Concert Maxim Quartet la Ploieşti, în cadrul Festivalului „George Enescu“
0Un melanj de instrumente - pian, flaut, contrabas si acordeon – strunit de muzicienii Maxim Quartet va răsuna vineri la Filarmonica din Ploieşti, într-un concert care face parte din a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“
Horia Maxim - pian, Mihaela Anica - flaut, Săndel Smărăndescu - contrabas, Fernando Mihalache – acordeon, adică Maxim Quartet, vor concerta vineri, 20 septembrie în sala Filarmonicii din Ploieşti.
Cunoscuţi şi apreciaţi în străinătate, Maxim Quartet încep la Ploieşti, în cadrul celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu“ un turneu naţional care mai are programate concerte la Craiova şi Piteşti.
Seria de concerte intitulată „Classic Remix“ va fi un răsfăţ pentru melomani. Cuprinde adaptări moderne, transcripţii şi aranjamente după lucrări de F. Schubert, P. I. Ceaikovski, A. Glazunov, I. Stravinski, F. Liszt, Dan Dediu.
Concertul începe vineri la ora 19.00, iar preţul unui bilet este de 20 de lei.
Vă mai recomandăm
Must, suc de mere şi preparate săseşti la Târgul cu Bunătăţi de la Câmpina