Agent Green reclamă tăieri ilegale de pădure în Parcul Natural Bucegi. Dialoguri halucinante între protestatari şi cei care operează tăierile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii Agent Green, la Buşteni, în Valea Cerbului FOTO captură video Facebook
Protestatarii Agent Green, la Buşteni, în Valea Cerbului FOTO captură video Facebook

Mai mulţi reprezentanţi ai Asociaţiei Agent Green au orgaizat, luni 24 mai, un portest la Buşteni din cauza unor suspiciuni legate de o tăiere ilegală de arbori în pădurea din zona Valea Cerbului.

Zona este celebră mai ales în rândul turiştilor care obişnuiau să-şi petreacă vacanţa de vară la rulotă. Din ianuarie 2020, camparea a fost interzisă aici printr-o hotărâre a Consiliului Local Buşteni.

Exploatarea forestieră are loc în pădurea aflată în imediata apropiere a cabanei Gura Diham din Buşteni, în Parcul Natura Bucegi.

Protestatarii suspectează că firma care face lucrările de tăiere de arbori nu mai are autorizaţie de exploatare încă din 30 aprilie 2021, conform Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) . Reprezentanţii firmei susţin că tăierile sunt legale, iar lucrările contiună în baza unei prelungiri a autorizaţiei de exploatare.

Reprezentanţii Agent Green acuză că tăierile de arbori au loc în perioada de vegetaţie şi de cuibărit, ceea ce nu ar fi respecta procedurile legale. În plus, în zonă este un traseu turistic foarte cunoscut, care duce către Vârful Omu.

Protestatarii au luat legătura cu reprezentanţii Ocolului Silvic, Parcului Natural Bucegi pentru a solicita documentele care să dovedească faptul că tăierile din Valea Cerbului sunt legale. Cătălina Rădulescu, avocatul asociaţiei Agent Green, a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie la faţa locului.

Protestul are loc în contextul în care mai mulţi turişti au reclamat în mediul online că nu mai sunt lăsaţi să campeze în zona Valea Cerbului, cunoscută drept ”oraşul rulotiştilor”, în schimb este permisă tăierea arborilor din pădurea aflată într-o arie protejată, rezervaţie naturală.

Administraţia locală din Buşteni a interzis camparea pe termen lung a rulotelor şi a corturilor în zona Valea Cerbului, situată în apropierea cabanei Gura Diham, printr-o HCL aprobată în şedinţa de consiliu local din ianuarie 2020. Decizia încheie astfel o tradiţie de zeci de ani respectată de sute de turişti, în mare parte din Bucureşti, care alegeau să-şi petreacă verile la poalele muntelui, în cel mai rustic mod posibil.


La baza deciziei de interzicere a campării în zona Valea Cerbului au stat cel puţin trei argumente, susţinea în ianuarie, anul trecut, Nae Savel, fostul viceprimarul oraşului Buşteni: invazia urşilor gunoieri, necesitatea ecologizării zonei de camping care face parte din Parcul Natural Bucegi şi nu în ultimul rând încurajarea unui turism civilizat. ”În primul rând, vorbim despre impactul urs-om. Atâta vreme cât Ministerul Mediului nu intervine pentru relocarea urşilor măcar, nu zic de lichidarea lor, există riscuri pentru că animalul devine agresiv când nu te aştepţi. De ce? Pentru că şi noi suntem foarte agresivi. Mergem extraordinar de aproape faţă de el să-l filmăm, să-l fotografiem. 

În al doilea rând, este vorba şi despre impactul cu mediu. Până la urmă, acolo este Sit Natura 2000, un parc natural, iar gunoiul e gunoi, cât ne-am abţine să nu-l producem, el tot rezultă. În plus, mai erau probleme legate şi de toaletele ecologice, iar curăţarea, vidanjarea, închirierea erau suportate de administraţia publică”, a explicat pentru ziarul ”Adevărul” viceprimarul oraşuli Buşteni motivele care au stat la baza deciziei de interzicere a campării în Valea Cerbului.


Reprezentanţii Agent Green care au organizat luni protestul la Buşteni susţin că vor rămâne la faţa locului până se vor convinge că tăierile de arbori sunt legale.

Sunt aşteptaţi reprezentanţii Gărzii Forestiere care au fost solcitaţi telefonic să vină la faţa locului. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite