Scriitorii Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta - o relaţie glacială celebră: „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“, „Da, dar nu cu regina poeziei!“

Scriitorii Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta - o relaţie glacială celebră: „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“, „Da, dar nu cu regina poeziei!“

Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta, scriitori şi contemporani FOTO colaj

Scriitori contemporani, despărţiţi însă de o imensă prăpastie socială, Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta a României au avut o relaţie glacială. În ciuda unei admiraţii sincere a reginei faţă de poet, Eminescu nu a vrut să frecventeze Curtea Regală, iar cei doi s-au întâlnit faţă în faţă doar de două ori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născută la 29 decembrie 1843, regina Elisabeta, care semna cu pseudonimul literar Carmen Sylva, a fost contemporană cu Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850. Mai mult, cei doi sunt născuţi sub aceeaşi zodie, Capricorn, şi s-au întreţinut la propriu din scris. Casa Regală a României era una dintre cele mai sărace din Europa şi îşi completa veniturile inclusiv din drepturile de autor şi reclamele Elisabetei pentru maşini de scris, apărute în ziarele occidentale. Acestea sunt, însă, singurele similitudini dintre caracterele şi destinele celor doi celebri contemporani, despărţiţi de o imensă prăpastie socială.

Un prim contact, de la distanţă, dintre Eminescu şi regină se produce în 1879, când poetul traduce o poezie publicată în Germania de Elisabeta, „traducere care a avut critici foarte proaste“, potrivit Corinei Dumitrache, muzeograf la Castelul Peleş.

În frac împrumutat la prima întâlnire cu regina

Urmează şi o o primă întâlnire, faţă în faţă, între cei doi, însă abia în 1882, pe 30 octombrie. În paralel cu preocupările de regină şi scriitoare, Elisabeta era şi o mare susţinătoare a artelor, salonul său fiind frecventat, printre alţii, de Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri şi George Enescu. Dar şi de Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, doamnă de onoare a Elisabetei, scriitoare, dar şi una dintre femeile despre care s-a afirmat că au fost iubitele lui Eminescu şi muză a uneia dintre cele mai frumoase poezii, „Atât de fragedă...“

În salonul Elisabetei nu ajungea însă şi Eminescu, cunoscut publicist antidinastic, dar regina îi „forţează“ mâna după ce, în 1881, împreună cu Mite, traduce 21 de poezii ale poetului şi insistă pe lângă Titu Maiorescu să-l invite pe Eminescu la curtea din Bucureşti. „Este prima întâlnire faţă în faţă dintre Eminescu şi regina Elisabeta. Poetul a venit îmbrăcat într-un frac împrumutat şi a fost tot timpul indispus şi taciturn, pe când Elisabeta, un suflet bun şi sensibil, s-a purtat foarte frumos cu el şi i-a complimentat versurile. În majoritatea timpului a vorbit Maiorescu, iar după întâlnire, Eminescu i-ar fi reproşat acestuia că «l-a dat în spectacol»“, spune Corina Dumitrache.

„Un zeu servit de o muritoare“

Eminescu a fost servit cu ceai, personal, de regină, pe care acesta l-a băut cu sete, iar mai târziu, sub influenţa întâlnirii, Elisabeta a notat că poetul i-a lăsat impresia că felul în care a privit-o era cea „a unui zeu servit de o muritoare“.

Mai mult, tot potrivit reginei, când i-a lăudat versurile, Eminescu a răspuns placid „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“.

Momentul culminat al întâlnirii şi care va influenţa definitiv relaţiile dintre cei doi scriitori, se produce în momentul în care Elisabeta i-a cerut o opinie despre una dintre poeziile sale, episod relatat de Delavrancea. Eminescu i-a răspuns reginei cu sinceritate „Majestate! În forma actuală cred că ar fi mai bine să nu fie publicată“. Obişnuită cu laudele, Elisabeta a fost destul de ofensată şi, potrivit unei relatări a lui Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, aceasta i-ar fi spus „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“, „Da, dar nu cu regina poeziei!“

„Nu sunt informaţii clare dacă aceste replici s-au rostit cu adevărat, fiind consemnate la nivel folcloric, însă este cert că Eminescu i-a spus reginei că respectiva poezie ar fi mai bine să nu fie publicată, cel puţin în respectiva formă. Delavrancea scrie totuşi că doar două persoane au avut curajul de a contesta opera reginei, Kogălniceanu şi Eminescu“, explică muzeograful de la Peleş.

Este cert că, după această întâlnire în care Eminescu i-a făcut o impresie proastă, relaţiile dintre poet şi regină devin glaciale, iar în 1883, după apariţia „Luceafărului“, regina găseşte poemul „o proastă imitaţie a lui Alecsandri“.

Carol I a amânat aprobarea unei rente viagere pentru poet

Surprinzător, tot regina încearcă o reîmprietenire cu Eminescu, sub influenţa Mitei Kremnitz, care i-a relatat dificultăţile financiare şi de sănătate ale poetului. În 1884, cei doi se întâlnesc, tot la Bucureşti, iar Eminescu lasă din nou o impresie proastă.

Mite scrie că a venit îmbrăcat nepotrivit pentru un dejun la Curte, a măncat zgomotos, a râs cu gura până la urechi şi s-a dovedit „nu prea curat“. Eminescu tocmai se întorsese din Italia, de la tratament şi era într-o stare de sănătate şubredă, astfel că regina îl îmbărbătează. Din acest motiv şi tot sub influenţa Mitei, insistă pe lângă soţul său, regele Carol, să-i fixeze o rentă viageră, însă acesta i-o aprobă foarte târziu, în 1888, cu doar un an înainte de moartea poetului.

Valoarea lunară este, de asemenea, foarte mică, 250 lei, în condiţiile în care, după stabilirea în străinătate a Mitei Kremnitz, rămasă văduvă, cu doi copii, aceasta primeşte o rentă viageră anuală de 12.000 de lei.

Eminescu a refuzat medalia Bene Merenti

Un alt episod al relaţiilor dintre Eminescu şi Elisabeta se consumă în 1882, înainte de prima întâlnire faţă în faţă. Poetul a fost recompensat cu medalia Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani, dar Eminescu a refuzat din start să ridice premiul. Cauza ar fi fost orientarea sa antidinastică sau, potrivit lui Titu Maiorescu, modestia.

Poetul a ironizat decadenţa anturajului de la Peleş

Nu în ultimul rând, edificator pentru modul în care percepea Eminescu viaţa la Curtea Regală este o scrisoare trimisă de poet Veronicăi Micle, după izbucnirea unui scandal amoros la Peleş, în 1882, în care au fost implicate domnişoarele de onoare ale reginei şi doi diplomaţi belgieni.

Cu subtilă ironie, poetul vorbeşte despre Curtea Regală că seamănă cu un (h)otel, punctând imoralitatea şi decandenţa anturajului.

„Să-ţi povestesc ceva neauzit - ca semn de demoralizaţie adâncă, care a pătruns în societatea noastră greco-bulgară. Curtea regală e un adevărat... otel. Toată lumea se-ntreabă ce s-a-ntâmplat la Sinaia. Garda de acolo a prins pe secretarul legaţiunii belgice ieşind noaptea pe fereastră de la domnisoarele de... onoare. În sfârşit... Regele şi Regina... n-au aflat nimic. Radu Mehail depeşează însă Regelui o telegramă cifrată prin care-l anunţă de tot ce se petrece la Curte. Adjutanţii M. Sale împreună cu domnişoarele trăiau toţi în concubinaj. Regele are însă obicei de-a pune tocmai pe aceste domnişoare să-i descifreze depeşele. Din nefericire pentru ele - toate plecaseră în pădure cu galanţii lor - nimeni nu era decât regina acasă. Regina se pune de descifrează însăşi depeşa şi-şi pune mânile-n cap. În sfârşit rege şi regina pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, şi găsesc...? Întreaga companie de domnişoare de onoare lucrată ca după comandă de întreaga companie de adjutanţi. Scandal! Se zice că toţi adjutanţii şi toate domnişoarele vor fi daţi afară... dar... Iată un scandal fără pereche în analele curţilor europene“. („Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”).

Vă mai recomandăm

Şedinţele de spiritism ale Reginei Elisabeta de la Peleş. Caietele cu însemnările „care îţi făceau părul măciucă“ au fost arse de Carol I

Scandal amoros la Peleş, în anul 1882. Întâlnirile nocturne ale doi diplomaţi belgieni cu domnişoarele de onoare au generat un incident internaţional

citeste totul despre: