Două remedii foarte eficiente pentru migrenă şi nervozitate. Cum se prepară tinctura şi maceratul de valeriană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Fares
Sursă foto: Fares

Apreciată pentru proprietăţile sale analgezice, antiseptice, hipotensive, antispasmotice, sedative, diuretice şi hipnotice, valeriana este folosită în fitoterapie ca remediu pentru o serie de afecţiuni, mai mult sau mai puţin complexe, de la gastrite şi ulcer, până la colite, migrene, insomniii, nervozitate şi isterie.

Pe lângă utlizarea clasicului ceai de valeriană, care tratează inclusiv stresul cauzat de solicitări psihice majore, fitoterapeuţii recomandă şi alte modalităţi de folosire a plantei. Printre ele, două ceva mai dificil de preparat decât infuzia, dar cu efecte terapeutice superioare infuziei atunci când vine vorba de migrenă, nervozitate şi insomnie: tinctura şi maceratul de valeriană.

„Pentru a  obţine macerat de valeriană, avem nevoie de trei-patru linguri rase de rădăcină mărunţită pe care le punem într-un litru de apă rece, aproximativ opt ore (peste noapte). Ulterior, filtrăm”, explică, pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Preparatul este util pentru a trata nu doar insomnia, migrena şi nervozitatea dar şi teama, palpitaţiile şi hipertensiunea, precum şi depresia, iar tratamentul durează o săptămână.

Tinctura de valeriană are efecte similare.

„Este eficientă în insomnie pentru că ajută la mărirea perioadei de somn şi îl face mai profund. Se iau câte 15-20 picături, de 3 ori pe zi, ultima înainte de culcare. Dar, atenţie, efectele nu se văd imediat; efectele evidente de îmbunătăţire a somnului apar după 3 săptămâni de administrare”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Iată cum se obţine eficientul preparat. „Avem nevoie de cca. 20 g de rădăcini macerate timp de 8 zile, în 100 ml de alcool de 70 grade, după care maceratul obţinut se filtrează şi se pune în sticluţe mici, închise la culoare”, mai spune specialistul.

Tinctura este recomandată şi în tratarea crizelor de angină pectorală. În acest caz se administrează câte o linguriţă de trei ori pe zi, în cure de câte 40 de zile, cu şapte-zece zile pauză" explică Elena Badea.

În conditii de utilizare nesupravegheată, preparatele pot crea dependenţă

Doza la care cele două preparate îşi fac efectul de somnifer şi calmant nu depinde neapărat de greutatea corporală sau de vârstă.

"Cantitatea optimă pentru obţinerea efectelor terapeutice se stabileşte prin încercare, însă fără a depăşi doză maximă admisă. Merită menţionat în acest context că, în conformitate cu mai multe studii recente, mărirea dozei de valeriană nu înseamnă neapărat şi mărirea efectului terapeutic", mai spune Elena Badea, care recomandă folosirea acestor preparate sub supravegherea unui specialist. I

 Atenţie! În conditii de utilizare nesupravegheată, preparatele pot crea dependenţă şi dereglari fiziologice şi comportamentale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite