Unul dintre militarii morţi în judeţul Sibiu era argeşean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima poză pe care a postat-o Paul Bădescu pe Facebook. FOTO: Facebook Paul Bădescu
Ultima poză pe care a postat-o Paul Bădescu pe Facebook. FOTO: Facebook Paul Bădescu

În elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în judeţul Sibiu, printre cei opt militari care au murit a fost şi maistrul militar Paul Bădescu, originar din Argeş. Bărbatul avea doar 41 de ani şi era necăsătorit. Ultima sa postare pe Facebook a fost o poză de la absolvirea Facultăţii de Business, urmată de un mesaj emoţionant din partea uneia dintre surorile sale: „Felicitări dragul nostru. Şi din partea mamei.“

Paul Bădescu era maistru militar clasa a II a la Baza Militară 71 Aeriană Câmpia Turzii. El si alţi nouă colegi participau la un exerciţiu, iar elicopterul în care se aflau decolase de la baza aeriană Câmpia Turzii. Erau printre cei mai buni piloţi, maiştri militari şi un medic militar.

Au scăpat doar pilotul şi copilotul, după ce au fost proiectaţi, în impact, în afara aparatului de zbor, dar opt militari, printre care şi argeşeanul Paul Bădescu, au murit. Vecinii spun că era un om de toată isprava căruia i-a plăcut de mic zborul.

Soţul fostei diriginte a elevului Paul Bădescu de la Şcoala Generală din Buzoieşti spune că şcolarul devenit între timp maistru militar era un băiat silitor la învăţătură şi un bun coleg. Trupurile militarilor morţi în accidentul aviatic produs în localitatea sibiană Stejăriş au fost aduse aseară la Laboratorul de Medicină Legală  Sibiu, pentru autopsie în vederea stabilirii cauzelor deceselor.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite