De ce începutul de an este cea mai bună perioadă pentru schimbări şi pentru stabilirea ţintelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Startul unui nou an este, pentru mulţi, perioada schimbărilor sau cel puţin a fixării obiectivelor. Specialiştii sunt de părere că este o perioadă cum nu se poate mai potrivită pentru „planificarea anului“. Dar nu neapărat una în detaliu, pentru că este suficientă chiar şi trasarea obiectivelor principale pe care vrei să le atingi. Important este să nu amâni prea mult momentul fixării ţintelor.

"Sfârşitul unui an este ca o linie de finish. Putem răsufla uşuraţi că s-a mai încheiat o cursă, mai ales că suntem asaltaţi de mesaje despre era vitezei. Se face un bilanţ al anului, la fel ca în contabilitate, ceea ce permite evidenţierea unor concluzii – ce a fost bine şi ce e necesar să fie schimbat. Anul nou, după cum este şi numit, reprezintă o trecere simbolică spre un nou început. Calendarul, agendele se înnoiesc şi cumva şi conţinutul lor se rescrie", explică, pentru "Adevărul", psihoterapeutul Erna Constantin, specialist în Psihologia resurselor umane.

Fă-ţi, aşadar, o listă cu ce-ţi propui în 2017! Poate vrei o maşină, sau un laptop nou, o excursie într-un loc la care ai visat şi altădată, fără însă să-l transformi într-un obiectiv, ori îţi doreşti să dai jos câteva kilograme sau să adopţi un stil de viaţă echilibrat! Pune pe foaie şi termenele la care vrei să obţii toate aceste lucruri, calculând cât de realist poţi intervalul în care vezi realizabile aceste targeturi.

Dacă n-o faci la început de an, s-ar putea să nu mai scrii niciodată această listă, aşa că profită de prima săptămână a lunii ianuarie şi stabileşte clar şi S.M.A.R.T. (specific, measurable, attainable, realistic & timely) obiectivele pentru anul care abia a început.

"Deşi fiecare zi are un nou început, începutul anului este marcat prin petreceri, artificii, este sărbătorit colectiv şi atunci însemnătatea lui se amplifică. Este momentul promisiunilor, al obiectivelor şi  dorinţelor de a schimba ceea ce nu a mers anul trecut. Privirea unui obiectiv în perspectivă este, de multe ori, mai uşor de acceptat decât un obiectiv stabilit anterior şi neîndeplinit. Acum este o nouă şansă iar noi suntem înconjuraţi de simboluri în acest sens: urări, dorinţe puse la trecerea dintre ani, artificii, participarea la un entuziasm colectiv, toate acestea hrănind motivaţia", mai spune cunoscutul specialist.

De ce acum? Pentru că după sărbători esti mai relaxat şi mai luminat. Şi pentru că mai târziu vei intra în rutina anului şi, cu siguranţă, vei găsi întotdeauna altceva de făcut decât liste cu obiective.

"Noul an este întâmpinat, de cele mai multe ori, după o vacanţă în care sentimentul de libertate este mai evident. Pe fondul odihnei şi a restabilirii, într-un fel sau altul, a echilibrului interior şi a diminuării considerabile a stresului acumulat în timpul anului trecut, dorinţa de a face lucrurile să se întâmple este mai prezentă. Ceea ce creează mediul favorabil stabilirii obiectivelor noi, planurilor şi strategiilor de lucru. Comparaţia cu anul anterior este un bun reper în ajustarea obiectivelor SMART. Astfel, se poate decide cu usurinţă dacă sunt specifice, măsurabile, realizabile, realiste şi dacă se pot îndeplini într-un timp util. Iar această comparaţie este cu atât mai realistă cu cât este făcută la trecerea dintre ani sau imediat după pentru că, odată cu trecerea timpului, intervin situaţii neprevăzute care pot modifica percepţia asupra obiectivelor sau pot distrage atenţia de la ceea ce este de făcut", explică Erna Constantin.

Odată întocmită această listă, ţine-o la vedere şi asigură-te că te încadrezi în deadline-uri sau că măcar eşti pe aproape!

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite