Cum a reuşit administratorul unei firme de construcţii din Argeş să fenteze Fiscul cu 830.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inspecţia Muncii
Foto: Inspecţia Muncii

Administratorul unei firme de construcţii din Argeş va fi prezentat joi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Bărbatul a fost reţinut miercuri pe bază de ordonanţă şi este acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul creat statului depăşind 800.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea Tribunalului Argeş, au efectuat, miercuri, trei percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa, la sediul unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.

Achiziţii fictive 

Cei vizaţi erau bănuiţi de evaziune fiscală în formă continuată.

"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada martie 2019-decembrie 2019, un bărbat de 54 de ani, din Bucureşti, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din domeniul construcţiilor, cu sediul în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, ar fi declarat achiziţii presupus a fi fictive şi ar fi omis să evidenţieze, în actele contabile ale societăţii, veniturile obţinute din relaţiile comerciale derulate cu mai multe societăţi", precizează IPJ Argeş.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 830.000 de lei.

Trei persoane au fost audiate, una dintre ele, administratorul frmei, fiind reţinută.

"După administrarea probatoriului, bărbatul de 54 de ani, administratorul firmei vizate, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive", precizează, joi, IPJ Argeş.

Vă recomandăm să mai citiţi:

O femeie de 94 de ani dată dispărută a fost găsită de poliţişti cu ajutorul unui câine de urmă. Ce păţise bătrâna 

O maşină a luat foc lângă o sondă şi o benzinărie de pe DN7, după un accident cu patru autovehicule implicate. Două persoane se aflau în interior | adevarul.ro

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite