Mai multe proiecte de interes pentru Ploieşti, în pericol din cauza votului din Consiliul Local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali din Ploieşti vor încerca marţi, din nou, să voteze proiectele de pe ordinea de zi. FOTO Adevărul Ploieşti
Consilierii locali din Ploieşti vor încerca marţi, din nou, să voteze proiectele de pe ordinea de zi. FOTO Adevărul Ploieşti

Consilierii locali din Ploieşti nu au reuşit luni să aprobe mai multe proiecte, unele cu finanţare europeană, din cauza lipsei de voturi necesare pentru trecerea hotărârilor. Marţi se întâlnesc din nou, în şedinţă extraordinară

După discuţii foarte aprinse, prorogări, proiecte picate la vot şi plecarea primarului Ploieştiului Iulian Bădescu din sală, în condiţiile în care doar 22 din cei 27 de consilieri locali au venit luni să voteze proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna august, aleşii locali din municipiu se vor întâlni marţi din nou.

Pentru că nu s-a întrunit nici majoritatea simplă pentru votul câtorva proiecte care nu mai pot fi amânate şi, implicit, pierdute pentru finanţarea europeană, aleşii ploieşteni vor încerca marţi să cadă de acord dacă vor modernizarea terenului de sport de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, proiect care face parte din cele 12 terenuri de sport finanţate din fonduri europene. Fiind un proiect de patrimoniu, pentru aprobarea acestuia este nevoie de două treimi din voturile consilierilor pentru a putea fi aprobat.

De altfel, 11 proiecte sunt foarte urgente şi nu suportă amânare, printre care şi proiectul prin care se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Boli Infecţioase. Prin acest proiect sunt alocaţi banii pentru bolnavii infectaţi cu virusul HIV.

De altfel, primarul a atras atenţia, printr-un comunicat public ca „reprezentaţii PNL şi PDL să trateze cu responsabilitate şi respect cetăţenii şi problemele Ploieştiului, precum si proiectele de maximă importanţă necesare atragerii şi implementarii fondurilor europene“.

Nici reprezentanţii Alianţei Creştin Democrate nu au rămas datori şi, tot printr-o informare publică, au apreciat că plecarea primarului Bădescu din şedinţă denotă „iresponsabilitate“.

Mai puteţi citi

Consilierul judeţean Radu Ionescu a fost exclus din PDL Prahova

Contract de 49 de milioane de lei, semnat la Ploieşti pentru realizarea unui parc de 540.000 metri pătraţi

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite