Accident la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti
0Un şofer nu a acordat prioritate de trece unui autoturism care ieşea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în comuna Bascov, ceea ce a dus la producerea unui accident care s-a soldat cu rănirea unei tinere. Bărbatul care conducea regulamentar a încercat să evite impactul, dar şoseaua acoperită cu zăpadă nu i-a permis să frâneze la timp.
Mirel Oprea, în vârstă de 46 de ani, din Curtea de Argeş se întorcea la volanul maşinii, un Volkswagen, dinspre Budeasa şi a virat stânga, fără să se asigure. În acel moment, Adrian Puiu, de 40 de ani, din Bucureşti, aflat la volanul unui Audi, tocmai ieşea de pe autostradă şi intra în Bascov. Impactul a fost inevitabil. În urma accidnetului ambele maşini au suferit avarii serioase, iar o tânără, în vârstă de 25 de ani, pasageră în Audi, a fost rănită, având nevoie de îngrijri medicale.