Elevul pe care colegii nu-l mai vor în clasă a intrat singur la ore. Psihologul şcolii: „Le-a spus că-i spintecă. Recomandarea mea este să se mute din colectiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un protest ieşit din comun are loc de luni, la şcoala I.L. Caragiale din Piteşti. 29 de copii ai clasei a VII-a B, sprijiniţi de comitetul de părinţi, s-au înarmat cu pancarte prin care cereau dreptul la siguranţă, ameninţând că nu mai intră la ore, atâta vreme cât în clasă se află un anumit coleg despre care elevii spun că-i terorizează. Miercuri, în a treia zi de proteste, elevul pe care colegii nu-l mai vor în clasă a intrat singur la cursuri.

UPDATE Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Argeş a anunţat că băiatul va sta acasă, fiind scutit până la o nouă evaluare medicală programată săptămâna viitoare.

„Copilul a venit împreună cu tatăl, a intrat în clasă, a fost supravegheat... Ora în care a stat la şcoală a fost un fel de meditaţie. Elevul a fost întrebat ce nu a înţeles din materie, i s-a explicat, după care a plecat acasă. Abia ulterior au intrat la cursuri şi colegii săi“, a explicat, pentru „Adevărul“, profesorul Alin Vlad, directorul şcolii.

Copilul pe care ceilalţi elevi nu-l mai vor a mai trecut prin alte trei unităţi de învăţământ, de unde a plecat pe fondul unor acuzaţii similare, a ajuns la şcoala I.L. Caragiale, unde deja a schimbat o clasă, şi are un certificat care demonstrează că are o problemă somatică, fizică, motiv pentru care are nevoie de un program special, după cum explică psihologul şcolii, Simona Mosoia. Acelaşi specialist spune că băiatul a suferit două intervenţii chirurgicale şi a rămas cu unele probleme care, însă, potrivit documentului medical, nu sunt de natură psihologică, aşa cum sugerează colegii şi reprezentanţii şcolii.

„Le-a spus că-i spintecă“

Comportamentul violent pe care ceilalţi elevi îl atribuie băiatului îl face pe psihologul şcolii să creadă că problemele copilului sunt şi de altă natură decât somatică. „Copilul are probleme de natură neuropsihiatrică, cel puţin aşa suspicionez eu, pentru că are un comportament deosebit de violent, pe care nu-l poate controla prin propria lui voinţă. Agresiunea lui este extremă. Nu mai vorbim despre nişte gesturi de şicană, cum fac copiii la şcoală, vorbim despre lovituri exacerbate, despre ameninţarea că înfige compasul în ceilalţi şi în el. Le-a spus că-i spintecă şi că apoi se sinucide. Este o situaţie care-i traumatizează emoţional şi pe ceilalţi 29. I-am recomandat mamei, în mod oficial, din partea Protecţiei Copilului, să meargă cu băiatul la un medic neuropsihiatru, situaţie pe care mama a înţeles să o amâne. Noi n-o putem obliga. Nu ştim dacă îl tratează sau nu. Dacă un copil prezintă probleme de natură neuropsihiatrică, fără intervenţie medicamentoasă, intervenţia comportamental educaţională este zero“, spune Simona Mosoia, psihologul şcolii.

„Copilul e chinuit. Suferă!“

Reprezentanţii şcolii spun că soluţia este o mutare, însoţită de măsuri complementare, pentru că, la stadiul la care a ajuns conflictul dintre băiat şi colegii săi, o reconciliere este, din punctul lor de vedere, imposibilă. „Au fost fete care au fost agresate, strânse de gât, lovite cu piciorul şi jignite. Au fost nenumărate sesizări cu privire la violenţe şi ameninţări. De fiecare dată, am încercat să le rezolvăm pe cale amiabilă, ca să nu-l mai trecem prin comisia de disciplină, ca să demonstrăm că venim noi în întâmpinarea lui, ca să demonstrăm că nu suntem aici ca să-i facem rău. Un an de zile, cât părinţii au fost aici la şcoală cu el şi l-au supravegheat, nu au fost niciun fel de probleme. Imediat cum au dispărut părinţii, au reînceput să apară problemele“, spune Alin Vlad, directorul şcolii.

Alin Vlad, directorul şcolii

image

„Recomandarea mea ca specialist este următoarea: să se mute din colectiv. S-au fixat nişte relaţii conflictuale extrem de puternice între el şi ceilalţi, care nu mai pot fi sub nicio formă atenuate. Şi ceilalţi copii au început să manifeste comportamente de respingere, chiar şi în situaţia în care eu îl însoţesc pe acest elev la clasă, şi poate că el, atunci, cu mine lângă el, nu are nişte comportamente violente… Cu toate acestea, colegii îl resping. Mă uit la el: copilul e chinuit. Suferă. Pentru el, continuarea unui program lung de şcoală devine un chin nervos, îl văd agitat, ca un leu în cuşcă, îşi freacă mâinile, picioarele, iar intervenţia mea îl oboseşte, îl agasează. Ce pot face părinţii după mutarea în noul colectiv? În primul rând să-l însoţească la şcoală, cel puţin o perioadă, până când va stabili nişte relaţii normale cu elevii din colectiv“, adaugă psihologul şcolii, Simona Mosoia.

image

Ancheta demarată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş va stabili ce măsuri se impun în această situaţie. Până atunci, elevii sunt hotărâţi să nu mai intre la ore alături de colegul lor. „Ne este teamă că îi vom lua de la spital. Copiii sunt foarte tulburaţi, nu vor decât linişte... Colectivul ăsta a integrat, din clasa I, un copil cu ADHD, care s-a adaptat! Am avut deschidere. Oare noi avem o problemă? Noi putem să integrăm, dar nu aşa. Nu atâta vreme cât copiii noştri sunt în pericol. Când ameninţi cu moartea la nici 13 ani, problema e în altă parte“, a declarat, pentru „Adevărul“, Iuliana Pârvu, preşedintele Comitetului de părinţi.

„Băiatul meu a fost ameninţat de mai multe ori, inclusiv la orele 12-1 noaptea, cu mesaje: te omor, te strâng de gât, îţi dau foc la casă. Cum să mai stăm liniştiţi după asemenea ameninţări?“, a mărturisit Ionel Ducu, părintele unuia dintre elevi. Pe de altă parte, tatăl elevului pe care copiii îl acuză de violenţă spune că băiatul este consiliat psihologic şi că o nouă mutare a lui într-o altă clasă nu i se pare o soluţie.

Opinia psihoterapeutului

„Este lesne de înţeles faptul că avem de-a face cu o situaţie care nu avantajează niciuna dintre părţi. Pe de o parte, colegii s-au aliat împotriva acestui elev, iar el încearcă să îşi câştige locul printre ei. Un rol important în această ecuaţie îl are psihologul şcolar, şi, de asemenea, pot fi solicitate şi alte evaluări de specialitate pentru a se stabili modalităţile de tratament specifice şi pentru a se încerca integrarea lui în mediul şcolar. Nu văd în izolarea lui o soluţie. Pe de altă parte, susţin educaţia şi informarea cu privire la implicaţiile tulburărilor de comportament, cu privire la modalităţile de integrare în mediul şcolar, incluzând aici implicarea tuturor părţilor: psiholog şcolar, profesori, părinţi, elevi. Dar, înainte de toate, este necesară evaluarea psihologică a copilului. Abia după stabilirea acestora şi a unui diagnostic clar dat numai de specialişti psihologi şi psihiatri pediatri se poate vorbi despre un plan de tratament, despre psihoterapie, despre psihoeducaţia celorlalţi elevi în ceea ce priveşte tulburările de comportament şi despre ce înseamnă stigmatizare, despre integrare în mediul şcolar“, explică psihoterapeutul Erna Constantin.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite