Trucuri simple de îngrijire a ţesăturilor delicate. „Metoda oţetului“ la sfârşitul ciclului de spălare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperatura de spălare a confecţiilor delicate nu trebuie să depăşească 40 de grade Celsius FOTO: Shutterstock
Temperatura de spălare a confecţiilor delicate nu trebuie să depăşească 40 de grade Celsius FOTO: Shutterstock

O problemă cu care ne confruntăm adesea este cum să avem grijă de ţesăturile delicate pentru ca acestea să se uzeze cât mai târziu cu putinţă. Vă prezentăm în cele ce urmează câteva trucuri simple pentru a îngriji confecţii precum cele din mătase, in, poliamidă sau vâscoză.

O primă metodă eficientă este aceea de a sorta cu atenţie rufele în funcţie de culori: deschise sau închise. Este important ca spălarea rufelor albe să se facă întotdeauna separat.

Temperatura recomandată de spălare a confecţiilor delicate este de maximum 40 de grade Celsius.

În cazul în care puneţi în maşina de spălat haine din mătase sau lână, trebuie să selectaţi ciclul de spălare pentru rufe delicate şi să încărcaţi maşina de spălat la cel mult o treime din capacitatea sa maximă.

Atunci când alegeţi să spălaţi de mână anumite rufe delicate, trebuie să le îmbibaţi în detergent şi ulterior să le clătiţi foarte bine de mai multe ori.

Pentru ca ţesăturile delicate să aibă o viaţă mai lungă puteţi folosi oţet la clătire. Puneţi 2-3 linguri în ultima apă de clătire, apoi mai clătiţi o dată hainele doar cu apă rece. Acest truc vă va ajuta să păstraţi luciul şi culoarea ţesăturii, iar articolele vestimentare vor fi mult mai rezistente.

Rufele delicate nu trebuie în niciun caz stoarse prin răsucire, ci doar presate uşor.

Hainele delicate nu trebuie stivuite după spălare.

Trebuie să aveţi mare atenţie atunci când spălaţi hainele din satin şi mătase. Cea mai eficientă metodă de spălare a acestor ţesături este cea manuală. Temperatura apei de spălare trebuie să fie medie sau chiar rece. Nu trebuie să folosiţi mult detergent, iar acesta e preferabil să fie fără enzime, pentru a nu dăuna texturii în timp.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite