Prahova, sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea. Pompierii ne sfătuiesc să parcăm maşinile în zone sigure şi să curăţăm copacii uscaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de miercuri, 27 iunie, de la ora 03:00 până la ora 23:00, judeţul Prahova se va afla sub cod galben şi cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, conform unui comunicat de presă al ISU Prahova.

Sunt aşteptate ploi abundente cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină, urmând să se acumuleze până la 60 de litri/mp, iar pe arii restrânse chiar şi 70 de litri/mp.

Peste 223 pompieri cu 71 autospeciale de intrrventie si 176 mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din judeţ.

Totodată, pe timpul codului portocaliu s-a decis operaţionalizarea Centrului Judeţean de Coordonare si Conducere a Intervenţiilor, activarea grupei operative la sediul inspectoratului, concomitent cu activarea Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Au fost transmise circulare către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă în vederea instituirii serviciului de permanentă la sediile autorităţilor publice locale şi monitorizarea evoluţiei situaţiei.

În scopul prevenirii efectelor negative provocate de instabilitatea atmosferică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova recomandă cetăţenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcţie aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru evitarea producerii unor evenimente care vă pot afecta viaţa şi bunurile, pe timpul vântului puternic, a căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice atmosferice, adăpostiţi-vă în locuinţe sau alte spaţii închise care să vă asigure protecţia şi deconectaţi aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi importante de apă, pompierii recomandă populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite