Procurorii care se ocupă de un caz de tentativă de omor, încurcaţi de „judecata ţigănească“. De ce bărbatul care a înjunghiat e liber, iar mincinosul în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul din cadrul ANAF a fost trimis în judecată pentru mită

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova care se ocupă de ancheta în cazul de tentativă de omor petrecută în clubul DaMask din Ploieşti au fost încurcaţi de ”judecata ţigănească”.

Cel care a minţit anchetatorii şi şi-a luat fapta asupra lui, deşi avea doar o vină morală, a fost arestat, iar agresorul, adică cel care a înjunghiat un tânăr de 21 de ani, este în libertate.

Vasile Gheorghe, principalul suspect de tentativă de omor în cazul DaMAsk a fost plasat în control judiciar printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Ploieşti. Bărbatul fusese însă arestat preventiv, pe fond, de Tribunalul Prahova la solicitarea procurorilor.

Agresorul nu mai are voie să intre în cluburi

Deşi este suspectat că el este cel care l-a înjunghiat de mai multe ori în piept pe Alexandru Răducanu, tânărul de 21 de ani care se află acum în comă la Spitalul Judeţean din Ploieşti, Vasile Gheorghe a fost scos din arest, dar judecătorii i-au interzis să mai intre în cluburi de noapte şi să ia legătura cu victima, cu rudele acesteia şi cu martorii din dosar.

În schimb, Beniamin Dinu se află în arest prventiv printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a aceleiaşi Curţi de Apel, deşi el este acuzat doar de favorizarea făptuitorului, nu şi de tentativă de omor.

Concret, instanţa a apreciat că este mai periculos pentru societate să induci în eroare organele judiciare şi să te supui regulilor comunităţii din care trăieşti, decât să înfigi cuţitul în pieptul unui om.

A respectat ”judecata ţigănească”

”(…)inculpatul Dinu Beniamin Mădălin a încercat prin ajutorul dat inculpatului XX, „de a-şi lua fapta”, să respecte un obicei între persoanele de etnie rromă şi anume să respecte decizia luată la aşa-zisa „judecată ţigănească”. (…)Trebuie subliniat faptul că, din cauza acestui obicei de „judecată ţigănească”, în rândul persoanelor de etnie rromă există un fel de judecată paralelă a faptelor, indiferent de natura lor, prin care aceştia stabilesc cine este vinovat, pentru ce este vinovat, cine şi ce să declare. Acest obicei, această lege nescrisă a persoanelor de etnie rromă, care este de notorietate, îngreunează aflarea adevărului şi constituie o piedică pentru aplicarea legii.

Asemenea comportament, incriminat de legea penală prin infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal şi pedepsită aspru, cu închisoare de la 1 la 5 ani, trebuie reprimat prin măsuri ferme, care să constituie pentru mediul din care inculpaţii fac parte, un semnal că organele judiciare nu tolerează un astfel de comportament, deosebit de dăunător unei convieţuiri sociale normale”, se arată în referatul de arestare al procurorului de caz.

Dinu Beniamin zis Beni a participat şi el la încăierarea care a avut loc în clubul DaMask în noaptea de 14 spre 15 mai. Se pare că de la el ar fi fost vinovatul principal de la care a pornit conflictul între mai multe persoane aflate în acea noapte în club.

Arestat de două ori şi lăsat în libertate în doar cinci zile

La presiunea comunităţii din care face parte, Beniamin Dinu a decis să-şi ia asupra lui fapta şi să meargă să se predea autorităţilor ca autor al tentativei de omor. Anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova l-au crezut şi au cerut instanţei Tribunalului Prahova mandat de arestare preventivă. Solicitarea a fost admisă, astfel că Dinu Beniamin este încarcerat în data de 14 mai. Două zile mai târziu, acelaşi procuror de caz solicită instanţei anularea mandatului de arestare şi lăsarea în liberate a lui Beniamin Dinu. Anchetatorii au aflat că Beni minţise şi că el nu era vinovat pentru tentativă de omor. Altcineva îl înjunghiase pe Alexandru Răducanu.

Al doilea suspect este identificat, după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supravehgere din club, în persoana lui Gheorghe Vasile. Acesta este arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Prahova în data de 16 mai pentru ca în data de 23 mai să fie lăsat în libertate (control judiciar) de Curtea de Apel Ploieşti.

În ceea ce-l priveşte pe Beni, procurorii cer din nou rearestarea lui, acuzându-l de favorizarea făptuitorului. Atât Tirbunalul Prahova cât şi Curtea de Apel Ploieşti au admis mandatul de arestare cerut pe numele lui Beniamin Dinu.

Astfel că, în prezent, agresorul este în libertate, iar cel care a indus în eroare procurorii este în spatele gratiilor pentru cel puţin 30 de zile.

” Din coroborarea mijloacelor de probă administrate până în prezent, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că la data de 13.05.2018, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii XX şi XX, a dat declaraţii în faţa procurorului competent în care a făcut afirmaţii nereale referitoare la persoana care la aceeaşi dată, în jurul orelor 03.15, l-a înjunghiat pe numitul XX în clubul Da Mask din mun. Ploieşti, afirmând că el este autorul acestei fapte, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor, precum şi al tragerii la răspundere penală a adevăratului autor, respectiv a inculpatului XX. (…)Totodată, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar încuraja comiterea unor asemenea fapte şi de către alte persoane, creând impresia că acest mod de acţiune al inculpatului, în împrejurări similare, ar fi un lucru firesc”, se arată în referatul Parchetului.

Mama lui Beni a avut telefonul interceptat

Mai mult, anchetatorii au interceptat telefonul mamei lui Beni şi aşa au aflat că tânărul are intenţia să plece în Anglia, imediat ce va fi pus în libertate, ceea ce ar putea justifica decizia de arestare preventivă.

”(…)din interceptarea postului telefonic folosit de numita XXX, mama acestuia, rezultă că familia inculpatului are în vedere şi comunică altor persoane, că imediat după punerea acestuia în libertate, inculpatul Dinu Beniamin Mădălin va merge în Anglia unde se află şi alte rude ale sale. Aceste discuţii au loc probabil şi pe fondul temerii faţă de familia inculpatului XX, însă acest lucru nu justifică o sustragere de la tragerea la răspunderea penală pentru faptele de care este acuzat”, se arată în documentul citat.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite