Nu ştiu de ce, deşi mulţi am fost educaţi în primii ani de viaţă atât de către părinţi cât şi de către societate să căutăm lucrurile pozitive indiferent de situaţie, mulţi dintre noi preferă să îşi inunde creierul cu inutilităţi care ne întorc unul împotriva altuia.

Eu am 18 ani, unii zic că de acum sunt adult şi sunt responsabil pentru faptele mele, inclusiv legal, alţii spun că încă sunt copil şi că trebuie să nu pierd anii ăştia. Eu cred că nu merită să ne stresăm atât de tare. Avem un număr limitat de zile de trăit. Dacă la final oricum nu rămânem cu absolut nimic, de ce să ne trăim viaţa supăraţi şi cu gânduri nasoale? O să discutăm asta într-un alt articol, când probabil o să reuşesc şi eu să trăiesc după regula asta. Mai e până atunci, dar fac zilnic progrese vizibile şi sunt mândru de ele.

Printre „colegii” mei de generaţie, unii ori se bucura de necazurile altora, ori născocesc ei ceva şi umilesc persoanele respective, cum probabil o să păţesc şi eu după publicarea acestui articol, dar declar în scris că nu mă afectează. Eu ştiu cel mai bine ce viaţă faină duc. Am făcut referire la acele persoane pentru că recent am observat în mediul online un trend extraordinar de infantil şi de penibil. A devenit o modă, cel puţin în judeţul meu, ca unii adolescenţi să deschidă pagini de bârfe pe Instagram, una dintre cele mai populare reţele de socializare.

Concret, unele persoane pe care eu le consider frustrate se folosesc de o pagină anonimă pentru a primi la fel de anonim „bârfe” despre alte persoane, pe care le prezintă deseori ca fiind adevărate. Astfel, oricine poate să spună orice vrea despre oricine, deci dacă eu nu îmi suport colega de bancă, pot să zic tot ce vreau despre ea, iar sute de persoane o să îmi dea dreptate fără ca măcar să o cunoască sau să afle cine sunt eu. Îmi doresc, totuşi, ca persoanele umilite prin intermediul acelor pagini să nu pună la suflet, dar şi ca persoanele din spatele paginilor să ştie că, din punct de vedere legal, ceea ce fac se poate pedepsi aspru. Dar nu e treaba mea asta.

Două tinere din Ploieşti contraatacă noul „trend”

Printre paginile de bârfe cu care Instagramul e plin zilele astea, un coleg mi-a arătat o pagină care face totul invers. Sub denumirea de „Un Ploieşti Mai Bun”, două eleve de 15 ani, A.E. şi A.G. şi-au propus să dea invidia şi frustrarea la o parte, după spun chiar ele, şi să arate că generaţia mea şi a lor nu este chiar atât de „pierdută”, cum susţin persoane aflate la vârsta a treia, bosumflate în mijloacele de transport în comun.

„Suntem două persoane pe acest cont. Învăţăm la licee diferite şi avem 15 ani, suntem clasa a IX-a. Ne-am propus să facem această pagină de mult timp, doar că nu eram atât de sigure pe această idee. După ce au apărut paginile acelea cu bârfe, am realizat că a venit momentul să dăm drumul la treabă. Iniţial ne gândisem să aflăm nemulţumirile oamenilor legate de oraşul Ploieşti”, dar se pare că mai avem puţin de lucru la comportamente şi atitudini până să ajungem să îndreptăm alte lucruri mai mari, adaug eu. În orice caz, suntem pe drumul bun şi mă bucur că sunt persoane care au luat iniţiativă. 

După ce a apărut pagina lor, din ce în ce mai multe persoane au început să trimită mesaje. Majoritatea fiind elevi, cele mai multe mesaje despre pagină sunt ori despre colegi de-ai lor, ori despre profesorii de la clasă:

„D. este cel mai bun prof. de istorie din oraş. Chiar dacă e dur, îl veţi aprecia mai târziu”, „A. din economic are un talent deosebit la pictură”, „R. este o directoare super, în ciuda faptului că se spun multe despre ea. Am auzit că şi-a donat o parte din salarii unor copii cu probleme”, „B. practică atletism de performanţă, îi urăm multă baftă la concursurile naţionale” sau „Doamna profesoară N. este o persoană minunată şi îi pasă foarte mult de elevi”. Toate mesajele sunt scrise de adolescenţi din Ploieşti care îşi doresc ca anumite persoane să fie apreciate mai mult pentru munca lor şi să nu mai fie promovate toate „pseudo-vedetele” care, vă vine sau nu să credeţi vouă, celor mari, există şi în rândul puştilor de vârsta mea.

Evident, nu toate persoanele despre care se scrie pe pagina mai sus menţionată sunt lăudate pe merit, cum nici pe partea cealaltă a baricadei, pe paginile destinate bârfelor, toate persoanele despre care se scrie au făcut lucruri atât de îngrozitoare precum cele prezentate.

Dragi părinţi, asta nu înseamnă că al vostru copil îşi pierde neapărat vremea pe telefon, face pagini de Instagram sau citeşte nasoale pe net. Poate în unele cazuri aşa e şi tot ce face e să piardă timpul, dar în alte cazuri vă garantez că există adolescenţi şi chiar copii care ştiu cum se foloseşte smartphone-ul şi care în câţiva ani se pot întreţine singuri din aşa ceva. Dar asta e viaţa, nu toţi ajungem vreun Bill Gates.