Un salvamontist din Argeş predă cursuri de supravieţuire: „90% din şoferi nu ştiu că au în trusa medicală o folie care poate salva viaţa a trei oameni“
0Membru activ în Salvamont şi Salvaspeo de peste 20 de ani, Relu Nica, omul care a proiectat şi construit primul hotel de gheaţă din România, îi învaţă lecţii preţioase de supravieţuire pe cei care explorează natura, de la cum să-şi facă un adăpost în sălbăticie sau un foc cu lemne ude, până la cum să ţină fiarele departe, pe cărări de munte, ori cum să-şi salveze viaţa dacă maşina în care se află rămâne înzăpezită şi fără carburant.
Cu peste 30 de ani de experienţă în alpinism şi activităţi outdoor, cu sute de expediţii în sălbăticie şi sute de nopţi petrecute în zăpezile muntelui ori în pustietatea deşertului, cu expediţii în Turcia, Maroc, Siria, Relu construieşte parcuri de aventură în toată ţara, coordonează acţiuni ecologice, organizează tabere pe munte şi, de câţiva ani, predă tehnici de supravieţuire. Ideea de a organiza astfel cursuri i-a venit pornind de la o constatare simplă.
„La ora actuală, oamenii nu mai sunt pregătiţi să trăiască în natură. Şi nu vorbim de sălbăticie, ci de natură, atât! Ceea ce eu predau şi se cheamă tehnici de supravieţuire e ceea ce în copilăria mea reprezenta o chestie nomală chiar şi pentru un copil de 13-14 ani. E mult spus tehnici de supravieţuire, dar da, la în momentul de faţă, lucruri cândva normale au ajuns să fie considerate, din păcate, tehnici de supravieţuire. Eu, când eram copil, mă duceam şi prindeam raţe pe baltă cu undiţa de pescuit. Le dădeam boabe de porumb şi, în momentul în care înghiţeau acul, nu mai măcăneau, le luam şi mă duceam cu ele pe deal, împreună cu prietenii. Eram o gaşcă de băieţandri, la 12-13 ani. Stăseam câte două-trei zile pe deal şi ne descurcam. Mă întorceam abia când mă găseau mama si tata: „Iar ai fugit, mă, de acasă”? Pentru noi era o distracţie. Mi-am dat seama că ce am învăţat atunci chiar ajută în cazurile extreme”, povesteşte, pentru Adevărul, salvamontistul Relu Nica.
"Învăţ să folosesc ce am la îndemână"
Cursurile predate de Relu Nica durează câteva zile şi sunt organizate în grupuri mici, în jur de 12 persoane, în care participanţii învaţă mai întâi despre explorare şi orientare. Pentru că deplasarea prin zonele naturale sălbatice şi noţiunile de supravieţuire sunt două dintre elementele de bază care vin în completarea echipamentului potrivit pe care trebuie să-l ai la tine când călătoreşti prin natură şi pentru că, probabil, cel mai important aspect în situaţii limită este pregătirea psihologică, Relu Nica îi ajută pe cursanţi cu exerciţii pentru o mai bună înţelegere, conştientizare şi dezvoltare a noţiunii de supravieţuire. Participanţii nu sunt efectiv în condiţii de supravieţuire, căci cazarea cursanţilor se face la cabane, lecţiile au pauze de masă, etc. Practic, mai întâi învaţă teoria şi abia apoi, după parcurgerea unor module, aplică tehnicile.
„Toată chestia asta e structurată în trei module: <<urs>>, <<bufniţă>> şi <<şarpe>>. La primul modul, învăţăm spre exemplu, tehnici de respiraţie, cum să privim în jurul nostru, cum să mergem, ce să utilizăm din jur, ce înseamnă resurse şi cum să le folosim. Numai dacă vorbim despre tehnicile de a face foc sunt foarte multe informaţii în primul curs. Depinde pentru ce ne trebuie acel foc, la ce îl folosim, ce nevoi avem: vreau să stau de poveşti, la un foc e tabără, sau vreau să-mi pregătesc o friptură, ori vreau să fac focul ca să pun tuciul pe el, fiecare are particularităţile lui, nu fac acelaşi tip de foc pentru toate situaţiile. Învăţ să folosesc ce am la îndemână. Există tipuri de foc unde pot folosi lemne, există tipuri de foc ce arde timp de 16 ore (un foc înăbuşit) şi aşa mai departe”, explică Relu Nica.
Cursanţii învaţă despre construirea adăposturilor în diverse condiţii de mediu, obţinerea apei sau ţinerea departe a sălbăticiunilor.
„Învăţăm inclusiv diferenţa între adăpost şi sanctuar. Într-un adăpost, spre exemplu, poate să intre un câine, un lup, o vulpe, un inamic, fără să fiu prevenit. În sanctuar, am mai mult timp să mă pregătesc, pentru că, dacă dorm, spre exemplu, mă voi trezi înainte să ajungă la mine. De asemenea, învaţăm de unde să-şi procure apă pentru băut, ce se întâmplă dacă bem numai apă plată, pentru că este un trend de a bea apă care mai de care mai plată, mai pură, mai curată. E total greşit, pentru că în trei săptămâni, flora microbană intestinală se modifică. Sunt mici amănunte, uneori de importanţă vitală”, mai spune salvamontistul.
"Milioane de ani am trăit în copac şi trebuie să reacţionăm ca atare"
Ideea pe care sunt construite aceste cursuri nu este aceea de a învăţa cursanţii cum să se lupte cu natura ci, mai degrabă de a-i pregăti să o înţeleagă şi să revină la ea. În opinia specialistului în supavieţuire, înţelegerea naturii şi revenirea la ea sunt esenţiale pentru a face faţă unui mediu care nu face parte din zona noastră de confort.
„Asta pentru că şi noi suntem primate. Milioane de ani am trăit în copac şi trebuie să reacţionăm ca atare. De asta şi la ora actuală, noi, homo sapiens sapiens, în momentul în care suntem în natură ne calmăm. De ce? Pentru că retina umană recepţionează 70% culoarea verde. De aceea, la munte, unde foarte mult din câmpul nostru vizual devine verde, suntem tentaţi să facem fotografii. Câmpia nu ne spune acelaşi lucru ca peisajul unei păduri, pentru că noi în esenţă suntrem primate, iar în pădure ne simţim acasă. Fotografiem în stânga şi-n dreapta toate verziturile. În momentul în care ajungem acasă şi ne uităm la acele fotografii, nu ne mai spun mare lucru. De ce? Pentru că câmpul nostru vizual nu mai este atât de verde”, mai spune specialistul.
Pornind de la acest exemplu, Relu Nica explică şi cum toate aceste informaţii ne pot ajuta într-o situaţie de criză, când trebuie să ne controlăm şi să folosim aceste mici artificii.
„Într-un adăpost făcut dintr-o prelată verde, creierul tău se relaxează... Sunt o grămadă de chiţibuşuri care te pot face să te simţi acasă, fără să-ţi dai seama ce se întâmplă. Poate fi util inclusiv în momentul în care esti în deşert. Eu, spre exemplu, în deşertul marocan am folosit prelate verzi, tocmai pentru a compensa lipsa acelei culori în spaţiul respectiv”, mai spune Relu Nica.
Precedentul curs de supravieţuire predat de Relu Nica a avut loc la începutul lunii noiembrie, iar luna viitoare, în peripada 7-9 decembrie, este programat un altul, de data aceasta despre orientarea în condiţii de iarnă, deplasare prin zăpadă, aprinderea focului în condiţii de iarnă, realizarea unui adăpost în zăpadă şi semnalizarea în situaţii de urgenţă.
Cursurile pe care le predă Relu Nica n-au însă neapărat legătură cu explorarea la pas a muntelui. Lecţiile sale te învaţă, de exemplu, ce să faci când rămâi cu maşina înzăpezită şi fără carburant pe o şosea - fie ea Transfăgărăşan sau un drum de câmpie.
„E noapte, rămâi în pană, nu contează din ce motiv, că ţi s-a tăiat un cauciuc într-o piatră, că ţi s-a terminat carburantul... Sau esti pe autostrada A2, te prinde viscolul şi rămâi înzăpezit. Ce vei face în continuare, pentru că o astfel de situaţie poate degenera foarte rapid într-una de supravieţuire. Şi dacă nu ştii ce să faci în continuare, s-ar putea să câştigi un loc la cimitir. Foarte uşor dintr-o situaţie relaxată poţi ajunge într-una de supraveţuire şi se poate întâmpla oricui. În orice autoturism există o trusă medicală. În acea trusă există o folie de supravieţuire – folia Sirius – o folie special concepută pentru aşa ceva. Majoritatea oamenilor care conduc o maşină nu au desfăcut în viaţa lor o trusă auto şi nu au auzit aşa ceva”, mai spune specialistul în supravieţuire.
Specialistul explică şi cum o folie extraordinar de subţire care lasă căldura să treacă într-un singur sens prin ea îţi poate salva viaţa.
„La frig, mă învelesc cu partea aurie la exterior şi cea argintie la interior, iar la soare foarte puternic, cu argintiul la exterior. Cred că 90% dintre şoferi nu ştiu ce conţine o trusă medicală auto. Da, avem o folie care ne poate salva viaţa. Poate fi folosită simultan de trei persoane aşezate pe bancheta din spate”, mai spune salvamontistul.
Şi chiar dacă trusele medicale auto expiră, specialistul în supravieţuire vă sfătuieşte să nu le aruncaţi. Păstraţi-le în maşină pentru că vă pot ajuta foarte mult, când nici nu vă aşteptaţi.
„De fapt, din trusa medicală, expiră leucoplastul şi nişte plasturi, pentru că îmbătrâneşte materialul adeziv. În rest, sunt bandaje sigilate şi alte lucruri pe care le poţi folosi şi peste 40 de ani”, mai spune Relu Nica.
"Să ai trei conserve şi câteva bidoane de apă în casă nu e vreo mare inginerie"
Ideea pe care o promovează iniţiatorul cursurilor e să ştim ce avem la îndemână şi cum să folosim acele lucruri astfel încât să reuşim să ieşim cu bine dintr-o situaţie limită.
„De curând, a fost un curemur de 5 grade şi ceva. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost de 7 grade. <<Doamne fereşte!>> E totuna cu sindromul <<mie nu mi se poate întâmpla>>. Dar se întâmplă. În ‘77, pe mine m-a scos tata din casă înainte să înceapă cutremurul. Era un om atât de bine pregătit în tehnici de supravieţuire, încât a simţit înainte să înceapă, că vine cutremurul. Oamenii, la ora actuală, îşi pierd aceste abilităţi, nu îşi mai fac rezerve alimentare, nu-şi mai fac rezerve de apă, pentru că au aceste lucruri la hipermarketul din colţ. Dar dacă vine un cutremur mai mare de 7 grade, sau o pană de curent care să afecteze toată Europa de Est, pentru că se pot întâmpla şi accidente, ce facem? Se poate să vină o furtună solară care să distrugă sistemele de comunicaţie. În momentele acelea, nimic din domeniul informatic nu mai funcţionează... Telecomunicaţiile cad. Cât timp credeţi că va avea Bucureştiul alimente la un eveniment din acesta, în care nu poţi să plăteşti cu cardul bancar, în momentul în care nu ai bani cash? Vă spune eu: în şase ore apar bandele de cartier, care vor da spargeri ca-n Los Angeles, prin 80, când a durat câteva săptămâni până la restaurarea ordinii de către armată", mai spune Relu Nica.
La prima vedere par lucruri despre care poţi să spui "mare şmecherie!". Uneori, chiar sunt o mare şmecherie.
"Ei bine, ele sunt importante. Îi învăţ pe cursanţi să aibă rezerve de alimente şi apă cel puţin pentru patru zile, chestii basic, neperisabile. Să ai trei conserve şi câteva bidoane de apă în casă nu e vreo mare inginerie. Cu doar câteva sute de lei poţi să ai alimente şi pentru o lună. Nu e mare lucru, dar în momentul în care nu le ai, devin vitale. Pe vremea lui Ceauşescu, toată lumea avea alimente în casă, tocmai pentru că nu se găseau. Acum, pentru că se găsesc şi suntem obişnuiţi cu opulenţă, pentru că la orice colţ de stradă găseşti ceva de ronţăit la un non-stop, nu mai punem accent pe proviziile minime, ceea ce nu e foarte ok”, mai spune Relu Nica.
Are la activ expediţii în Maroc, Turcia şi Siria şi poate oferi răspunsuri pentru aproape orice situaţie de supravieţuire, inclusiv pentru traversarea încinselor deşerturi, pe care le-a luat la pas în cadrul unor expediţii complexe.
„În statele din nordul Africii am fost împreună cu cei de la Oceanic Club Constanţa şi cu cei de la Muzeul Grigore Antipa. În general, am mers pe post de bucătar. Am gătit pentru 12-14 oameni. Am ţinut cambuza, rezervele noastre cu ceea ce ştiam că găsesc în piaţa marocană, stabilirea cantităţilor de apă potabilă, apă pentru igiena corporală, apă pentru bucătărie, pentru ciorbă, cafea, ceai. Ştiind că abia după patru zile mai ai acces la apă şi alimente, trebuia să calculezi totul astfel încât să ai cantităţi suficiente pentru toată tabăra, inclusiv pentru o zi în plus, a trebuit să-mi organizez din mers nişte lucruri....”, mai spune temerarul.
Deşi în expediţiile amintite a fost ca civil, Relu Nica are inclusiv pregătire militară. În plus, e vicecampion naţional la Judo, sport la care a renunţat în urmă cu aproape trei decenii, însă competenţele dobândite în cele două domenii l-au ajutat în activităţile explorative ulterioare.
„Despre pregătirea militară de specialitate nu pot să povestesc foarte mult. Este ceea ce se numeşte acum antitero, nişte trupe din care abia am reuşit să ies prin ‘94. Ulterior, mi-am folosit abilităţile, am învăţat foarte multe mergând pe munte, ieşind cu prietenii, organizându-i. Mi-a plăcut foarte mult viaţa în natură. Am făcut speologie de pe vremea lui Ceauşescu, când eram un puştan, iar în Salvamont am intrat în 2000”, ne povesteşte Relu Nica.
"Hotelul de gheaţă nu se face din gheaţă, ci din firn"
Relu Nica este şi cel care a proiectat şi a construit primul hotel de gheaţă din România, la Balea Lac, în iarna 2005-2006.
„A fost destul de simplu. De obicei, când mergeam la munte iarna, nu mă răbda sufletul să nu fac un iglu, un adăpost de zăpadă. Am cel puţin 100 de nopţi dormite în zăpadă şi mi-a venit ideea, într-o zi când mă uitam pe Discovery, la ceva cu urşi polari şi adăposturi de zăpadă... M-am gândit să fac ceva şi la noi în ţară, unde până atunci nu exista aşa ceva. Am început să caut informaţii. Am găsit ice hoteluri de pe râul Torne. Am furat de colo, de dincolo şi am adaptat pentru că, spre exemplu ice-hotelurile în Suedia se fac cu zăpadă artificială, care are altă formă de cristalizare decât cea de la Bâlea... De fapt, hotelul de gheaţă nu se face din gheaţă, ci din firn, un amestec de zăpadă cu apă... Sunt mai multe tehnici...”, mai spune Relu Nica.
Pregătirile au presupus mii de ore de documentare legate de materialul folosit – zăpada, pentru că dincolo de atracţia în sine, hotelul trebuia gândit ca unul foarte sigur.
„Se cunosc undeva în jur de 10-20 de mii de forme de cristalizare a fulgului de zăpadă înregistrate. Şi fiecare zonă a României are o altă formă de cristalizare a fulgului de zăpadă, în funcţie de temperatură, presiunea atmosferică etc. Zăpada de la Bucureşti are altă formă de cristalizare decât cea de la 2500 m. Există o ştiinţă a zăpezii, am tratate despre aşa ceva, pentru că am studiat problema. Am lucrat la proiect trei ani de zile şi ceea ce s-a văzut nu a fost primul proiect care mi-a trecut prin minte. Am modificat schiţele de foarte multe ori. Apoi, a durat ceva până am găsit un arhitect. O foarte bună prietenă, care a avut suficientă încredere în mine şi curaj să treacă proiectul pe hârtie: după ce m-a întrebat dacă sunt sigur că ţin 30 de centimetri şi a proiectat după schiţele mele. Drept urmare, am făcut hotelul de gheaţă. Sala centrală a avut o deschidere de 9 metri şi o înălţime de 5 metri şi jumătate. Camerele aveau, pe cea mai lungă axă, 7-8 metri. N-am avut niciun fel de probleme de rezistenţă”, mai spune salvamontistul.
De atunci, deşi, din următorul an, administratorii zonei i-au comunicat că se descurcă singuri, şi, de atunci, an de an, au tot realizat replici ale construcţiei, nimeni n-a mai reuşit o deschidere de 9 metri, ca în proiectul gândit de el.
„Au spus că nu mai au nevoie de serviciile mele: „Acum îl facem noi. Ştiu că în primul an le-a căzut acoperişul de cinci ori. Dacă în proiectul meu, sala mare a avut 9 metri deschidere, la ora actuală, după atâţia ani, nu s-a mai reuşit decât o deschidere de şase metri. Ştiţi cum e: vezi un italian că face pizza, zici că ştii şi tu să faci pizza, dar nu-ţi iese decât... un fel de pizza. Aşa şi cu hotelul de gheaţă”, mai spune Relu Nica.
Profil
Născut: 15 mai 1968
Căsătorit, copii.
Studii: Liceul Industrial Piteşti
Activitatea: salvamontist şi salvaspeolog.
Se încarcă comentariile...
