Românul care creează obiecte de artă unice: pălării din porţelan. Lucrează cel puţin şapte luni pentru fiecare exemplar

Sufocată de celebrele bibelouri de serie, întâlnite prin toate casele românilor până în anii '90, arta porţelanurilor a căzut din păcate în derizoriu, fiind apreciată doar de colecţionarii care ştiu să facă diferenţa între un obiect de valoare şi o banală statuetă decorată stângaci.

Deşi porţelanul este un material nobil care implică multă migală la prelucrare, sunt puţini cei care îl caută în galeriile de artă, cu atât mai rar în magazine sau în atelierele artiştilor.

Absolvent în anul 1993 al Academiei de Arte Plastice din Bucureşti, Sandu Petre a deschis de câteva luni un atelier de prelucrare a porţelanului la ultimul etaj al unui bloc din Ploieşti. Prin obiectele miniaturale pe care le crează, încearcă să readucă la viaţă un meşteşug prea mult timp ignorat la noi, să învingă concepţii greşite, dar şi să atragă în atelier tineri artişti care îşi epuizează talentul aiurea.

„Am dat un faliment minunat”

Sandu Petre a terminat Academia de Arte Plastice din Bucureşti, secţia grafică, la profesorul Nicolae Alexi. Imediat după finalizarea studiilor a ales să-şi valorifice talentul într-o cu totul altă direcţie decât cea a artei plastice pentru care se pregătise. A dezvoltat o afacere în domeniul publicităţii şi a stat o perioadă departe de praful alb şi de mirosul vopselelor din atelier.

„După ce am terminat academia, am optat să intru în publicitate şi am decis să-mi fac propria agenţie de publicitate care a funcţionat opt ani de zile, după care am dat un faliment minunat. În toată această perioadă de timp am fost mai mult artist de duminică, neavând timp să lucrez după cum mi-aş fi dorit. Tot în perioada aceea, cred că, mai mult ca o refulare mi-am făcut o galerie de artă. Îmi doream să promovez arta tânără, dar galeria de artă a funcţionat cam trei ani de zile”, povesteşte artistul.

Totuşi pasiunea şi dorinţa de a lucra cu mintea şi cu mâinile în acelaşi timp l-au readus din nou pe Sandu în atelier, dar nu oricum. Întâmplarea a făcut să întâlnească un coleg de breaslă care lucra în porţelan. Acesta l-a îndemnat să urmeze cursuri de speicalitate în Bulgaria, ţară care are o tradiţie veche în acest domeniu.

Figurinele din porţelan sunt lăsate la uscat şi apoi decorate  FOTO Diana Frîncu

„După faliment, mi-am dorit să mă reapuc de artă. În perioada aceea am cunoscut pe cineva care se ocupa de porţelan şi m-am gândit să merg la cursuri de specialitate în Bulgaria, unde am dat peste un domn extraordinar pe care îl cheamă Danail Nikolov, profesor universitar. Am stat o săptămână în Bulgaria unde am învăţat să prelucrez porţelanul. Odată ce m-am întors în ţară m-am apucat să fac pandantive, iar primul târg la care am participat a fost acum şase ani de zile la Muzeul Ţăranului Român, de 1 martie”, îşi aminteşte Sandu.

„Mi-a cumpărat 60 de piese! Nu se mai oprea!”

Acel prim târg de Mărţişor a fost momentul cheie în viitoarea lui carieră. Miniaturile sale din porţelan, unice la acel moment pe piaţă, au avut un succes enorm şi l-au făcut să realizeze că încă mai este puţină speranţă ca această artă să fie readusă la viaţă.

Bijuterii din porţelan din colecţia Sandu Petre (Terra Dacia) , decorate cu aur vândute în târgurile de profil din Bucureşti   FOTO Diana Frîncu

Atunci a fost prima experienţă în piaţă. Pe vremea aceea eram singurul de la Muzeul Ţăranluli care prezenta, haideţi să le spun, mărţişoare din porţelan. Cred că a treia zi de trâg a venit o doamnă, clientă cu care am rămas în relaţii extraordinare de atunci, care mi-a cumpărat vreo 60-70 de piese, ceva de genul acesta. Nu se mai oprea! Pentru mine atunci a fost ceva... uau. Am zis că funcţionează. Am realizat că pot să fac în acelaşi timp ceea ce-mi place cu adevărat şi să şi câştig din chestia asta. De atunci povestea a tot continuat”, explică Sandu.

Pandantivele din porţelan, care sunt de fapt mici figurine viu colorate, atât de apreciate în târgurile de artă plastică, nu veneau decât să completeze o dorinţă avidă de creaţie, de concept, dar mai puţin aducătoare de bani, absolut necesari pentru a ţine în spate un atelier cu tot ce implică el. Când prinde un crâmpei de timp, Sandu se aşează la masa de lucru şi se concentrează asupra colecţiilor sale pe care, la un moment dat, intenţionează să le expună într-o galerie.

„Mă obsedează pălăriile. Arată categoria socială din care vii”

„În toată această perioadă de timp am început să mă gândesc mai mut la obiectele mele de artă  care mă reprezintă mai mult decât pandantivele, nu că ele nu m-ar reprezenta. Pe ele o să vedeţi tot ceea ce înseamnă elemente din zona florală, îmi place să decorez insecte, dar totuşi mi-aş dor să am mai mult timp pentru obiectele mele de artă. Mă refer la pălăriile mele, pentru că am obsesie pentru pălării”, spune Sandu Petre.

Jobenul cu coarne de draci, una dintre piesele de bază ale unei viitoare colecţii de autor  FOTO Diana Frîncu

Ploieşteanul recunoaşte că este obsedat de pălării pe care le consideră mai mult decât un obiect de vestimentaţie. Pentru el, pălăria înseamnă o carte de vizită ma degrabă, decât un lucru ce te apără de vânt sau ploaie, iar din punct de vedere al creaţiei este o provocare, pentru că lucrarea conţine tehnici complexe de prelucrare a porţelanului. Pentru o singură pălărie, modelată în porţelan, la dimensiuni autentice, Sandu a avut nevoie de opt luni până la ultima tuşă.

„Mă obsedează pălăriile şi asta poate pentru că îţi arată categoria socială din care vii. La un moment dat m-am întâlnit cu un tip în momentul în care purtam o pălărie care arăta aşa ca una de ţigan şi-mi zice: <<Cred că ştiu ce ai acolo sub pălărie>>. Îmi place să cred că pe pălăriile astea o să pun şi ceea ce-mi trece prin minte sau lucruri care mă obsedează pe mine, câteodată bune, câteodată triste... Pe una dintre pălării o să ataşez nişte coarne de draci, dar şi nişte aripi care vor fi frânte. Nu mi-a plăcut niciodată, când mă întreabă cineva ce-a vrut să spună artistul sau ce reprezintă chestia respectivă, să dau explicaţii. În pălăriile astea îmi place să creez nişte poveşti fără să dau explicaţii. Vreau să creez nişte poveşti pe care să le dezvolte privitorul mai degrabă, decât să stau să le explic eu. Vor fi câte trei pălării şi în jur de 12-16 piese ataşate cu diferite poveşti. Subiectele vor fi de la elemente animaliere, florare, insecte  şi evident voi încerca să trec prin cât mai multe tehnici folosite la proţelan” explică Sandu Petre.

Prima pălărie din porţelan (alb), finalizată în atelierul artistului ploieştean FOTO Diana Frîncu

Vis în alb

Din seria de pălării, una singruă este finalizată. Pare reală, intens folosită, oarecum turtită şi care a văzut multe de-a lungul anilor. O plărie cu multe poveşti de spus, iar fiecare piesă ataşată de bor are seminificaţia ei, pe care fiecare privitor şi-o poate imagina fără constrângeri imputate creatorului.

„Pălăria asta am lăsat-o neglazurată. E colorată în masă cu sare, iar sarea asta specială penetrează porţelanul. Îmi place să mă joc cu tehnici şi cu culori diferite. Unele vor fi modelate manual, altele vor fi turnate în matriţă, iar toate piesele care fac parte din compoziţia unei pălării vreau să fie de sine stătătoare, adică, dacă cineva îşi doreşte să aibă una anume, să o poată lua. Mi-ar plăcea să fac o expoziţie completă cu pălăriile mele, dar cred că o să dureze ceva timp până va fi gata. Pălăria asta... lucrez la ea de şapte luni de zile, în condiţiile în care mai trebuie să mă ocup şi de comenzi”, spune Sandu.

Această colecţie de obiecte din porţelan care va fi expusă la un moment dat publicului iubitor de artă, va cuprinde o altă serie pe care Sandu Petre a numit-o “Vis în alb” şi asta pentru că fiecare figurină va fi prezentată fără pată de culoare sau inserţii de aur, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la pandantive. Piesele de rezistenţă a acestei colecţii par a fi un câine stilizat pe care Sandul l-a botezat “Paznicul”, dar şi o serie de rândunici, o altă obsesie a artistului Ploieştean.

Sandu Petre, la masa de lucru, acolo unde sunt figurinele sunt şlefuite cu migală înainte de a fi decorate  FOTO Diana Frîncu

„Tot timpul am fost urmărit de rândunici. Când am avut agenţia de publicitate aveam un cuib chiar în sala de consiliu, la lustră. Poate de atunci pasiunea asta”.

“Când lucrezi cu porţelan nu poţi să dai mai repede din mâini”

Intenţia lui Sandu Petre este să poată realizat o miniproducţie de figurine din porţelan, dar pentru asta are nevoie de colaboratori care să se ocupe de şlefuit, de turant şi de decorat, iar artistul să se ocupe în special de concept, decât de tot acel proces care mănâncă foarte mult timp. Puţini ştiu că pentru a realizat o figurină cât de mică din proţelan, procesul de creaţie începe cu studiul obiectului în starea lui  naturală. Se realizează mai întâi un desen stilizat, apoi se crează o matriţă, un fel de basorelief, în care se toarnă pasta albă de proţelan. Se aşteaptă să se usuce, apoi începe şlefuirea cu grijă a figurinei, emailul şi în cele din urmă decorarea.

Prima etapă în procesul de realizare a unei opere de artă din porţelan este schiţa desenată FOTO Diana Frîncu

“Ca să lucrezi proţelanul trebuie să stai tot timpul după material, nu poţi să dai mai repede din mâini, trebuie să aştepti să se usuce, să-l treci prin toate tehnicile”, explică Sandu.

Artistul ploieştean este în faţa unei poveşti de succes. Pe de o parte reuşeşte să câştige suficient de decent pentru a-şi susţine atelierul, dar şi familia, şi se dedică în acelaşi timp pasiunii sale. Face cu greu faţă comenzilor venite din partea unor colecţionari de artă sau din partea celor care cunosc valoarea porţelanului şi a artei autentice, dar totuşi gândrul său  care nu-i dă pace este să se poată rupe din când în când de producţia de serie pentru expoziţia sa cu pălării.