Primarul comunei Ungheni, Iulian Miu, a câştigat lupta cu ANI

Primarul comunei Ungheni, Iulian Miu, a câştigat lupta cu ANI

ANI a anunţat în vara anului trecut că primarul Iulian Miu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 - 31 august 2012

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis că Edilul şef al comunei Ungheni, Iulian Miu, nu este incompatibil şi au anulat raportul ANI care îl declarase în incompatibilitate pentru că a deţinut, simultan, funcţia de primar şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale din localitate.


Judecătorii au anulat, astăzi, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, însă ANI mai poate ataca decizia magistraţilor: "Dispune anularea Raportului de evaluare nr. 26186/G/II/01.07.2015 întocmit de pârâtă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Curtea de Apel Piteşti."

ANI a anunţat în vara anului trecut că primarul Iulian Miu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 - 31 august 2012, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale „Tudor Cornel” din Comuna Ungheni, încălcând, astfel, dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Edilul a contestat însă decizia în instanţă.

citeste totul despre: