Întoarcere în Paradis. Pietriceaua, acasă la „aristocraţii munţilor“

Dacă vă e dor de copilărie, de bunici, de întoarcerea la rădăcini şi de peisaje pentru care nu s-au inventat aparatele de fotografiat care să le capteze frumuseţea, drumul trebuie să vă poarte în satul Pietriceaua din comuna prahoveană Brebu. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, unul dintre cele mai frumoase sate din ţară, unde viaţa curge ca în urmă cu un secol.

„Pietriceaua e un sat/Peste munte cocoţat/Parcă cineva-ntr-o doară/A luat casele în poala/şi le-a aruncat aşa/şi pe deal, şi pe vâlcea“, este primul cântec de leagăn auzit de toţi copiii din Pietriceaua, cântec ce le însoţeşte existenţa şi pe care îl transmit, la rândul lor, mai departe, copiilor şi nepoţilor.

Şi, într-adevăr, răsfirat pe munţi şi dealuri, parcă de un copil năstruşnic, înconjurat de ape despre care oamenii cred că au o încărcătură magică şi bătut iarna de vânturi năprasnice, satul Pietriceaua îşi cocoaţă casele, nici una la fel cu alta, până aproape de vârful munţilor.

Locul este „ultimul teritoriu locuit din vecinătatea versanţilor sudici ai Carpaţilor Orientali, de aici, prin trecerea culmilor montane, putându-se ajunge în frumoasa Ţară a Bârsei“, aşa cum precizează în monografia satului, minuţios documentată, Florin Şinca, unul din fiii satului.

Peste tot, livezi şi grădini aninate pe pante repezi, cu fâneţe şi păşuni, ce sunt legate de un mănunchi de poteci şi drumeaguri de căruţe, te fură, fără putinţă de împotrivire, într-o stare vecină cu dumnezeirea. Iarna, satul intră în hibernare, sub nămeţi, iar singurii vizitatori sunt lupii pădurilor.

„Să asculţi cântecul de leagăn al pădurii Nemernicului şi să păşeşti pe plaiurile Barbeşului. O ţandără de paradis. Să calci dimineaţa târziu printre brebenei şi piciorul cocoşului, prin iarba muntelui, care mai păstrează ca pe nişte diamante broboanele de rouă. Cu primăverile pline de puzderia de Floarea-Paştelui, de călţunei, ghiocei şi viorele, cu albul florilor de prun, cu verile mirosind a fân cosit, cu hârşâitul gresiilor pe tăişuri de coase, cu mulţime de cositori gălăgioşi, cu chiotele femeilor ce vin cu bucatele, cu nunţi şi cumetrii pline de voie bună, cu toamnele bacoviene ce ne oferă decorul turmelor coborâte din munte, cu iernile zăpezilor troienite cât ţambrele gardului. Cu brazii ce lăcrimează răşina“, descrie locurile Florin Şinca.
Şi cine ar fi putut să locuiască o astfel de aşezare, inclusă oficial în ghidul celor mai frumoase sate din România, dacă nu nişte munteni aspri, drepţi şi harnici, ciobani din tată în fiu, adevăraţi „aristocraţi ai munţilor“.

Cum ajungi la Pietriceaua

Geografic, satul Pietriceaua face parte din comuna prahoveană Brebu, la 8 kilometri de Câmpina, cea mai cunoscută localitate din zonă. Pentru a ajunge în acest colţ de rai, aveţi mai multe variante: dinspre Bucureşti – DN 1 (E 60) – Ploieşti (pe Valea Prahovei) – Câmpina (DJ 102) – Brebu (drum asfaltat) – Pietriceaua (drum pietruit, parţial modernizat), DJ 214; dinspre Braşov, pe DN 1A, spre Săcele – Cheia – Măneciu Ungureni – Vălenii de Munte – Slănic Prahova – Vărbilău – Aluniş – Pietriceaua – Brebu - Câmpina; dinspre Bucureşti – DN 1A – Ploieşti (pe Valea Teleajenului) – Vălenii de Munte – Slănic Prahova – Vărbilău – Aluniş – Pietriceaua – Brebu - Câmpina; dinspre Ploieşti – Slănic Prahova – Bertea – Pietriceaua – Brebu - Câmpina.

Satul este aşezat la aproximativ 900 de metri altitudine, înconjurat de păduri falnice şi numără puţin peste 1.500 de suflete care se ocupă, de sute de ani, cu agricultura, fâneţele şi pomii din livezi. Localitatea este străbătută de pârâul Lupa, care se varsă în râul Doftana, iar vârful cel mai înalt al satului se numeşte Barbeş, având altitudinea de 1.050 m.

„Din Vârful Nemernicului, până sub Piscul Barbeşului - zona cea mai înaltă a satului Pietriceaua, unde se învecinează cu frumoasa comună Valea Doftanei - iar de aici către est peste Gâlmele Pietricelei - lăsând spre răsărit bătrânele aşezări Lutu Roşu şi Bertea - şi urmărind cu privirea până spre Valea Cărpinoasei, satul Aluniş, Plaiul Goţilor şi tot spânzurând spre Plaiul Meliceştilor, Telega cea renumită prin ocnele de sare, şi Brebu – unde, la 1650 îşi dură Vodă Matei Basarab măreaţa cetate - se desfăşoară ca un vast amfiteatru, întors cu faţa către miazăzi, spaţiul satului Pietriceaua, aşezare care, administrativ vorbind, este inclusă în frumoasa comună Brebu, alături de satele Brebu Megieşesc, Brebu Mânăstirii şi Podul Cheii. Brebu şi Podul Cheii, aşezări vechi cu nume neaoş românesc, două paradisuri înconjurate de o coroană de dealuri şi având spre miazănoapte pavăza unor munţi de o frumuseţe magnetică. Penelul lui Ştefan Luchian a făcut celebre în toată lumea aceste meleaguri. Tot aici au creat, pentru perioade mai scurte ori mai îndelungate, Nicolae Grigorescu şi Sava Henţia“, descrie zona, în monografia satului Pietriceaua, Florin Şinca.

Descendenţi ai dacilor care s-au împotrivit colectivizării

Satul are o vechime apreciabilă, care îi îndreptăţeşte pe oamenii locului să creadă că este una dintre cele mai vechi aşezări din Muntenia. Cu toate acestea, oamenii mândri de aici, moşneni din tată în fiu, nu s-au închinat boierilor şi nici mănăstirilor, astfel că documente care să le ateste existenţa sunt abia de pe la 1560, când domnitorul Ţării Româneşti, Petru cel Tânăr, dăruieşte unor săteni o moşie în Pietriceaua.

Faptul că au fost moşneni, descendenţi ai dacilor, spre deosebire de ţăranii clăcaşi, le-a imprimat localnicilor un puternic spirit conservator, iar dârzenia i-a făcut să reziste inclusiv colectivizării.

„Pentru a judeca cu propria-ţi simţire aceşti oameni şi aceste locuri, îngăduieşte-ţi, călătorule, şi hălăduieşte o vreme şi pe la noi să priveşti viaţa la ţară, la Pietriceaua, cu ochii plini de poezia peisajului. Să surprinzi bucuria vieţii româneşti, rara frumuseţe şi veselia traiului la munte, dar pe alocuri nu uita tristeţea şi neajunsurile care-i apasă mult prea des şi pe care eu socotesc că nu le merită. Să admiri oamenii ce dau strălucire acestui colţ de vatră românească. Vei vedea prin ei şi figuri de ţărani pe care vei întrezări câte ceva din suferinţele celor de odinioară, cei ce s-au luptat cu năvălitorii, cu  setoşii de moşii care le înghiţiseră peticele de pământ, cu comuniştii care le plănuiau ameninţătoarea sistematizare a satului, care urma să-i ascundă în două blocuri, la Brebu“, vorbeşte cu dragoste despre oamenii locului Florin Şinca.

Bulz cu brânză de burduf, prăjit pe jar

Turiştii care ajung aici, pentru că au fost bine sfătuiţi sau doar din întâmplare, se simt ca Florin Şinca. Bărbatul lucrează în Bucureşti, dar, când are nevoie de linişte, de frumuseţe şi de o întoarcere la rădăcini vine în Pietriceaua. Îşi ia coasa şi strânge fânul de pe pământul bunicilor, doarme în casa cu ştergare şi cufere doldora de porturile străbune şi mănâncă preparatele locale tradiţionale.

Localnicii, extrem de primitori, îşi întâmpină toţi oaspeţii cu bulz ciobănesc cu brânză de burduf, prăjit pe jar, friptură ciobănească cu mămăligă, lapte cu mămăligă, ciorbă de potroace, pastramă de oaie, miel, dovlecei, fasole, sarmalele în foi de varză, urdă, caşcavea şi unt din putinei.

De la numeroşii ciobani din zonă se poate achiziţiona brânză, urdă, caşcavea, telemea de oaie sau de vacă, caş dulce, iar de la localnici cunoscuta ţuică de prună de Pietriceaua.

Dacă ajungeţi în sat atunci când se face prima claie de fân în sat, puteţi participa la una dintre şezători. De la lăsarea serii şi până la miezul nopţii, femeile se strâng în casa uneia dintre surate. Ţes la război, torc, deapănă firele, lucrează flanele sau ciorapi, îndrugă, scarmănă lâna. Se spun ghicitori, glume, se bea ţuică fiartă şi se mănâncă. De obicei, bărbaţii îşi fac apariţia mai târziu, cu instrumente tradiţionale de cântat - fluiere, cimpoi, caval -, iar la sfârşit se lasă cu joc şi voie bună.

Un sat-muzeu

De altfel, păstrarea tradiţiilor moştenite din bătrâni, respectarea arhitecturii, a alimentaţiei, aceleaşi de aproape un secol, dar şi intervenţia, cât mai discretă, asupra naturii au fost criterii esenţiale pentru includerea satului în elita celor 61 de aşezări rurale din România.

„Să priveşti tu, călătorule, cel pe care nu te va numi nimeni străin, ştergarele şi ţolurile, dansul solemn al culorilor, plăsmuiri de fantastice păsări, şiruri, brâie, frunze, zig-zag-uri şi romburi, trepte şi cercuri, brazi şi felurite flori. Să admiri ceata de flăcăi cu mustaţa abia mijită, care chiuie la coasă mai dihai ca la hora satului, trecându-şi din mână în mână plosca cu ţuică veche de prună, păstrată în butoiul de salcâm moştenit de la Moşul. Să retrăieşti obiceiuri demult uitate, admirând farmecul brâului bătut ,,bătrâneşte“ la nunta satului, de cei cu dalbe plete. Să te laşi copleşit de frumuseţea naturală a tinerei pietricence şi să vezi minunea de prunc tocmai botezat de popa Petre Lungu. O lume arhaică, ce în alte părţi apune“, scrie Florin Şinca.

Iar în mijlocul acestui sat-muzeu, unde viaţa curge ca în urmă un secol, molcom şi respectând tradiţiile, aproape la fiecare răscruce – câte o troiţă. Oamenii locului au muncit şi „muncesc până cad“ sau „pân-o da pământ pă mine“. Ici-colo presărate în puţine locuri, în locul unde un sătean şi-a dat duhul, este ridicată câte o cruce. Pe inscripţia de pe una dintre acestea, situată la abia câţiva paşi de un podeţ peste Lupa se poate citi: „Aduceţi-vă aminte cu regrete. Aici a decedat Voica V. Pavelescu. 15 noiembrie 1975“.  Harnica băbuţă a muncit până în ultima clipă a vieţii, pentru că în acea zi, cu donţele în mână, îşi urma calea ce ducea la punctul de  strângere a laptelui de vacă, ce lua drumul oraşului. Dumnezeu a vrut să se stingă lângă apa Lupei.

Evenimente care vin şi trec peste această aşezare ca apele pârâului Lupa, fără a-i afecta aerul de veşnicie şi farmecul inegalabil.

Cazare la Brebu sau Aluniş

Şi, dacă vreţi să vedeţi şi mai mult, comuna Brebu, din care face parte satul Pietriceaua, mai are multe de dezvăluit: Complexul medieval de la Brebu (1650), incluzând Casa Domnească a lui Matei Basarab, astăzi muzeu, Casa Sava Henţia, Cheile Brebului, cele trei biserici, Lacul Brebu.
Dacă vreţi să înnoptaţi, în cântec de greieri, în satul Pietriceaua nu există pensiuni. Puteţi îndupleca un localnic să vă găzduiască în „camera bună“, cu velinţe strămoşeşti sau puteţi merge în satele vecine, la Brebu şi Aluniş, sau chiar şi puţin mai departe, la Câmpina, unde există numeroase variante de cazare.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Vă mai recomandăm

Aventură în sălbăticia Apusenilor. Spectacolul naturii de la Cheile Rîmeţului la Detunate. În campania „Adevărul“ „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, vă prezentăm astăzi o zonă sălbatică de o rară frumuseţe din Munţii Apuseni, în centrul judeţului Alba: ramura sudică a Munţilor Trascău. Aici civilizaţia dăinuieşte de mii de ani la altitudini de peste 1.000 de metri. Infrastructura rutieră este deficitară, însă traseele turistice din zonă sunt aventuri ce nu vor fi uitate niciodată.

Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş. Cum te poate „vindeca“ natura de stres. La nici 20 de kilometri de Turda se află un loc despre care puţini ştiu: Cheile Borzeştiului. Datorită frumuseţii sălbatice şi numeroaselor specii de plante şi vietăţi, aceste chei au ajuns să fie declarate rezervaţie naturală în 1994

Două zile pe bicicletă prin Munţii Rodnei: 326 de kilometri, prin două judeţe. Popas în comuna mamelor eroine. Munţii Rodnei concurează cu succes pentru titulatura de cel mai spectaculos loc din România. Fauna şi flora existente i-au determinat pe specialişti să amenajeze în Munţii Rodnei primul parc naţional din ţară. Campania „Adevărul“ „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ vă prezintă splendoarea Munţilor Rodnei admirată pe două roţi, într-un traseu de două zile, care ne poartă prin două judeţe.

→

Imaginea 1/17: satul pietriceaua prahova foto florin sinca