Paznic găsit înecat în bazinul olimpic Vega din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost descoperit miercuri dimineaţă în bazin. FOTO Adevărul Ploieşti
Bărbatul a fost descoperit miercuri dimineaţă în bazin. FOTO Adevărul Ploieşti

Accident ciudat, miercuri dimineaţă, la bazinul public al Ploieştiului. Paznicul piscinei a fost găsit plutind, mai multe ipoteze fiind luate în considerare de anchetatori

Unul dintre paznicii bazinului Vega din Ploieşti a fost găsit înecat miercuri dimineaţă în apa piscinei, la o adâncime de 1,80 de metri. În vârstă de 54 de ani, acesta intrase în tură marţi seară, iar dimineaţă urma să plece acasă.

În schimb, a fost găsit plutind în bazin, îmbrăcat în echipamentul de lucru.

Moartea suspectă a bărbatului i-a făcut pe anchetatori să ia în considerare mai multe variante: paznicului i s-a făcut rău şi a alunecat în apă sau o problemă medicală. Omul nu ştia să înoate.
Pentru elucidarea circumstanţelor în care a murit, vor fi vizionate şi imagini de pe camerele de supraveghere.

Bazinul acoperit Vega, aparţinând Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, este locul unde se antrenează aproximativ 400 de elevi de la trei şcoli cu profil de înot din oraş, dar aici vin să înoate şi copiii din alte unităţi de învăţământ şi adulţi.

Bazinul construit în 1968 aşteaptă de ani buni renovarea, fiind expertizat şi încadrat în clasa a II-a de risc seismic.

Mai puteţi citi

Trei sătmăreni, înecaţi în Someş. Unul dintre ei a fost localizat cu ajutorul unui câine, după 24 ore de căutări fără roade

FOTO VIDEO Copil găsit în apele râului Bârlad după două zile de căutări

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite