Şapte fântâni publice din oraşul Ştefăneşti au fost închise. Analizele au arătat că apa acestora e plină de bacterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru şapte dintre fântânile publice din oraşul Ştefăneşti, analizele de laborator au indicat prezenţa unor bacterii în apă, motiv pentru care s-a luat măsura închiderii lor, până la remedierea problemelor.

Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, epidemiologul Adrian Stoica, rezultatele analizelor microbiologice au arătat că apa acestor fântâni este nepotabilă. „Autorităţile locale au fost informate să ia măsuri de asanare şi dezinfectare a fântânilor şi să anunţe populaţia prin afişe că apa nu este potabilă“, spune Adrian Stoica.

Cristian Soare: „Nu este vorba de E. coli”

Prefectul de Argeş Cristian Soare încercă să-i liniştească pe cei care au consumat deja apă din aceste fântâni publice.
„Nu este vorba de E. coli sau alte bacterii coliforme”, a anunţat, marţi, prefectul de Argeş, Cristian Soare. Până acum, nu au fost raportate cazuri de îmbolnăviri ca urmare a consumului de apă din aceste puncte.

Toate cele şapte fântâni rămân închise pentru dezinfectare, procedură după care vor fi din nou recoltate probe ce vor fi trimise la analiză. Consumul din aceste puncte de aprovizionare va mai fi permis doar dacă rezultatele ulterioare vor confirma că apa este potabilă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite