Marş pentru viaţă. Orădenii sunt aşteptaţi să se alăture unui marş anti avort
0Mii de români sunt aşteptaţi, sâmbătă, să se alăture Marşului pentru viaţă organizat în mai multe oraşe. Printre acestea se numără şi Oradea, oraş în care acest eveniment se desfăşoară penru al doilea an consecutiv. Marşul va începe la ora 12 în Piaţa Unirii şi se va încheia la Maternitate, unde organizatorii le vor felicita pe mamele care şi-au asumat responsabilitatea unui copil.
Sâmbătă, în oraşele României este programată ediţia anuală a evenimentului „Marşul pentru viaţă“ prin organizarea mai multor acţiuni de către asociaţiile societăţii civile, instituţii sau reprezentanţii cultelor.
Scopul acestui marş este afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei, dar şi al dreptului femeii la sprijin pentru susţinerea familiei ca temelie a unei societăţi prospere.
„Marşul pentru Viaţă” are în fiecare an o temă, sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului. Mesajul acestei ediţii este: „Iubeşte-i pe amândoi! - Asumă, ajută, adoptă!” şi este o invitaţie la implicare civică în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenţei şi a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiaţi.
Sunt aşteptaţi la marş toţi cei care cred că dreptul la viaţă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, iar dragostea şi compasiunea faţă de o mamă şi copilul ei reprezintă cea mai nobilă formă de implicare civică.
În România şi-au anunţat participarea la „Marşul pentru Viaţă” din 23 martie 22 de oraşe.
În Oradea la „Marsul pentru viaţă“ şi-au confirmat prezenţa următoarele organizaţii, instituţii şi O.N.G - uri: Centrul Creştin Viaţa Nouă, Uniunea Femeilor Bihor Oradea, Centrul de Consiliere Puls, Centrul Creştin Salem, Biserica Mănăstirea Franciscana - Greco Catolică Oradea, Biserica Romano - Catolică Oradea, Biserica Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea, Casa de rugăciune IHOP Oradea, Fellowship of the Grove Oradea, Colegiul Biblic Est European, Liceul Teologic Greco Catolic “Iuliu Maniu” Liceul Penticostal Betel, Liceul Tehnic “Transilvania” Oradea.