Expoziţie la Peleş, dedicată lui Karel Liman, cel mai important arhitect al Casei Regale a României

Expoziţie la Peleş, dedicată lui Karel Liman, cel mai important arhitect al Casei Regale a României

Karel Liman, arhitectul care a desăvârşit Castelul Peleş, vizibil în fundal. FOTO karelliman.com

În perioada februarie-mai 2014, Muzeul Naţional Peleş găzduieşte o expoziţie temporară dedicată celui mai important arhitect al Casei Regale a României, Karel Líman.

Ştiri pe aceeaşi temă

Demersul cultural itinerat la Castelul Peleş se doreşte a fi o oglindă a activităţii arhitectului ceh, stabilit în anul 1884 în tânărul Regat al României.

Potrivit datelor adunate de muzeografii de la Castelul Peleş, Karel Líman s-a născut la 3 martie 1855, în Mlada Boleslav, Boemia, pe atunci provincie a Imperiului Austriac, într-o familie modestă, tatăl său fiind tâmplar. Pasiunea pentru prelucrarea lemnului, moştenită de la tatăl şi de la bunicul său, studiile în domeniul arhitecturii însuşite la Facultatea de Arte Frumoase din Praga şi de la Bauakademie din München au desăvârşit educaţia de profil a tânărului ceh.

Stabilit la Viena în jurul anului 1880, Líman acumulează experinţă prin colaborarea cu atelierul de arhitectură Fellner & Hellmer din capitala Habsburgilor, contribuind la elaborarea planurilor Palatului Albert de Rothschild din Viena, realizate sub îndrumarea arhitectului Gabriel-Hippolyte Destailleur şi a Casei de vânătoare a prinţului Christian de Hohenlohe- Öhringen de la Javorina, Slovacia.

Recomandat de Destailleur lui André Lecomte du Nouÿ, arhitect francez stabilit de asemenea în România, Líman este angajat al Serviciului de Arhitectură al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în cadrul Comisiei Monumentelor istorice din România. În această calitate a participat la restaurarea bisericilor Sf. Nicolae, biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi a Bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.

Începând cu anul 1894, Líman îşi desfăşoară activitatea în serviciul Casei Regale a României, principalii săi comanditari fiind regele Carol I şi principesa (apoi regina) Maria, personalităţi din generaţii diferite, cu viziuni artistice diametral opuse. În intervalul 1896-1914 a contribuit la definitivarea construcţiei şi reamenajarea Castelului Peleş.

În paralel, arhitectul a dezvoltat numeroase alte proiecte, precum Cuibul Principesei (1894), Castelul Pelişor (1899-1903), 2 cabane maori la Pelişor şi Cotroceni, extinderea Palatului Cotroceni, reamenajarea Cabanei Bahna Rusului din judeţul Argeş (1920-1925), casa prinţului Carol din Bucureşti de pe şoseaua Kiseleff, cabana regelui Ferdinand de la Lăpuşna din judeţul Mureş (1925-1926), Castelul Bran (1924-1929).

Ce puteţi vedea la expoziţia Karel Liman

În cadrul expoziţiei ,,Karel Líman, arhitectul ceh al Casei Regale a României” sunt etalate panouri fotografice reprezentative pentru creaţia arhitecturală realizată de Líman. Imaginile realizate prin tehnici noi în arta ilustraţiei, precum panorame şi perspective sferice tip ,,fish eye” reflectă o nouă formă de citire a realizărilor arhitectului ceh.

Un segment ce aduce un plus de inovaţie acestei expoziţii este constituit din documentele originale, scoase la lumină pentru prima dată din arhiva Castelului Peleş, ce poartă semnătura olografă a arhitectului Karel Líman, corespondenţa sa cu diverşi furnizori ai Casei Regale a României, fotografii originale ale membrilor familiei Líman şi ale fiului său adoptiv , Constantin Ştefanovici, precum şi planuri originale referitoare la contrucţia Castelului Peleş, elocvente pentru creaţia celui care ,,niciodată nu neglijează un detaliu şi-şi pune tot sufletul în ceea ce face”, aşa cum nota regina Maria.

Trecut în nefiinţă la data de 29 iulie 1929, la Braşov, Karel Líman a fost înhumat în cripta familiei din ţara natală, în oraşul în care se născuse cu 74 de ani înainte, Mláda Boleslav (peles.ro).

Vizitarea Expozitiei

Expoziţia se viziteaza în perioada:

15 februarie – 27 aprilie 2014
Programul de vizitare:
Miercuri 11:00 – 17:00
Joi – Duminica 9:15 – 17:00
Ultima intrare la ora 16:15.

Tariful de vizitare:

Adulţi – 6 lei
Card Euro <26 – 1,5 lei
Elevi şi studenţi – 1,5 lei
Pensionari – 3 lei

Pe aceeaşi temă

FOTO VIDEO Decalog de turist la Sinaia, staţiunea regală: legende cu Moise, controversele tezaurului dacic şi poveşti de amor cu regi şi domnişoare de onoare

Castelul Peleş, perla Coroanei din „Perla Carpaţilor“

 

citeste totul despre: