Mărturia doctorului care i-a pus primul diagnostic Mariei Tănase, cântăreaţa răpusă de cancer. „Pasărea Măiastră a României“ ar fi împlinit astăzi 102 ani
0Cu un an înainte de a muri, Maria Tănase a avut primele semne ale unei grave afecţiuni, în timpul unui turneu la Piatra Neamţ. Medicul Costache Andone, cel care i-a pus diagnosticul de cancer prima dată, a împlinit recent vârsta de 96 de ani.
Doctorul Costache Andone, în vârstă de 96 de ani (împlinţi recent, pe 14 septembrie), este una din personalităţile cu care se mândreşte municipiul Piatra Neamţ, el fiind şi cetăţean de onoare al oraşului, distincţie primită în urmă cu 20 de ani. Ajuns la o vârstă venerabilă, nonagenarul are în spate o carieră medicală şi ştiinţifică impresionantă.
Costache Andone este cel care, în anul 1949, a înfiinţat prima secţie ORL a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. „Volumul activităţii pe parcursul anilor în care medicul a deţinut conducerea Secţiei ORL a însemnat, numeric, 250.000 de bolnavi internaţi şi 120.000 de intervenţii chirurgicale şi bronho-esofagologice“, arată Luminiţa Moscalu şi Constantin Tomşa în eseul monografic „Costache Andone, în competiţie cu viaţa“ (Editura Crigarux, 2009).
Medicul Costache Andone în timpul unei instruiri, foto arhivă personală
Tot el este cel care a reînviat tradiţia echipei de fotbal Ceahlăul şi este membru fondator al echipei Volei Club Unic Piatra Neamţ.
La Piatra Neamţ a aflat Maria Tănase că nu va mai putea cânta
Autorii lucrării precizează că prin mâinile doctorului Costache Andone au trecut, în timp, şi nume importante ale scenei româneşti precum Grigore Vasiliu-Birlic, Ioana Radu, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Dan Spătaru, Alexandru Jula, Mihaela Runceanu, Nicu Constantin, Dem Rădulescu, Stela Popescu, şi alţii.
Un episod mai puţin cunoscut publicului este cel în care celebra artistă Maria Tănase a devenit pacienta medicului Costache Andone, el fiind cel care i-a pus un diagnostic grav confirmat ulterior de doctorii din Bucureşti. Tot el a fost cel care a anunţat-o pe Maria Tănase că nu va mai putea cânta niciodată.
Astfel, conform mărturiei medicului Andone, Maria Tănase a susţinut în anul 1962 un spectacol la Piatra Neamţ, iar în timpul recitalului artista şi-a pierdut vocea. A doua zi, Maria Tănase a ajuns la un consult la cabinetul doctorului Costache Andone. „I-am pus pentru prima oară diagnosticul care de altfel, i-a şi sfârşit viaţa. Am fost primul care i-a spus: <Doamna Maria, îmi pare tare rău, dar nu veţi mai putea cânta niciodată>“, declara Costache Andone pentru Ziarul Ceahlăul.
Tot medicul Andone îşi aduce aminte de reacţia plină de dramatism şi de reacţia pe care „Regina cântecului românesc“ a avut-o la aflarea cumplitei veşti.
„Şi atunci ea, plângând cu capul pe umărul meu, încă nevenindu-i să creadă, m-a întrebat: <Cum doctore, eu care mi-am închinat viaţa muzicii şi acestui mare public, să fiu condamnată să nu mai pot cânta?>. Apoi, din păcate, diagnosticul meu s-a confirmat“, îşi mai aminteşte Costache Andone.
Cântecul, marea dragoste a Mariei Tănase
La un an distanţă de acest episod, pe 22 iunie 1963, Maria Tănase a murit în urma cancerului care s-a extins pe căile respiratorii, până la plămâni.
La ultimul concert susţinut înainte să moară, Maria Tănase a căzut pe scenă şi gurile rele din public au spus că artista ar fi sub influenţa alcoolului. În realitate, trilurile Mariei Tănase fuseseră întrerupe de o boală galopantă. Aflase că are cancer la plămâni, în fază terminală, cu două săptămâni înainte de concert, dar a refuzat să-l anuleze. Pe patul de moarte, sprijinită pe pernă, în spitalul în care şi-a petrecut ultimele zile din viaţă, Maria Tănase le-a cântat asistentelor „Lung îi drumul Gorjului...”.
A iubit cântecul la fel de mult cum a iubit viaţa. Moartea a aşteptat-o cu aceeaşi atitudine demnă cu care urca pe scenă. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a chemat notarul şi i-a dictat testamentul. Şi-a implorat nepoţii să nu fumeze niciodată. A cerut să nu i se transforme înmormântarea într-un circ.
„După moarte, corpul nescăldat, numai şters cu alcool, să fie la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăşi albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de colţar alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi”, a scris Maria Tănase în testament.
N-a vrut să i se pună în picioare pantofii care au chinuit-o toată viaţa pe scenă. N-a vrut parastase şi mascaradă. A cerut o pernă cu petale de trandafir.
„Dacă se va putea şi nu va fi greu aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântână şi în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilităţilor de masă şi să nu fie nimeni trist. Le doresc viaţă lungă şi sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unora le-am stat greu în drum şi au considerat să mă cunoască după placul lor şi nu după caracterul şi firea mea. Îmbrăţişez pe toţi şi doresc să le fie viaţa îmbelşugată, liniştită, sănătoasă şi în voie bună!”, au fost ultimele cuvinte scrise de Maria Tănase.
Pe aceeaşi temă: