Femeie de 53 de ani, găsită moartă în apartamentul său din Piteşti. Pompierii au ajuns la ea pe fereastră
0
O femeie din Piteşti a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia, după ce vecinii, care sesizaseră un miros pestilenţial la uşa locuinţei, au alertat autorităţile.
S-a întâmplat în cartierul Popa Şapcă.
Intervenţia pentru deblocarea uşii apartamentului a avut loc duminică. Vecinii n-o mai văzuseră de ceva vreme pe femeie şi se temeau să nu fi murit.
"În preajma apartamentului se simţea un puternic miros neplăcut, care a generat suspiciunile celor din zonă", precizează ISU Argeş.
Iar suspiciunile locatarilor au fost confirmate.
"S-a pătruns în interior pe fereastră, iar acolo a fost găsit trupul neînsufleţit al unei femei de aproximativ 53 de ani", precizează ISU Argeş.
Cauzele decesului urmează a fi stabilite.

Vă recomandăm să citiţi şi:
Lăcaşul de cult în care „Moartea” este reprezentată ca o forţă ce reglează echilibrul universal