Închisoarea Doftana. Adevărul neştiut din „Bastilia României“, locul în care a fost închis şi Ceauşescu

Închisoarea Doftana, numită şi „Bastilia României“ pentru că nimeni nu ar fi reuşit să evadeze de aici, a devenit o ruină care nu mai înfricoşează decât investitorii. În faţa „apusului“ pe care-l proiectează ruinele fostului penitenciar este greu de imaginat trecutul de simbol pe care i l-a atribuit Ceauşescu, dar şi viitorul

Un obiectiv de neratat în perioada comunistă, loc în care elevii îşi legau pentru prima dată cravata la gât sau primeau carnetul de UTC, închisoarea Doftana din comuna prahoveană Telega mai poate fi un loc atractiv doar amatorii de senzaţii tari. Oficial, Doftana nu mai poate fi vizitată, din cauza riscului iminent de prăbuşire.

Lacăte mari au fost puse pe porţile închisorii şi avertismente scrise cu litere mari atrag atenţia asupra faptului că accesul este interzis. În ciuda pereţilor groşi, ce inspiră încă rezistenţă şi impenetrabilitate, la interior, clădirile s-au degradat, prin acţiunea comună a oamenilor şi a naturii.

Tavanele s-au prăbuşit parţial, scările rupte au tăiat accesul către etaje, iar peste tot rişti să te prăvăleşti câţiva metri prin găurile din podele.

Deseori, când ridici privirea, prin tavanul surpat vezi cerul, iar scările ce nu duc nicăieri par că vin direct din nori. Irealitatea spaţiului este sporită de uşile într-o rână ale celulelor, un decor pentru un film a cărui turnare s-a întrerupt brusc.

Apocalipsa de acum a Doftanei era de neimaginat în comunism când, datorită anilor petrecuţi aici de Ceauşescu, închisoarea era un simbol puternic exploatat pentru a pune în valoare deţinuţilor politici socialişti şi comunişti. Dată în folosinţă în 1895, închisoarea a fost temniţă până în 1960, după care, până în 1989, a cunoscut perioada de maximă glorie ca muzeu.

Ceauşescu o vizita frecvent, iar la Doftana se punea covorul roşu. Sute de oameni din localitate şi alţii, aduşi din comunele învecinate, umpleau curtea până la refuz, cântau, aplaudau şi ascultau cu sufletul la gură prelegerile „tovarăşului“. Episoadele, de care localnicii îşi amintesc cu frisoane, sunt, acum, parte a unui alt film. Cel prezent este o înlănţuire de nepăsare, neputinţă şi inconştienţă.

O ruină periculoasă, Doftana aminteşte de decorurile unor filme de groază

În 2011, cantitatea mare de zăpadă a distrus peste 80% din acoperiş, iar natura, care şi până atunci îşi urmase cursul firesc, a început să-şi facă drum cu braţe de crengi prin geamuri şi ziduri. Cu un apetit şi mai mare, oamenii au prădat tot ce se putea folosi ca material de construcţie sau pentru vânzare la fier vechi.

Doftana, o închisoare modernă pentru timpurile în care a fost ridicată, a fost proiectată de un arhitect belgian şi a fost dotată de la început cu apă curentă, încălzire centrală pe culoare şi electricitate. Dar tot ce a rezistat între anii 1895-1960 s-a deteriorat cu repeziciune primii ani de după Revoluţie.

Secţia H, locul de teroare al deţinuţilor

Penitenciarul, construit în formă de potcoavă, a avut 8 secţii de celule, trei luminoase şi cinci întunecate, botezate cu litere de la A la H. Avea, însă, şi spital, curţi interioare de plimbare, ateliere de croitorie şi tâmplărie, beci pentru hrană, dar şi o pază renumită care i-a adus renumele de „Bastilia României“, loc de unde nimeni nu a evadat vreodată.

La început, Doftana a avut 308 celule. Mai târziu, prin modificarea unor camere comune, a avut 397. În secţiile întunecate, celulele nu aveau ferestre, iar geamurile de pe holuri erau vopsite pentru ca lumina naturală să nu pătrundă.

H era secţia „inumană“, destinată deţinuţilor periculoşi sau pentru pedepse. Celulele nu aveau paturi, doar o rojină, iar deţinutul primea doar o jumătate de pătură şi, eventual, gardienii aruncau şi apă pe jos. Dărâmată la cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, când a prins sub ziduri şi o parte din puşcăriaşi, Doftana s-a mai prăbuşit o dată şi la cutremurul din 1977.

Arhivele închisorii nu mai sunt în Prahova

Ceauşescu a petrecut doi ani la Doftana pentru activism şi instigare la revoltă şi a fost închis şi în secţia H. „Asta nu a fost adevărat niciodată, a fost o mistificare. Ceauşescu a fost închis aici doar câteva luni, în tranzit spre o altă închisoare. Iar la secţia H a stat pentru că era rău de gură. Dar asta nici în gând nu puteai să o spui când lucram la Doftana“, îşi spune varianta George Lopătaru, un bărbat care a lucrat 23 de ani ca electrician la închisoarea-muzeu, localnic din Telega.

Omul spune că a văzut cu ochii săi documentele închisorii, inclusiv cele despre perioada petrecută aici de Ceauşescu, o variantă care poate fi luată în calcul având în vedere că despre arhivele închisorii se ştie cert doar că nu se mai află în Prahova.

Celula în care a fost închis Ceauşescu, din sectorul H. Alături se vede locul, acum gol, al unei foste plăcuţe informative

Pe la Doftana au trecut socialistul Gheorghiu – Bujor, Gheorhe Gheorghiu Dej, liderul comunist Ilie Pintilie, mort la Doftana la cutremurul din 1940, Emil Bodnăraş, viitor general al Armatei Române şi colaborator loial al lui Ceauşescu. „Cel mai deştept om care a fost închis la Doftana a fost Bodnăraş, el avea facultate. Restul, Ilie Pintilie era muncitor ceferist, Ceauşescu cizmar, Dej electrician. Ce să mai zic de deţinuţii de drept de comun de aici, majoritatea erau analfabeţi“, îi caracterizează Gheorghe Lopătaru. Pe la Doftana au trecut şi legionarii Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima.

Trei licitaţii fără succes

În primăvara lui 2011, închisoarea, monument istoric de clasa A, cu o suprafaţă totală de aproape 11 hectare, a fost trecută din domeniul public în cel privat al localităţii Telega, iar valoarea acesteia a fost evaluată de specialişti la peste 1,2 milioane de euro. La trei licitaţii, câte s-au organizat de atunci, nu s-a prezentat nimeni.

Nici discuţiile cu doi investitori privaţi, unul care vroia să o transforme în clinică de tratare a cancerului şi un altul în hotel în care turiştii să doarmă în celule nu s-au finalizat. Preţul mare şi investiţiile ulterioare i-au alungat.

Potrivit lui Gheorghe Ilie, primarul comunei Telega, degradarea închisorii este continuă, iar pagubele care se adaugă de la lună la lună nu vor face decât să sporească banii necesari pentru investiţii. Doftana ar mai putea fi vândută doar prin negociere directă, prin Consiliul Judeţean Prahova şi Ministerul Culturii.

Până atunci, situaţie mai mult decât improbabilă, Doftana „se stinge“ tăcut, odată cu fantomele trecutului şi speranţele unui viitor pe care l-ar fi meritat, măcar din punct de vedere al turismului istoric.

Vă mai recomandăm

Excentricul Nichita. Poetul şi-a ras sprâncenele în liceu pentru interzicerea unei reviste „de băşcălie“. În perioada liceului, pe care l-a urmat la Ploieşti, Nichita Stănescu era, deopotrivă, un elev care vroia să treacă neobservat cât şi, adesea, un spirit răzvrătit, care alegea forme extreme de manifestare. Când direcţiunea liceului a interzis revista „Băcăonia“, Nichita şi-a convins alţi doi prieteni să-şi radă sprâncele, în formă de protest

Regina Maria şi legenda neştiută a parfumului ei unic de violete indiene. Esenţa preţioasă „apare“ la Pelişor în iulie, în preajma datei morţii Reginei. Un parfum exotic, de violete indiene, îşi face în fiecare an „apariţia“ la Castelul Pelişor din Sinaia, în luna iulie, în preajma datei în care Regina Maria a murit, în Salonul de Aur al castelului. „Nu este o invenţie, este un fenomen ezoteric pe care nu putem să-l gestionăm şi nici să-l explicăm“, spun muzeografii Peleşului