Reunire la Ceahlăul cu noutăţi doar pe banca tehnică. Nemţenii pregătesc returul într-un turneu în Croaţia
0
Echipa Ceahlăul Piatra Neamţ a reluat pregătirile pentru partea a doua a campionatului sub conducerea antrenorului Costel Ilie. În conducerea clubului au fost cooptaţi în vacanţa de sărbători Marian Bondrea (director tehnic) şi Marian Costea (preşedinte executiv).
Jucătorii care au venit miercuri, 15 ianuarie la reluarea pregătirilor pentru retur rămăseseră încă cu gândul la Vasile Miriuţă, antrenorul care s-a transferat în intersezon la CFR Cluj.
„Domnul Miriuţă s-a dus la mai bine, e normal, oricine gândeşte aşa”, a spus atacantul Marian Constantinescu, în timp ce colegii săi mai tineri îşi doreau ca echipa să reuşească să se menţină la finalul campionatului măcar la jumătatea clasamentului, aşa cum a lăsat-o Miriuţă.
„E un vis împlinit, o provocare şi sper să reuşesc să confirm. În meseria asta trebuie să fii totdeauna pregătit să preiei o echipă, iar eu simt că am acumulat suficientă experienţă pentru a reuşi”, a spus Costel Ilie, promovat de oficialii nemţeni din postura de secund în cea de antrenor al echipei.
Costel Ilie va fi ajutat pe banca tehnică de Radu Lefter (antrenor cu portarii), Mihai Ionescu, Victor Asamoah (preparator fizic), în timp ce Gabriel Cânu va fi din retur şi antrenor-jucător.
Numele noi la Ceahlăul sunt în conducere unde Marian Bondrea a fost numit director tehnic, iar Marian Costea a fost adus să-l înlocuiască pe Vicenţiu Iorgulescu în funcţia de preşedinte executiv.
În lotul de 29 de jucători singura noutate este revenirea lui Alexandru Margină după un tur petrecut la FC Clinceni (Liga 2). La reunire a absentat Daniel Stana, aflat în recuperare după o operaţie la genunchi, dar au venit cinci jucători în probe (doi români, doi olandezi şi un belgian), care vor fi testaţi până la plecarea în turneul din Croaţia de la finele lunii.
La turneul Istria Winter Cup din februarie, Ceahlăul va înfrunta pe FK Zeljenznicar (Bosnia), pe Cibalia Vinkovci (Croaţia) şi o altă echipă ce va complete grupa A.
Citeşte şi:
Costel Ilie preia Ceahlăul de la Miriuţă. Negocierile cu Vivi Răchită au căzut
Salvatorul vine de la Budapesta: culisele numirii lui Vasile Miriuţă la CFR Cluj