Scandal cu săbii într-un cartier rău famat din Ploieşti. Un copil a fost rănit
0Un copil în vârstă de 13 ani a fost rănit, sâmbătă 11 mai, în timpul unui scandal cu săbii care a izbucnit într-un cartier rău famat din Ploieşti. În altercaţie au mai fost rănite alte două persoane.
Scandalul a izbucnit, sâmbătă 11 mai, în cartierul ploieştean Mimiu, între două familii vecine. Surse apropiate de anchetă au declarat că totul a început de la o glumă făcută de un copil. Una dintre familii orgaizase o petrecere în curte, iar când veselia era în toi, un copil aflat pe drum a început să arunce cu pietre în curtea unde avea loc cheful.
Organizatorul petrecerii, deranjat de isprava puştiului, a mers la părinţii acestuia cărora le-a cerut să-şi potolească odrasla. Discuţiile între adulţi s-au aprins şi nu a mai durat mult până la încăierare în timpul căreia s-au folosit bolovani, dar şi săbii.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Prahova, în urma scandalului, un băiat în vârstă de 13 ani a fost rănit în zona spatelui, fiind transportat la Spitalul de Pediatrie. Alte două persoane au fost rănite, un bărbat în vârstă de 40 de ani, rănit la mână cu o sabie a fost transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, iar o femeie de 32 de ani a fost şi ea dusă la acelaşi spital cu traumatism cranio cerebral.
Poliţia a deschis dosar penal în cauză.