Preşedintele organizaţiei de tineret a UDMR Salonta cântă într-un videoclip porno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Csaba Laczikó, preşedintele MIDESZ Salonta, organizaţia locală de tineret a UDMR, este rapper şi lider politic, în acelaşi timp. De câteva zile, el şochează prin două videoclipuri muzicale pornografice. Acestea au fost lansat chiar de Ziua Femeii, pe 8 Martie.

Videoclipul conţine imagini porno, iar versurile cântecului sunt pline de vulgarităţi. Cum după o astfel de conduită, acuzaţiile nu aveau cum să nu apară, Csaba Laczikó este acuzat de adversarii de la organizaţia din Salonta a Partidului Popular Maghiar din Transilvania că promovează pornografia, astfel că i-au cerut demisia.

“Nu se poate aşa ceva, mai ales din partea unei persoane cu implicare  politică. Tot ce trebuie să facă este să-şi dea demisia din politică, să-şi ceară scuze, acelaşi lucru arf trebui să-l facă şi conducerea UDMR-ului. Un lider al unei asociaţii politice ar trebui să fie un model pentru tineri, iar în acest caz nu poate fi vorba de aşa ceva”, susţine  Csomortányi István preşedintele PPMT Bihor.

În acelaşi timp, liderii erii PPMT Salonta au cerut conducerii Consiliului Judeţean Bihor, care a finanţat mai multe acţiuni ale organizaţiei de tineret a UDMR din Salonta, să verifice dacă măcar o parte din aceşti bani nu au fost folosiţi pentru filmarea videoclipurilor. Potrivit lui Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, nu s-au alocat bani pentru aceste videoclipuri sau acţiuni asemănătoare.

La rândul său, Csaba Lacziko se apără şi spune că el doar a dat o mână de ajutor unui raper care a realizat acel videoclip şi că la fel cum nici actorii care joacă roluri negative nu trebuie judecaţi după ceea ce fac în filme, nici el nu ar trebui judecat după acest videoclip.

“În primul rând nu este videoclipul meu. I-am dat o mână de ajutor lui Mr. Siid (un raper din Ungaria). Ideea a fost a lui, el organizând şi plătind totul. Nu aş fi crezut că acest videoclip va scandaliza partidele politice, care nu fac altceva decât să comenteze pentru a se băga în seamă. Noi, în MIDESZ, încercăm să le facem viaţa mai bună tinerilor, să ne distrăm şi să ne integrăm în societate”, susţine Csaba Laczikó, preşedintele MIDESZ Salonta.

Videoclipul se adresează persoanelor de peste 18 ani şi poate fi vizualizat aici.

Mai puteti citi:

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/targu-mures/alegeri-cu-scandal-la-udmr-targu-mures-1408976.html">Alegeri cu scandal la UDMR Târgu-Mureş</a>

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/zalau/senatorul-udmr-vegh-alexandru-incearca-sa-faca-1474443.html">Senatorul UDMR Vegh Alexandru încearcă să facă lumină în scandalul Roşia Montană</a>

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite