Cetăţenia canadiană poate fi obţinută mai uşor începând din 11 octombrie 2017. Ce schimbări legislative au intrat în vigoare

Cetăţenia
canadiană poate fi obţinută mai uşor începând din 11 octombrie 2017. Ce schimbări legislative au intrat în vigoare

Iuliana Dună, consultant canadian pentru emigrare FOTO Arhivă personală

Guvernul Canadei a anunţat intrarea în vigoare, de la 11 octombrie, a noilor prevederi din Legea cetăţeniei. Cetăţenia canadiană va fi mai uşor de obţinut.  Am vorbit pe această temă cu Iuliana Dună, consultant canadian de emigrare, stabilită în Canada de peste 10 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iuliana Dună este acreditată de Guvernul Canadian, membru cu puteri depline a Consiliului de reglementare în domeniul emigraţiei, Canada (ICCRC). Iuliana Dună (38 de ani) a obţinut în 2013 diploma de Consilier juridic şi Specialist în Emigrări, acordată de Ashton College, Vancouver. Iuliana Dună este de mai mulţi ani directorul companiei Usha Immigration.

După cum a declarat într-o conferinţă de presă Ahmed Hussen, ministrul canadian pentru Imigraţie, Refugiaţi şi Cetăţenie, “unul dintre cei mai puternici stâlpi ai succesului imigraţiei în Canada este obţinerea cetăţeniei, pentru a deveni parte a familiei canadiene. Guvernul încurajează toţi imigranţii să aplice pentru obţinerea cetăţeniei, pentru a beneficia de toate avantajele pe care le au cetăţenii canadieni”. Trebuie spus că ministrul Ahmed Hussen, somalez la origine, a fost primit de Canada în calitate de refugiat la vârsta de 16 ani.

„Potrivit noilor reglementări, persoana care doreşte să devină cetăţean canadian trebuie să locuiască în Canada timp de 3 ani, şi nu 4 ani cum prevedea legea anterioară”, explică, pentru „Adevărul“, Iuliana Dună. Până în 11 octombrie a.c., legea cetăţeniei canadiene impunea rezidenţilor permanenţi să fie prezenţi pe teritoriul canadian timp de patru ani consecutiv în cei şase ani anteriori cererii de paşaport, dar noile norme scad această obligaţie la trei ani consecutiv din cinci, pentru care rezidentul permanent va trebui, de asemenea, să depună o declaraţie fiscală.

Tot Iuliana Dună mai subliniază că „cei care au avut rezidenţă temporară înaintea obţinerii rezidenţei permanente, şi aici îi amintim pe cei care au avut de exemplu permis de muncă, pot lua în calcul un an din rezidenţa temporară. Astfel, cei care au mai puţin de 3 ani de rezidenţă permanentă pot să aplice pentru cetăţenie, dacă anterior au avut timp de un an rezidenţă temporară”.

O schimbare foarte importantă adusă Legii cetăţeniei canadiene este cea legată de testul de limba engleză. „Dacă până acum imigranţii având vârsta până în 64 de ani trebuia să treaca un test de limba engleză, conform noii legi doar persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani trebuie să susţină testul de limbă engleză”, spune Iuliana Dună.

Numărul de cereri pentru cetăţenia canadiană a scăzut semnificativ în ultimii trei ani şi pentru că Guvernul canadian a majorat taxele necesare pentru procesarea documentelor.

În cazul adulţilor, taxa pentru cetăţenie este de 630 dolari canadieni şi pentru minori este 100 de dolari, iar paşaportul costă 160 dolari pe 10 ani, 120 pe 5 ani şi 57 de dolari pentru copiii intre 0-15 ani.

citeste totul despre: