădiniţă, iar asistenta de acolo nu a sesizat nimic schimbat în comportamentul lui. Marţi seara, după grădiniţă, cel mic a mâncat câteva felii de salam de la o rudă, aflată în vizită, iar seara a fost energic, vesel şi s-a jucat cu doi verişori. Totul până la ora 21.00, când am ajuns de urgenţă la secţia de Pediatrie a Spitalului din Sinaia din cauza vărsăturilor în jet ale copilului. De gardă a fost, în acea seară, dr. Evelina Şerban, care-mi este şi medic de familie şi care i-a administrat un tratament injectabil, despre care mi-a precizat că ar fi putut să i-l furnizeze şi prin perfuzie, dar cu acelaşi efect. Jumătate de oră mai târziu am plecat acasă fără alte investigaţii pentru că, la Sinaia, analizele pe secţii se fac doar dimineaţa. Singurele care se fac noaptea sunt urgenţele (adulţii) care ajung la CPU.

 ”Un semn pe care l-am ignorat”

Starea lui Alex s-a mai ameliorat până joi seara, 11 octombrie, când, în jurul orelor 18.00, am revenit de urgenţă la Pediatrie din cauza febrei foarte mari, 40,5 grade, care nu i-a cedat la antitermicele administrate. Ca o ironie a sorţii sau ca un semn pe care l-am ignorat, pe culoarul spitalului m-am întâlnit cu tatăl copilului, care a fost operat de apă la plămâni şi care m-a sfătuit să plec la Bucureşti, aşa cum făcuse el cu fiul său. Cei doi copii au fost colegi de grupă la grădinită. Din păcate, am ignorat acest sfat şi m-am ambiţionat să rămân, acordându-le credit total cadrelor medicale de la Sinaia. De gardă în acea seară a fost dr. Ramona Codreşi, care l-a diagnosticat pe Alex cu enteroviroză, l-a internat şi i-a administrat un tratament de hidratare cu solutie Ringer, un anume sirop, glucoză şi supozitor pentru scăderea temperaturii corporale. Totul, fără analize prealabile. Acestea aveau să-i fie recoltate abia a doua zi, în jurul orei 08.00.

Pe la orele 20.00, dr. Codreşi a concluzionat că s-a terminat prea repede perfuzia, iar ulterior, la 20.30, asistenta medicală a înlocuit soluţia perfuzabilă cu o alta care conţinea soluţia Ringer. La 00.30, după terminarea celei de-a doua perfuzii, temperatura lui Alex a scăzut doar până la 38,1 grade.

Până vineri dimineaţă, la 6.30, nu i-a mai fost administrat copilului nimic si nu a mai trecut nimeni să ne vadă. A fost o linişte deplină în spital, cu exceptia unei singure sonerii ce a mai adus puţină forfotă, lumea s-a odihnit, nici măcar hohotele mele de plâns, care asistam neputincioasă la chinul băiatului meu, n-au deranjat pe cineva. Abia la ora indicată am fost informată că i se vor recolta probe pentru analizele medicale şi i-a fost măsurată temperatura care-i crescuse din nou, fiind peste 39 de grade. Copilul se simţea din ce în ce mai rău, motiv pentru care, după aproape o jumătate de oră am cerut ajutor. Medicul l-a evaluat, cam pe la 7, şi a încercat să mă liniştească, asigurându-mă că e din cauza oboselii, că va urma o nouă zi cu febră, cu scaune moi, dar îşi va reveni.

Nici medicul de pe ambulanţă nu ne-a acordat deloc atenţie pe drum

Copilul meu, în schimb, nu mai putea sta în picioare… A venit ora 8, i s-au recoltat probe pentru analize, iar termometrul a indicat acum 39,9 grade. Dar panica se pare că era doar în rândul meu, al soţului şi fratelui meu, cu care vorbeam pe whats app fiind plecat din ţară, pentru că a trebuit să mai treacă o oră şi jumătate ca medicul să-şi dea seama de gravitatea cazului. Alertată de o asistentă că nu i se mai deschidea una dintre pleoapele copilului, doctorul şi-a dat seama, că, în sfârşit, trebuie să facă ceva pentru puiul meu, inclusiv să ceară transferul la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat vineri, la orele prânzului. Nici medicul de pe ambulanţă nu ne-a acordat deloc atenţie pe drum. Am ajuns la Spitalul Marie Curie, unde au fost mobilizaţi medicii de pe toate secţiile pentru investigaţii. Medicilor de la Bucureşti, le mulţumesc! Fiecare venea şi-i făcea ce ştia…Totul a fost o luptă contra cronometru.

Alex al nostru cel vioi, energic, vesel se transformase acum într-o păpuşă inertă, intubată, ţinută în viaţă doar de aparate. A fost momentul în care am realizat că-l pierdem, dar eu, ca mamă am negat. Am leşinat, m-am trezit şi-am sperat că odată cu revenirea mea se stinsese şi coşmarul vieţii mele. Dar nu! Alex făcuse stop cardiorespirator, fusese resuscitat. Evoluţia bolii era fulminantă, iar şansele scădeau odată cu trecerea timpului. Din păcate, câteva ore mai târziu, la 18.50, Alexuţu a cedat…Avea doar doi ani şi patru luni! S-au discutat multe în jurul nostru, dar ceea ce-am auzit şi înţeles a fost faptul că puiul nostru a fost transferat în ultimul hal şi-n ultimul moment!

Am făcut aceste precizări pentru a înlătura speculaţiile şi minciunile apărute în spaţiul public, dar şi pentru că vrem să tragem un semnal de alarmă, unul care să diminueze tragediile de acest fel. Grădiniţele trebuie să fie loc sigur de joacă, de educaţie, nu focare de infecţie, tolerate chiar de cei care le administrează sau care lucrează acolo. Alţii veţi spune că „aşa a fost să fie“, doar că în cazul lui Alexandru a fost să fie şi cu „ajutor“… Iar modul în care copilul nostru a fost tratat la Sinaia spune multe.

Probabil şi anchetele demarate în acest caz vor scoate la iveală alte şi alte detalii neştiute. Din păcate, pentru noi, orice măsură e tardivă şi fiecare verdict că acest copil a murit cu zile va fi încă un cuţit pe care-l primim direct în inimă.

Alex, nu te voiam înger, te voiam lângă noi! Să faci toate prostioarele din lume, să ne amuzi cu cuvintele stâlcite, să te însoţim în prima zi de şcoală, să ne bucuri, să ne superi, să fii copilul nostru, AICI. Am crezut în unii oameni, în priceperea lor şi în dorinţa de a ajuta. Dar am greşit şi am pierdut! Tu, lupta cu viaţa, iar noi pe tine! “